Wednesday, November 14, 2018

cum a fost cu teatrul labirint - (4) copilul rătăcit în muzeu

Toamna 2008, deci.
După ce Anca, Adina, Adi și cu mine ne-am întors din Portugalia sau, mai exact, după ce ne-am dezmeticit de Portugalia, ne-a lovit panica. Descinderea la București urma să aibă loc în ultima săptămână din noiembrie, ceea ce limita sever opțiunile de spațiu (și cu interior și cu exterior) în care să punem la cale un labirint. Mai degrabă din motive de evitare a confuziei cu privire la termenul de 'teatru', dar și ca să evităm cineștiece atitudine condescendentă, nici n-am luat în calcul vreun teatru public, iar teatrele independente nu aveau spații prea generoase în 2008. De un spațiu abandonat, o casă sau un spațiu fost industrial, nici nu putea fi vorba din cauză de noiembrie. Așa că, până la urmă, după ce am tot tăiat denumiri de pe o listă de altfel foarte scurtă, ne-am încercat norocul cu Muzeul Țăranului Român. Adina a pus la cale o întâlnire cu Vintilă Mihăilescu (director al muzeului la momentul respectiv) și, după un pitch de vreo juma' de oră, Adina și cu mine am ieșit din biroul lui cu garanția primului nostru performance în România !




Wednesday, November 7, 2018

bohemian rhapsody

Bohemian Rhapsody. Am constatat un clivaj de gen în receptarea filmului 
Primul val de impresii de spectator a venit, încă din week-end, de la fete. Receptare entuziastă. Laude necondiționate pentru jocul actoricesc al lui Rami Malek. Recomandări ferme de must-see.
Cam ieri, așaa, au început să apară și băieții cu recenziile. Mai informați cu privire la biografia trupei, deci mai intoleranți cu privire la distorsionarea realității de dragul scenariului. Normal, toată lumea a apreciat muzica.
Am ajuns și eu aseară. Și, din solidaritate, votez cu băieții  Imaginea și montajul sunt super-cool (cuplul director of photography - editor din The Usual Suspects, Newton Thomas Sigel și John Ottman). Din păcate, cel puțin prima parte a poveștii (before they became famous) e scutcircuitată sever. Votez și cu fetele: jocul lui Rami Malek e muncit. Și, firește, muzica 
Later edit: Uitasem să menționez, dar cred că am descoperit motivul pentru care voturile fetelor au fost, aproape în unanimitate, elogioase. Vă imaginați de ce?
Dap, pisicile