csak néhány szót ismerek

Cu ani în urmă, după examenul de admitere la facultate (despre care aveam impresia că nu mersese prea bine), am luat calea munților. Urșii și caprele negre nu te întreabă ce-ai făcut, frate, la examen? cum să nu știi lucruri despre Dacia Literară? nu era Dickens prietenul tău imaginar din copilărie? Urma să stau cîteva zile pe Ceahlău, să cobor 'pe partea cealaltă', în Ardeal, și, din Gheorgheni (Gyergyószentmiklós, pour les connoisseurs), să-mi fac drum către Brașov - unde urma să aștept anunțarea rezultatelor la facultatea la care dăduse admitere iubita mea de atunci.

Pentru că treaba asta se întîmpla în anii '80, fix într-o perioadă în care Ceaușescu plănuise recucerirea Transilvaniei (drept care zeci de mii de vorbitori doar de română se deplasau, lunar, în Secuime special ca să ceară să fie serviți cu pîine și să fie refuzați), m-am pregătit. După capul meu - că, știți cum sînt bărbații, men don't ask for directions. Am învățat, naiba mai știe cum și de unde, să zic în maghiară Bună ziua! Scuze, nu vorbesc maghiară (ceea ce, mie, mi-a ieșit Jó napot kivanok! Bocsánat, nem beszélek magyarul) - cu gîndul că, după această introducere (un semn de politețe, după capul meu de absolvent de liceu din capitala unui județ de munte, în România anilor '80), continui în română și mă descurc.

Ce credeți că mi s-a întîmplat ?