Showing posts with label tall ships regatta. Show all posts
Showing posts with label tall ships regatta. Show all posts

Wednesday, May 14, 2014

tall ships regatta mia :)




E lesne de înțeles de ce n-am precedat clip-ul de mai sus de vreun cuvințel. Sau nu. 

Dar poate că, după ce l-ați vizionat, vă va fi mai ușor să răspundeți la întrebarea: ce naiba să fac pe litoral la sfîrșitul lui mai (mai ales după ce-am tremurat pe rupte acolo la începutul lunii) ?

Iote, cam asta ar fi de făcut... În acest an se organizează pentru prima oară în Marea Neagră o competiţie de nave cu pânze - Tall Ships Regatta. Sînt invitate unele din cele mai spectaculoase veliere din lume, iar finalul acesteia are loc în România. Tot aici se desfășoară şi festivitatea de premiere şi, normal, ditamai festivalul care va dura 4 zile. Cei care vor fi prezenți în Portul Constanţa în perioada 24–27 vor avea ocazia să se urce gratuit la bordul celor 14 veliere înscrise în competiţie. Va fi prezent însuși rusul Sedov, cel mai mare velier din lume (lungime 117,5 m), alte corăbii asemenea din Bulgaria, Marea Britanie, Malta, Spania, Turcia, ba chiar și un velier din Pakistan. 
România participă cu două nave, celebrul bric Mircea şi goeleta AdornateNavele participante au plecat pe 3 mai din Varna, s-au fugărit pînă pe 9 mai pînă în portul rusesc Novorossiysk, începînd de azi se află în Soci - iar pe 18 mai încep să se precipite către Constanța. 

Cînd eram mic, l-am văzut cam în fiecare an pe Mircea, dar n-am urcat niciodată la bord, că n-am înnebunit să stau la coadă... În alea nouă luni în care am făcut armata în Constanța, chiar vis-a-vis de unitatea 'marinarilor', m-am ferit de malul mării ca de naiba - căci acolo întîlneam sigur o patrulă, iar eu am avut bilete de voie, toată armata, cît să le număr pe degetele de la o mînă. Iar apoi n-a mai avut nici-un haz, era mult mai fun să fac asta prin Malta sau Portugalia, pe bărcuțe mai prietenoase, decît în Constanța. Însă dacă ajung eu însumi anul ăsta la Constanța, o să-mi fac drum la bord, căci echipajul o include pe Dora Simion, o pietreancă (din Piatra Neamț, adică) studentă la Academia Navală - și o să fie interesant, ca întotdeauna, să întrebi omul dintr-un oraș, totuși, de munte, ce ți-a venit, frate (respectiv soro) să te visezi marinar ? :) Iar ea să răspundă că marea și cerul, că delfinii... Sau nu.