Am urmărit-o (nu doar citit-o) pe Oana Boca-Stănescu pe Adevărul Live via Dilema Veche, în preambulul BookFest (care tocmai s-a consumat, cu multă ploaie!). 'Dirijoarea' Oana explică destul de în detaliu cum promovarea unei cărți (ca a oricărui alt produs) nu poate începe deabia atunci cînd cartea a ieșit din tipografie, ci mult mai devreme. Pentru că povestea cărții trebuie spusă ca orice altă poveste...
Omul de comunicare nu poate face minuni. Dacă am nişte volume prost traduse, prost redactate, cu o copertă urîtă, pot să am o mie de cunoştinţe despre comunicare, dar nu pot promova acel produs. Promovarea începe din momentul cînd un volum – să zicem o traducere din literatura universală – este preluat de o editură. [...] E sănătos ca omul de comunicare să participe la toate momentele de pe traseul realizării cărţii şi să aibă o opinie. Promovarea nu începe din momentul în care ai volumul pe masă.E important că s-a reamintit asta în preajma unui tîrg de carte, la care publicul, de regulă, dă buzna în primul rînd pentru a beneficia de reduceri. Ok, și să-l vadă pe R.F.Constantinescu...
E foarte important rolul distribuitorului. Eu pot să-mi fac bine treaba, pot să promovez o carte excelentă, mesajele ajung la cititori, dar dacă unde locuiesc ei nu există o librărie e inutil. Cît am lucrat în editură, am întîlnit tot felul de situaţii. De pildă, un lanţ de distribuţie îmi cerea bani în plus pentru a-mi da voie să pun un afiş în magazine, ceea ce e inadmisibil – căci doar cîştigăm împreună, nu? În Bucureşti sîntem „în filmul nostru“, mergem pe Magheru şi avem impresia că lucrurile sînt în regulă. Dar nu peste tot e aşa, cititori sînt în toată România. În alte locuri găsim magazine care sînt pe sfert librărie şi restul papetărie; dacă angajaţii pot fi plătiţi din activitatea de papetărie, vînzarea de carte e doar o „completare“.
