#TFB9Lumia930. la bistrița

Nu prea am avut voie, cînd eram mic, în tabere, căci aș fi scos din minți prea mulți adulți în același timp. Deabia în vacanța de după clasa a zecea am scăpat, cu mare greu, la Năvodari. Probabil tocmai oferisem o probă de responsabilitate (?): mă întorsesem cam mohorît de la ambele probe scrise ale examenului 'de treaptă', iar tata se consolase cu faptul că s-ar putea să continui liceul 'la seral' și se apucase să-mi caute un fotograf cu care să fac un curs și care să mă ia, apoi, ucenic (nu mă întrebați de ce 'fotograf', probabil în virtutea faptului că era o profesiune artistică, din care se putea și trăi, chiar dacă nu te dădea talentul afară din casă); dar povestea asta a durat doar vreo două zile, pînă s-au afișat rezultatele și m-am găsit al șaptelea pe listă. 
După care au trebuit să treacă exact douăzeci de ani ca să ajung în a doua 'tabără', primul meu proiect de tineret (în Ungaria) și, imediat după el, al doilea (în Cehia).
În nici-una din taberele astea n-am făcut poze - și era să zic io acuma cîți ani exact au mai trecut pînă cînd am pus mîna pe prima mea cameră foto profesionistă (pe care am făcut-o cadou) și, apoi, pe a doua (cu care nu vreți să știți ce s-a întîmplat fix acum două luni). Ceea ce nici n-ar conta, pentru că fac poze, mai degrabă, tot cu telefonul: pentru că mă văd greu, în ochii altora, în postura de turist (ceea ce s-ar întîmpla, inevitabil, dacă m-aș preumbla cu un aparat de gît) și pentru că îmi vine să fotografiez, mai degrabă, oameni decît clădiri și copaci (iar prezența unui aparat foto șmecher, în raza de vizibilitate a omului, ar intimida).

Drept care, dacă așa s-a potrivit, n-am mai făcut niciodată cursul acela de fotografie, n-am buchisit niciodată chestii tehnice, n-am învățat să fotografiez (pur și simplu am văzut o scenă, m-am chinuit s-o încadrez ca lumea și am apăsat pe un buton) - și chiar în acest moment, în timp ce scriu, mă uit fix la două truse de developare, vechi de niște zeci de ani, pe care se așează praful în apartamentul meu din Piatra Neamț. Sigur, aș putea face asta peste o săptămînă - dacă aș cîștiga un loc în tabăra de fotografie dedicată bloggerilor (Cetatea Bistriţei, 20–23 noiembrie 2014). Powered by Lumia 930. Și fueled by #TFB9Lumia930 :)

Ceea ce ar fi cool, pentru că aș ajunge într-un oraș în care nu am călcat decît o dată în viață, dar foarte repede; și în care am și un văr pe care nu l-am întîlnit niciodată (și care are o soție pe care n-am întîlnit-o, de asemenea, niciodată, dar care îmi colorează tot wall-ul atunci cînd își bea cafeaua, dimineața); și în care aș poza, mai puțin, Cetatea Bistriței, cît alți bloggeri.  

Sau nu. Că o fi și altă lună din an mai bună pentru o pălinciadă la Bistrița decît noiembrie...