Sunday, January 8, 2017

et puis je fume

Mama lui Andrei a avut întotdeauna o reticență față de centralele termice. Cînd au vîndut apartamentul lui unchiu' Gelu și, și-a spus Andrei, niciodată, în viața noastră, n-o să mai avem atîția bani dintr-o dată, au purtat, pe tema asta, o discuție mai energică - dar degeaba ! Că centrala o să duduie tot timpul și n-o s-o lase să doarmă. Că o să fie scump gazul și, la pensia ei, n-o să facă față. Că o centrală termică e complicată și n-o să învețe, la vîrsta ei, s-o manevreze. Că, atunci cînd ți-o instalează, meșterii o să întoarcă toată casa pe dos. În fine, că, dacă se defectează brusc, n-are pe cine să cheme s-o repună în funcțiune - și, oricum, în orașul ăsta, meșterii vin în ritmul lor, de parcă, atunci cînd sînt chemați la o intervenție, ar trebui să-și abandoneze, brusc, lucrările din Milano sau Torino și să ia avionul pînă aici. Și cum cel mai apropiat aeroport e la mai mult de o oră distanță...
Asta cam așa era, oftase Andrei. Cam cu un an înainte, se refugiase acasă, în capitala lui de județ de munte, preț de cîteva zile, ca să termine, printre cuci și conifere, un raport de peste o sută de pagini care trebuia să ia, urgent, calea Bruxelles-ului. Și fix în ultima noapte, înaintea celui de-al n-șpelea termen limită ultimativ, rămăseseră fără lumină, la 1 dimineața. După vreo oră de crize de
isterie în compania telefonică a unor tantii de la EON evident proaspăt trezite din somn, se urcase în mașină, cu laptop și ditamai cutia cu documentație, și se instalase, pînă dimineața tărziu, în singura benzinărie OMV din oraș - măcar aveau o cafea ok.




Discuția 'mai energică' pîlpîise, deci, și se stinsese. S-o descurca ea, își zisese Andrei, există vecini de vîrsta ei, există și o cumnată la 62 de kilometri distanță (dar cu mașină) - toți avînd, deja, centrale termice și mai persuasivi decît fiul rătăcitor prin Europa care nu trecuse, el însuși, de stadiul caloriferului electric 'cu ulei'.
Însă lucrurile s-au precipitat. Doar vreun an jumate mai tîrziu, evident, după o perioadă în care banii luați pe apartament se risipiseră în mai toate punctele cardinale, maică-sa se trezise singura, din blocul lor, încă dedicată încălzirii centrale și monstruoaselor calorifere din fontă. La mai puțin de o lună după acest moment, centrala termică din fața blocului dispăruse aproape peste noapte. Rămăsese, bineînțeles, în urmă, înconjurată de spațiu verde, o platformă de ciment, soclul unei statui onorînd eșuatul colectivism comunist. Andrei habar n-avusese. Pur și simplu, cînd ajunsese pe-acasă, în toamna anului respectiv, găsise gata instalate panouri radiante

Panouri radiante cu infraroșu, recitase, conștiincioasă, maică-sa - mîndră că se descurcase singură, la aproape 80 de ani, fără să-l hăituiască pe fii-su prin cine știe ce țară europeană ca să vină și să se ocupe de. Păi ziceai că... bîiguise el, cu ochii cît farfuriile. Păi e simplu, îi arătase maică-sa: un potențiometru cu două poziții și două butoane. Destul de ieftine, se descurcase din pensie. Cică încălzesc, mai întîi, obiectele din cameră, aerul fiind încălzit în mod indirect - ceea ce înseamnă o distribuție uniformă a căldurii (mda, la atîta mobilă veche de 40-50 de ani, păstrată din reflex, normal că e uniformă!). Apoi: cică radiațiile infraroșii sunt benefice pentru organism, ajutînd la circulația sîngelui, susținînd functiile sistemului endocrin și a celui limfatic, îmbunătățind aspectul pielii și mai multe alea, inclusiv cu implicații asupra reducerii considerabile a greutății corporale (serios? vindecă și diabetul cumva? contra-atacă Andrei, ca să devieze posibila dezvoltare a subiectului 'greutate corporală'). Și, mai ales, subliniase maică-sa, instalarea a durat foarte puțin și n-a trebuit să fac curat o săptămînă după aia, trei panouri în ceva mai mult de două ore; dura și mai puțin, dar le-am făcut o cafea băieților, și au ieșit cu ea pe balcon ca să fumeze... Trei? întrebase Andrei. 

Mda, doar trei. Totuși, pensie. Un panou în sufragerie, unul în dormitorul mamei, unul în baie. Nu și în bucătărie (normal, bucătăria e 'pe gaz'), nu și pe hol, nu și în camera lui de copil. Și, mă rog, de elev.
Acum, camera respectivă era cameră de fumat. Andrei, acum locatar pe termen mediu, în 'casa părintească', fuma printre cutii IKEA de plastic și de carton, pline de cărți nedespachetate și tot felul de mărunțișuri adunate într-o viață de post-elev. Oare, iarna, fumez mai puțin pentru că organismul îmi cere mai puțină nicotină, pentru că îi comand eu să se fereacă de obiceiuri care mă jupoaie de vitamina C (de care am mai multă nevoie iarna) - sau pentru că fumatul, este, în perioada asta, asociat cu statul desculț la 17 grade ? Probabil n-o să aflu niciodată. Hai, înapoi la îmbunătățirea aspectului pielii...