Friday, January 12, 2018

blot: friday

Cristian mi-a atras atenția, pe Facebook, că, aparent, toți cei care am călcat prin Boemia părem a ne fi virusat cu ska :) Chiar dacă, foarte probabil, 'toți' = eu plus încă o persoană, mă aventurez să presupun că prima explicație ține de noutate, de nota exotică :) Ska n-a prea făcut purici prin Europa, cu excepția UK, Germania și, iată, Cehia - dar chiar dacă ar fi făcut, valul (al treilea, conform experților de pe Wikipedia) era pe sfîrșite în anii '90, cînd am început, și noi, să mișunăm prin vecini. Pentru a doua explicație, trebuia să treci prin experiența unui un concert, nu era suficient să asculți - și, odată ajuns acolo, erai cucerit, pentru că nu există concert ska la care să nu danseze toată lumea. Firește, 'dans' era un cuvînt foarte meschin ]n acel context...



De fapt, nu era vorba numai de ska. La mijlocul anilor '90, Praga era Noul Paris. Pe hîrtie, capitala Cehiei avea cu puțin peste un milion de locuitori, dar, în orice secundă din lunile de ne-iarnă, populația sa era cel puțin de două ori mai mare. Cîteva zeci de mii de oameni din extra-milionul ăla erau americani 'în tranzit', fără drept de muncă - serile îi găseai în fiecare colț de club sau bar, cu un absint pe masă (era, încă, legal, absintul original de 72 de grade), citind din Hemingway sau din Whitman și, din cînd în cînd, notîndu-și cîte ceva într-un Moleskine. Și pentru ei și pentru toți ceilalți, în absolut orice seară din săptămînă, un puhoi de concerte - sau, mă rog, pur și simplu live music: preponderent jazz, apoi rock și blues. 
În mod evident, cîntările de ska nu erau pe 'filiera turistică', alături de diverse varietăți de rock mai puțin mainstream. Așa că, pentru toți aceștia pentru care nu prea mai era loc în cluburile ticsite de turiști, funcționa impecabil o formulă de squat concert - așa îi zic eu acum, habar n-am cum îl numeau ei sau dacă există o denumire specifică pentru așa ceva. Dar, pentru cei familiari cu termenul de squatting, conceptul ar trebui să fie simplu de imaginat: o trupă cu sculele ei, un generator de curent, cîteva zeci de navete de bere și o sută, poate două, de spectatori se întîlneau în niște case părăsite sau temporar nelocuite - cu publicitate făcută prin fluturași distribuiți în cluburile de nișă și din gură-n gură, pentru că internetul deabia răsărise prin zonă, iar creatorul Facebook deabia împlinise 12 ani. Foarte eficient, nu m-am întîlnit niciodată cu poliția la vreunul din concertele de tipul ăsta. Mă rog, și nici cu inspectori ISU sau cu unii similari...


Firește, Zuby Nehty avea nevoie de mai mult, mult mai mult decît o casă părăsită. Squat concert-ul lor din Praga verii lui '96 a avut nevoie de ditamai conacul - de fapt, curtea conacului și ceea ce păreau să fie niște grajduri. Chiar în Řepy, cartierul meu de vară.