Thursday, March 2, 2017

manchester by the weird forest



Manchester, UK - 18 aprilie 2012
pregătind un spectacol de teatru labirint în incinta The Manchester Museum

Tuesday, February 28, 2017

summer samurai



Almada, Portugalia - 3 septembrie 2011
post-spectacol de teatru-imagine într-o piață din mai-sus-identificata Almada

Friday, February 24, 2017

vinerea, ziua aceea minunată pentru peștele-banană

Vinerea e ziua ideală ca să fii fericit. Mirosul de primăvară. Norii. O cafea Starbucks băută în mașină, în parcare. Zîmbetul unei trecătoare. Faptul că, în ziua următoare, nu te mai trezești la 5.30, ca de obicei.

Așa să știți: că Centrul Comercial Vitantis a început un concurs pe Facebook în care își provoacă fanii să identifice lucrurile mici care le fac viața mai frumoasă, să-și facă un #happyselfie și să-l publice pe pagina concursului, putînd cîștiga premiul cel mare de 1000 de euro.




Firește, comentariul respectiv trebuie să fie 'public' pentru a putea fi vizibil în momentul extragerii. Și ca să afle toată lumea :)

Thursday, February 23, 2017

pizza roulette

Deci, ce e Pizza Roulette, deci ? E o campanie lansată recent de oliviera.ro care sună cam așa: tu strângi o gașcă de prieteni la tine, apoi comanzi pizza de pe pagina specială a campaniei. Pizza aia care va ajunge la tine va avea ceva special: una dintre felii va fi foarte, foarte iute. Tot ceea ce trebuie să faci este să-ți provoci prietenii să se strîngă în jurul unei pizza, să învîrți acea pizza, apoi să vezi reacția celui care nimerește felia iute. 
De fapt, nu doar să o vezi, ci și s-o consemnezi, normal: dacă faci fotografii sau clipuri video și le plasezi pe Facebook sau Instagram cu hashtag-ul #PizzaPartyOliviera, ai ocazia de a cîștiga premii iuți și interesante. Dacă vrei să vezi cum se joacă Pizza Roulette, uită-te la clipul de mai jos:
Parcă mă văd la o #PizzaPartyOliviera cu echipa de la Blogal Initiative. De ce ? Pentru că merită :) Pentru că mi-e dor de ei. Și pentru că pizza iute cere, mai insistent decît pizza ne-iute, bere. Or bere rimează întotdeauna cu Blogal Initiative...

Nu vreau să fiu înțeles greșit, n-am absolut nimic împotrivă să trag eu felia iute. Sînt un tip călit cu quesadilla (făcută cu jalapeño veritabil, importat din Mexic) la Jo's Bar (Praga, 1995 și după). Sînt cel care cere extra jalapeño - și i se aduce nu unul întreg, ci trei rondeluțe, deoarece cehoaicei care servește la masă nu-i vine să creadă că există cineva care ar mînca un jalapeño întreg. 




Saturday, February 18, 2017

cu mic, cu mare

Aseară și azi dimineața mi-a sărit și mie muștarul pe tema copiilor la proteste și am intervenit, pe Facebook, într-o conversație ostilă. Lucrurile au mers ok, n-am înjurat pe și nu m-a înjurat nimeni, și speram să mai continuăm și azi după-amiază - cînd am constatat că respectiva conversație a fost ștearsă. Dramă mare, tocmai cînd îmi clarificasem conceptele...:(


foto  Aly Elsiddig


Căci azi aș fi reformulat, în argumentație, conținutul lecțiilor civice predate în Piața Victoriei: (1) 'nu e frumos să furi' și (2) 'nu e frumos să minți', iar dacă, totuși, chestiile astea se întîmplă, e absolut ok și obligatoriu (3) să te trezești cu bătătura plină de lume, cu copiii lor cu tot. Și să te ferească Doamne-Doamne ca toți copiii ăia să înceapă, la un moment dat, să zbiere toți dintr-odată că le e frig, foame sau pipi, că se aude nu pînă la Bruxelles sau Washington, ci pînă pe Marte...

Wednesday, February 15, 2017

hai baftă, blogal initiative :)

Nota asta ar fi trebuit să apară ieri, de Ziua Îndrăgostiților - încă o scrijelitură Lucian + Blogal Initiative = love !


Căci Blogal Initiative împlinește în curînd șase ani, dar a împlinit deja 200.000 de euro - valoarea premiilor oferite bloggerilor participanți la campaniile facilitate de această echipă fabuloasă și platforma lor zburătoare.

Să recapitulez un pic, deci. Am scris primele litere pe blogul ăsta pe 1 ianuarie 2007. Patru ani și o lună mai tîrziu, celor cîteva litere din 2007, rămase singurele, li s-au adăugat cîteva articole. Dar lucrurile nu s-au urnit nici de data asta. Deabia în toamna lui 2013 am început să scriu (de fapt, să public) zilnic - ceea ce am și făcut pînă în ziua de azi (cu excepția unei pauze majore, imediat după #Colectiv). Iar pasul acela din toamna lui 2013 l-am făcut încurajat de simplitatea și robustețea Blogal Initiative, cea mai șmecheră platformă dedicată bloggerilor. Ar fi, deci, corect să spun că, fără Blogal Initiative și fără comunitatea de bloggeri pe care a energizat-o aceasta, cineștiecum ar fi arătat, acum, Brînzoaicele cu gem.

În acești trei ani și jumătate de campanii Blogal Initiative am cîștigat, de trei ori consecutiv (edițiile 5-7), așa-numitul Campionat Național de Blogging, probabil de patru ori Campionatul de Blogging București - iar în Campionatul de Blogging Iași nu m-a mai urnit nimeni de pe primul loc din 2014...:)
În materie de premii, am început spectaculos - cu un iPad, cîștigat în cadrul unui concurs organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, la mai puțin de trei luni de la debutul Brînzoaicelor cu gem în această formă. După acel iPad (pe care nu-l mai am) am tot cîștigat lucrușoare - de la legume bio și iaurturi Danone, pînă la cărți, DVD-uri și invitații la evenimente. 
N-am cîștigat niciodată un premiu în bani într-o campanie Blogal Initiative.
N-am cîștigat niciodată locul I într-o campanie Blogal Initiative.
Dar am cîștigat un locșor într-o comunitate în care sînt constant activi peste 1000 de bloggeri.

Hai baftă, Blogal Initiative :)