kitchen-stuck

alcool, nu alta

never say

cum a fost cu teatrul labirint - (4) copilul rătăcit în muzeu

Toamna 2008, deci.
După ce Anca, Adina, Adi și cu mine ne-am întors din Portugalia sau, mai exact, după ce ne-am dezmeticit de Portugalia, ne-a lovit panica. Descinderea la București urma să aibă loc în ultima săptămână din noiembrie, ceea ce limita sever opțiunile de spațiu (și cu interior și cu exterior) în care să punem la cale un labirint. Mai degrabă din motive de evitare a confuziei cu privire la termenul de 'teatru', dar și ca să evităm cineștiece atitudine condescendentă, nici n-am luat în calcul vreun teatru public, iar teatrele independente nu aveau spații prea generoase în 2008. De un spațiu abandonat, o casă sau un spațiu fost industrial, nici nu putea fi vorba din cauză de noiembrie. Așa că, până la urmă, după ce am tot tăiat denumiri de pe o listă de altfel foarte scurtă, ne-am încercat norocul cu Muzeul Țăranului Român. Adina a pus la cale o întâlnire cu Vintilă Mihăilescu (director al muzeului la momentul respectiv) și, după un pitch de vreo juma' de oră, Adina și cu mine am ieșit din biroul lui cu garanția primului nostru performance în România !

marț 13

week 1

watch now

fetica

november

preview

bohemian rhapsody

Bohemian Rhapsody. Am constatat un clivaj de gen în receptarea filmului :)
Primul val de impresii de spectator a venit, încă din week-end, de la fete. Receptare entuziastă. Laude necondiționate pentru jocul actoricesc al lui Rami Malek. Recomandări ferme de must-see.
Cam ieri, așaa, au început să apară și băieții cu recenziile. Mai informați cu privire la biografia trupei, deci mai intoleranți cu privire la distorsionarea realității de dragul scenariului. Normal, toată lumea a apreciat muzica.
Am ajuns și eu aseară. Și, din solidaritate, votez cu băieții :) Imaginea și montajul sunt super-cool (cuplul director of photography - editor din The Usual Suspects, Newton Thomas Sigel și John Ottman). Din păcate, cel puțin prima parte a poveștii (before they became famous) e scutcircuitată sever. Votez și cu fetele: jocul lui Rami Malek e muncit. Și, firește, muzica :)

Later edit: Uitasem să menționez, dar cred că am descoperit motivul pentru care voturile fetelor au fost, aproape în unanimitate, elogioase. Vă imaginați de ce?
Dap, pisicile 

punga

v for fifth of november

watch later

no escape

cum a fost cu teatrul labirint - (3) debuturile

În vara anului 2008, lucrurile stăteau cam așa: aveam în derulare proiectul internațional TIKTIKA, de care am pomenit; aveam în derulare, dar încă blocat pe linia de start, proiectul Povestind Bucureștiul; se afla încă în evaluare, în curs de aprobare, primul nostru proiect internațional 'mare' - pe o temă de media literacy, fără legătură directă cu teatrul labirint, dar cu un focus pe media digitale care urma să injecteze resurse și în aventurile noastre performative; aveam deja câștigat și urma să demareze în septembrie un proiect 'mijlociu' de media literacy, tot internațional, care urma să facă joncțiunea cu proiectul 'mare' la un moment dat, în 2009; și, în fine, ne pregăteam să depunem, la 1 septembrie, o cerere de finanțare pentru ceea ce avea să fie Cui îi este frică de Minotaur, un proiect în care urma să rătăcim în labirint niște elevi din Focșani. Direcțiile erau, deci, clare: educație media (digitale) și teatru labirint. Și exista o bază de sustenabilitate care se extindea până în 2010. Era momentul să ne înmulțim.

Pe lângă toate cele de mai sus, Iwan ne mai invitase să fim parteneri într-un proiect de tineret, unul punctual, în care susținea un workshop de teatru labirint (urmat, firesc, de spectacol) la sfârșitul lunii septembrie, în Milano. Am decis, deci, să lansăm, în plină vară, o selecție publică pentru cei patru participanți care urmau să ajungă acolo, vizând studenți sau, oricum, tineri, cărora urma să le plătim noi tot (da, era proiect de tineret, cu transportul decontat, dar exista o taxă de participare). Și care, la întoarcere, urmau să aibă statut de voluntari și să lucreze cu noi cât o fi să fie. Mai am și acum un folder cu CV-uri și scrisori de intenție (deși nu s-au păstrat toate, au fost 34) - din care i-am extras pe Ștefana Popa (studentă la Regie), Lavinia Cârcu (Politehnică în București și Psihologie în Cluj), Sonia Balogh (Sociologie) și Bogdan Nechifor (Actorie). I-am invitat la o întâlnire în Cișmigiu înaintea plecării, la început de septembrie 2008, ca să le spunem că teatrul labirint nu poate fi descris și că vorbim noi la întoarcere :) De fapt, ne protejam - pentru că workshop-ul lor avea loc la sfârșitul lunii. 

Între timp, noi înșine urma să trecem prin prima noastră experiență mai elaborată (dar fără Iwan), la mijlocul lui septembrie, în Portugalia, unde avea loc o nouă întâlnire de proiect TIKTIKA. Noi, adică Anca Rotescu, Adina Popescu, Adrian Ciglenean și cu mine. 

till next thursday

inside out

the day

da, iarna...