Friday, July 1, 2016

meriți un o'scar

Lucian, știu că deja știi mai multe decît orice alt elev de 14 ani de pe-aici despre mașina timpului. Așa că n-o să te miri dacă îți spun că mesajul ăsta vine de la un Lucian din viitor care, din respect față de toți oamenii ăia care se chinuie să explice diferitele tipuri de paradoxuri temporale, se rezumă la acest mesaj. Ok, și poate la încă unul, mai încolo, care să conțină niște numere la loto.

Chiar acum cîteva săptămîni aveam o discuție cu niște elevi, în care eu întrebasem 'la ce e bună școala?', iar ei, după ce și-au dat niște coate, începuseră să bolborosească lucruri despre modul în care școala te ajută să capeți o slujbă. Normal (?) că m-am enervat un pic - parcă îi auzeam pe părinții lor cu 'ține-te de școală, băiete, ca să mănînci o pîine mai albă'. Pe vremea aceea habar n-aveam că pîinea albă e periculoasă, dar tot aveam o reacție adversă la vorba asta. Mă rog, să nu deviez... M-am enervat, dar normal că n-am zis nimic, doar îmi mijisem ochii și aveam o expresie wtf pe toată fața. wtf înseamnă... las'că îți explic asta în alt mesaj din viitor. Am început să le zic că a avea o slujbă nu e un scop în viață, că un scop rezonabil ar fi să știi să faci bine lucruri de care au nevoie alții - și care, în consecință, să te plătească pentru lucrurile alea. Din astea. Însă copiii începuseră să se uite ciudat la mine, cu niște priviri goale - firește, cei doi care își uitaseră mobilele în genți, pe hol. Un mobil e... bleah, never mind...  

După care, m-am mai gîndit: în definitiv, ce-i așa de rău că își doresc, de la vîrsta asta, să aibă o slujbă ? Nu e ca și cum mi-ar fi spus vreunul din ei că vrea ca Moș Crăciun să-i aducă garanția unei pensii civilizate. Că nu știu cum aș fi reacționat dacă auzeam cuvîntul 'pensie'...

Despre ce e vorba, de fapt: în viitorul ăsta în care trăiesc eu (2016, în caz că te întrebi, o să atingi această vîrstă venerabilă!), există un program pe nume Școala Comercială Austriacă din România (o'SCAR) - un program de învățămînt profesional dual inițiat de Secția Comercială a Ambasadei Austriei și dezvoltat împreună cu șapte companii faimoase: BILLA, C&A, Deichmann, Hervis, HUMANIC, kika și Telekom Romania. o'SCAR oferă o formare profesională în sistem dual, sistem cu tradiție în ţări precum Austria, Germania și Elveția, sistem care pune accentul în mod deosebit pe formarea practică și legătura stransă între companii şi școală. Dacă tocmai ai terminat clasa a VIII-a, ai la dispoziție un program de trei ani în care te pregătești atît teoretic, cît și practic, în meseria de comerciant-vînzător.
Programul a debutat în septembrie 2015, iar anul acesta își deschide porțile pentru o a doua generație de elevi o'SCAR. Înscrierile în programul o'SCAR se realizează la sediul Colegiului Economic Costin C. Kiritescu, în trei perioade: 13-17 iunie şi 21 iunie 2016, 16-17 august 2016 și 1-2 septembrie 2016.
Cred că e clar: ceea ce oferă o'SCAR elevilor este mai mult decât perspectiva de a deveni vînzător; absolvirea programului oferă tinerilor oportunitatea obţinerii unui job şi dezvoltarea unei cariere în cadrul companiilor partenere îmediat ce ce ies de pe băncile școlii.
Programul începe în septembrie 2016 şi durează trei ani, timp în care elevii o'SCAR beneficiază de următoarele avantaje:
  • pregătire practică alături de cei mai buni profesioniști din retail în companii comerciale de renume;
  • bursă lunară de pînă la 400 de lei;
  • cursuri cu accent deosebit pe pregătirea practică, facilitînd accesul rapid la un loc de muncă şi independenţă financiară;
  • prioritate la angajare în cadrul companiilor partenere;
  • perspective de dezvoltare a carierei în cadrul companiilor partenere;
  • certificat profesional recunoscut în Uniunea Europeană;
  • prime pentru excelență și alte facilități;
  • cheltuieli de transport asigurate;
  • și, în fine: cursurile programului o'SCAR sînt gratuite.
Mai multe detalii despre program - aici: http://www.edumanager.ro/articol.php?id=17657.
Sau, dacă ți-e lene să citești, și uiți de ADHD-ul ăla preț de patru minute jumate, privește asta:
Ei, cum sună ? Ai putea să uiți că, după ce te-ai întors de la ultimul examen de treaptă, tac'tu a plecat să se intereseze cum ai putea deveni ucenic la un fotograf. Aa, stai că asta nu s-a întîmplat încă. Și poți să și uiți de pățania asta, că te-ai clasat al șaptelea la examenul ăla pe care credeai că nu l-ai luat. 

Și, da, mesajul următor de la mine o să conțină și niște numere de loto, că doar n-o să fii comerciant-vînzător toată viața. Sau poate da, căci o să ai multe colege, o să cunoști în fiecare zi oameni noi și, în general, o să ai o viață foarte colorată :)


No comments :

Post a Comment