ZorileStore.ro se află la ediția cu numărul cinci de Black Friday - intitulată, anul ăsta, Eclipsa de prețuri. Ca orice eclipsă care se respectă și pe care o merităm, campania de Black Friday din acest an începe pe 18 noiembrie și aduce reduceri de pînă la 60% la toate categoriile de produse.
Și e de pomenit (din nou) de ZorileStore.ro pentru că, așa cum ziceam și în august, magazinul lor online comercializează încălțăminte Clarks. Găsiți niște mostre în secțiunea pantofi casual.
Pe Clarks i-am descoperit în decembrie 2008, cu ocazia unei expediții în Liverpool. Am luat mai multe perechi, pentru că UK era deja în criză, și le-am purtat, cu rîndul, pînă s-au făcut zob și/sau pînă le-am înlocuit cu altele luate, în aprilie 2012, din Manchester. Nu știu cum să zic, dar, de pildă, viața mea de șofer ar fi fost cu totul diferită fără pantofii Clarks. Din păcate, nu pot să vă pun nici-o poză, căci script-ul celor de la ZorileStore.ro e mai șmecher, așaa - însă le găsiți pe toate pe-aici.
Dincolo de pasul în plus pe care trebuie să-l faceți ca să ajungeți la poze, dacă m-ați întîlnit din decembrie 2008 încoace (dar doar pînă în vara anului trecut) nu purtam altceva decît Clarks. Din păcate, acest lucru a fost posibil doar atîta vreme cît puteam avea drumuri prin UK. Pentru că acești Clarks nu sînt, de principiu, chiar ieftini (piele, GORE-TEX, cusături cu ață din păr de unicorn adolescent, din astea), ceea ce presupune că sînt mai accesibili doar la ei acasă, prețul lor la o franciză din România e absolut scandalos.
Și aici intră în joc eclipsa de prețuri de la ZorileStore.ro - ceea ce vă doresc și vouă !
De cînd există 'sistematic' blogul ăsta, pe fiecare 31 decembrie, am postat o listă cu wishlist / new year resolutions. Nu prea am avut, însă, o mînă prea bună la resolutions astea: lista pentru 2015 a semănat, ca două picături de apă, cu cea pentru 2014 (care era, oricum, modestă), iar anul trecut mi-am pierdut răbdarea și am trîntit un 'Pentru 2016 îmi doresc doar ca 2016 să existe !'. Urmat de un 'Hai, 2015, cară-te odată, că m-ai enervat îngrozitor...'
Și a venit 2016, care există bine-mersi, dar pe care îl bănuim că e regizat de Tarantino !
Asta nu-i viață - și nici strategie coerentă de a concepe resolutions. Așa încît profit de faptul că siropurile Yo împlinesc 60 de ani, ca să pun la cale o proiecție pe mai mulți ani: un bucket list. Sigur c-o să semene un pic cu ceea ce plănuiam în decembrie 2013 pe termen scurt - dar cum, fix din 2014, am revenit, temporar, în 'lumea reală', ăsta e un moment bun să reprogramez cu, hmm, realism.
În consecință, așa să știți că, pînă împlinesc 60 de ani, chiar am de gînd
* să aplic cît mai mult, aproape tot, din ceea ce am învățat în ultimii doi-trei ani, cei de rezidență într-o 'lume reală'
* să reușesc să aplic o fracțiune semnificativă din ceea ce am învățat pînă acum doi-trei ani
* să călătoresc în continuare, nu neapărat în cine știe ce locuri exotice - de pildă, tot n-am ajuns la Tallinn (din cauză de similitudine cu Ankh-Morpork), nici în Albania (no reason, really), nici în Ceuta (no reason for you to know, really); cele de pînă acum erau, deja, pe listă, dar pînă la 60 de ani e timp și de Ucraina, Andorra, San Marino, Lichtenstein, Kosovo, Scoția și Irlanda de Nord, ba chiar și de vreun continent nou, nu ?
* să fac cumva să iasă 'cărțile alea' - în ceea ce privește subiectul ăsta, lista ba se mărește, ba se micșorează, dar e limpede că a cam devenit un scop în sine, căci de la 'debutul' din 2003 nu mi-a mai apărut numele pe vreo copertă (ci numai în interiorul unor volume)
* să ajung să împlinesc 60 de ani - e ok ca asta să apară pe listă ?!
Și, vorba lui Callen din primul episod al sezonului 8 din NCIS: Los Angeles (binging right now): Can we put things on the list that we don't want to do ?
