cronologie personală foarte sumară - 17 decembrie 1989

Acum 25 de ani pe vremea asta (adică fix pe la ora asta, opt seara), eram deja în mansarda bucureșteană a lui Marian [Mierlă]*, butonînd un radio sovietic, cu antena legată cu sîrmă. 'Geografic' vorbind, am migrat dinspre departe spre aproape: prima transmisie pe care am prins-o a fost cea a Vocii Americii, apoi BBC, și deabia la urmă Radio Europa Liberă. Informațiile erau sumare și se auzea prost - cred că se auzea mai bine în încăperea de alături, unde locuia viitoarea jurnalistă Doina Doru-Chircă.      
Habar n-am despre ce-am vorbit și sigur n-am făcut planuri - am aflat deabia în 2004 de 'rețeaua Mierlă', n-am făcut parte din ea :) Cu siguranță din vina mea: eu, pe vremea aia, deși nu-mi țineam capul, cu ochi cu tot, doar în dulapul din cămăruța mea, făceam parte dintre cei care, vorba cuiva, credea că comunismul e nemuritor. Pur și simplu nu vedeam o ieșire... 

Cu puțin înainte de zece seara am plecat spre slujba mea de paznic de noapte. Am adormit greu, deabia spre dimineață, fără să fi găsit vreun răspuns la oricare din întrebările ce, cum sau cu cine ?


* de regulă, atunci cînd voi pomeni, zilele astea, de alte persoane încă în viață, le-aș folosi numai prenumele - cu atît mai mult cu cît mulți dintre ei sînt sau au fost, într-un moment sau altul, persoane publice; dar Marian (care devenea, cinci zile mai tîrziu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale), dă periodic interviuri cu privire la modul în care 'și-a petrecut revoluția', deci n-am simțit nevoia să-i protejez identitatea :)