o societate civilă de un milion

„Societatea civilă” însăși n-a ieșit, încă, din tranziție – cu un impact direct și vizibil asupra tranziției statului în ansamblu. Privită de la o distanță asiguratoare și, firește, cu o serie de excepții punctuale lăudabile, agregării „societății civile” românești i-au lipsit, atât din start cât și, ulterior, pe traseu, două elemente fundamentale. La nivel macro, un solid spirit comunitar – și cred că nu e nevoie să vin cu explicații detaliate: un desant în orice sat sau cartier din țara asta (nu neapărat în perioade electorale sau la vreme de inundații catastrofale) probează în timp record faptul că spiritul comunitar este, până în ziua de astăzi un concept… dacă nu străin, atunci pur și simplu ciudat. La nivel micro, un element pe care îl intuiam instinctiv, dar pe care mi l-a formulat explicit un regizor galez, conversând explicit despre România, cu vreo 3-4 ani în urmă: o carență generalizată de empatie. Aici discuția ar fi ceva mai lungă – dar pentru a servi o doză de non-empatie e suficient să te urci la volan și să parcurgi niște kilometri în orice trafic urban. 

Restul - aici: Lucian Branea: 1 milion de “copii Erasmus” o să pună la cale o nemaipomenită societate civilă europeană într-o zi