OK, acuma, revenind la pretextul de azi: siropurile Yo or împlini 60 de ani, dar asta nu-i împiedică să fie unul dintre cele mai cool branduri de pe piață - pentru că 60 de ani nu reprezintă un simplu număr, ci o serie de experiențe de viață din care înveți și pe care le aplici în ceea ce faci mai departe: la aniversară, au lansat campania 60 de ani de experiențe. Experiența mea cu ele a început la prima mea ieșire din țară după decembrie '89 (Austria, martie 1990) - și, cum să zic, sigur sună bizar, dar atunci cînd, proaspăt scăpat din lagăr, te întîlnești, în aceeași zi, cu primul tău Big Mac, prima ta Coca Cola și primul tău Yo este o experiență :)
E nemaipomenit atunci cînd reușești să faci, în fiecare zi, ceva nou. E grozav atunci cînd ți se întîmplă (sau vezi că se întîmplă), în fiecare zi, ceva nou.
Acolo unde mă aflu eu acum, e dificil să bifezi chiar și săptămînal 'ceva nou'. Dar săptămîna asta am avut parte de premiere în fiecare zi.
Luni a fost o zi plină, din punctul ăsta de vedere: trei premiere, mari și late. Într-o singură zi, de fapt în doar o oră, 1) am participat la prima mea pichetare de prefectură și, deci, 2) la primul meu (și, hmm, ultimul) miting împotriva guvernului Cioloș, pentru că 3) asta se mai întîmplă atunci cînd ești membru de sindicat. În învățămînt. Am avut și steag - pentru că alternativa era să port o vestă. Nu cred că m-a fotografiat sau filmat cineva (deși probabil că o să aflu asta mult mai tîrziu și numai în cazul în care candidez pe undeva, ca să fiu șantajat). În plus, la miting s-au făcut referiri strict la ministrul Educației (pe care nu l-am întîlnit niciodată), nu și la ministrul Muncii, de pildă, deși se vorbea de salarizare - deci n-am avut mustrări de conștiință majore. Am simțit doar, ocazional, niște andrele foarte subțiri prin creier, din cauza playlist-ului.
Marți am participat la prima mea ședință de comisie metodică. Și am prezentat rezultatele care zbîrlesc părul al unor teste inițiale.
Miercuri am văzut, la volanul unei Dacii vechi, în parcarea de la piață, un tip la vreo cinzeci de ani sau peste, care citea Terry Pratchett. N-am văzut titlul.
Joi mi-am cumpărat pentru prima oară în viață (cu mîna mea, adică) un bilet la un spectacol de teatru la Teatrul Tineretului. Explic altă dată de ce asta e o premieră...
Iar vineri am administrat primul meu Halloween într-o școală. Din mediul rural.
Întors acasă, am revăzut Kindergarten Cop. Deabia de data asta l-am înțeles pe Schwarzenegger...
Clasa a șaptea s-a organizat cel mai bine - și din timp. Decoratori de frunte încă dintr-a cincea, au strîns cîte zece lei și au cumpărat din Lidl toate decorațiunile posibile de Halloween. La ei am intrat de la ora 8 și n-am făcut decît să trec în revistă artefactele, să verific plasamentul lumînărilor și ce bîiguie exact vrăjitoarea lipită pe tablă - deși, dacă aceasta ar fi folosit înjurături cu totul și cu totul inacceptabile, nu e ca și cum vreun profesor (sau mai mult de 3-4 elevi) ar fi înțeles ce zice. Și, firește, să verific nivelul sunetului din boxe, să nu se audă muzica prea tare în afara clasei.
Clasa a șasea, cu care sînt într-un război în care nu se iau prizonieri, au venit doar cu boxele. Nu s-au costumat în children of the night decît pictîndu-se pe față. Dar, sincer, nu era nevoie nici măcar de asta - la ei la oră e Halloween de fiecare dată.
Clasa a opta a ignorat Halloween-ul cu totul.
Clasa a cincea (altă grupare de gherilă - mai mică și, deci, mai eficientă) s-a trezit tîrziu. Veniți nepregătiți și neașteptîndu-se ca Halloween-ul să primească orice fel de ok din partea mea, au cerut doar niște foi de hîrtie albă. Pe care nu, n-au desenat bostani și pălării de vrăjitoare, ci le-au rupt în bucățele și au decorat clasa, preventiv, pentru Crăciun.
A treia și-a patra au venit cu bostanii și nu s-au bătut și nici n-au jucat popice cu ei. Dar s-au costumat - și nu exista minut în care să nu fie nevoie să demontezi aripile de liliac ale cuiva din vreo clanță sau să deznozi pălării de vrăjitoare.
Cred că am scăpat foarte-foarte ieftin. Comparativ cu Schwarzenegger, în orice caz.
Așa că, pentru mai multă acțiune, vă recomand să revedeți Kindergarten Cop. Pe TNT.
