I-am spus, am reușit să-i spun, ca să fie clar: în ciuda aparențelor, atunci cînd voi cîștiga la loto, nu-mi fac bagajele pentru Bucureștiul iubit - ci, în funcție de magnitudinea sumei, pentru Barcelona sau, după caz, Lisabona. Iar orașul/teritoriul cu nume din cinci litere rămîne doar o metaforă pentru dispariția de pe fața Pămîntului as mapped by Google. N-am cîștigat nici duminica asta la loto (în bună parte pentru că nu am jucat - potul cel mare s-a luat, joia trecută, pe undeva prin Craiova, și eu nu joc decît cînd reportul la categoria I depășește un milion de euro), dar nu strică să mă pregătesc...
Pînă anul trecut, Eurovision era un concurs de canțonete cu acrobați și dansatoare la bară în fundal. Apoi a venit băiatul ăsta ca să ne reamintească ce trebuie să fie, măcar cîteodată, muzica. *** am preferat versiunea asta, pentru că în ea apare și Luísa; piesa începe efectiv de la minutul 3:58 încolo
Întrerup programul obișnuit, cît să las aici acest oușor - înainte de a ști dacă [adjectiv încă nedecis] Dora Gaitanovici va ajunge în finală. Scuze, Feli :) later edit
Da, sigur că îmi mai aduc aminte de perioada adolescenței. Indiferent cît de mult a trecut de-atunci, mai am și acum în minte modul în care îmi petreceam timpul alături de prieteni, în orașul în care locuiam. Stăteam tot 'la bară', bara de bătut covoare din spatele blocului, asta făceam. Unde în altă parte să te duci într-un oraș ca [cenzurat]. Acolo povestești, joci volei, bei bere, faci gimnastică acrobatică, fumezi sau dansezi la, firește, bară. Bara e o scenă - și scena sîntem noi, nu ?
