După cum știți (?), de azi pînă vineri sîntem la nuntă. Cum care nuntă ?! Nunta Cosmică, adică perioada cea mai încărcată de energie din an, cînd Soarele și Luna sînt in echilibru, se manifestă la maxim în același timp. Un moment de o încărcătură energetică excepțională - zice prietena mea de pe Facebook, Dora Dinu.
Mai zice: fii Alchimistul vieții tale. Mă rog, mai exact, dacă ți-a trecut vreodată prin minte să fii Alchimistul vieții tale, zilele astea e momentul ! Nici nu mă mai mir că tocmai azi a început numărătoarea inversă pentru Brexit, iar foaia de parcurs a negocierilor urmează să fie definitivată în următoarele două zile.
Pe de altă parte, însă, mai în interiorul uneia din bulele în care baletez în acest moment, invidiez școlile care au avut inspirația să programeze Săptămîna altfel exact în săptămîna asta. Cum e să ai elevi la ore fix în niște zile în care ai parte de o "încărcătură energetică excepțională" ? :) Holy wedding :))
.
De fapt, la Săptămîna altfel voiam să ajung. De cîteva luni mă străduiesc (fără succes) să conving o profesoară de română și un profesor de muzică (diriginți la o clasă a șaptea și, respectiv, a opta) ce bine le-ar prinde elevilor lor 'din mediul rural' să iasă într-o excursie - dar nu doar la vreun obiectiv turistic învecinat, și nici măcar în capitala județului, ci într-un loc în care să vadă și altceva decît oi, cai și săteni cunoscuți în drum spre sau întorcîndu-se de la biserică sau birt. Și anume un mediu și niște pietoni (sau bicicliști) care seamănă mai puțin cu ceea ce ar putea vedea oricînd, în orice zi pe-acasă sau într-o după-amiază de shopping la Kaufland-ul din capitala de județ.
Mi se spune că ar fi periculos pentru noi (nu întrebați!) și obositor pentru ei. Mă rog, cu amendamentul că, pe măsură ce 'excursia' devine mai obositoare pentru ei, devine din ce în ce mai puțin periculoasă pentru noi.
În mod evident, excursia' este obositoare pentru că, deși elevii vor doar la mall, iar profesorii vor doar la obiective culturale majore, cei din urmă cîștigă întotdeauna. Însă rațiunea ieșirii din comunitatea ta pentru a vedea și altceva decît vezi prin preajma casei (un mediu și niște pietoni - sau bicicliști), mai ales cînd e vorba de elevi, e să încerci nițică imersiune, nu să te comporți ca un turist. Cu atît mai mult cu cît unul din obiectivele acestor 'excursii' ar putea fi să-i faci pe elevii cu pricina să privească spre oportunități de orice fel dincolo de comunitatea lor restrînsă - și, deci, să-i motiveze să... mă rog, să facă lucruri.
Ca atare, recomandarea mea de anti-turist (= de tip care, cel puțin prima oară într-un oraș sau țară străine, ocolește deliberat muzeele și alte alea, și umblă, pur și simplu, pe străzi sau stă la terase în piețele principale) ar fi fost să-i ducă pe elevii ăia la universitate, apoi într-un loc public frecventat de studenți (eventual chiar în campus) - apoi, firește, în mall, că altfel nu te mai înțelegi cu ei :)
Principiul e absolut același la un cu totul alt nivel: ai ajuns pînă în liceu suficient de motivat (și suficient de finanțat) cît să te gîndești la o facultate în străinătate - însă nu ești sigur dacă te descurci ? Încearcă o tabără (educațională) întîi ! Sau, mă rog, copiii tăi...
Vă propun, deci, edutabere.ro. EduTaberele sunt o variantă excelentă pentru tinerii care vor să-și continue studiile în străinătate (98% dintre aceste tabere sunt organizate în campusurile liceelor și universităților de elită din străinătate), pentru a se obișnui cu sistemul de învățămînt, cu atmosfera internațională de studiu - și, în fine, cu viața departe de casă, înconjurat de fete și băieți cu care poți vorbi doar în limba străină preferată.
Peste 300 de destinații de tabere educaționale, pe toate continentele. Și, deși mi-ar fi surîs mie însumi una prin Australia, deși găsiți lesne tabere în Oxford și Cambridge, mie mi-a surîs asta, în sudul Portugaliei (unde încă n-am ajuns, deabia am făcut cîțiva pași la sud de Lisabona). Uf, ce bine-i să fii licean în 2017...
Wednesday, March 29, 2017
Subscribe to:
Post Comments
(
Atom
)
No comments :
Post a Comment