Sunday, November 29, 2015

sub asediu

E prima oară, în cei peste doi ani de Brînzoaice cu gem, cînd nu postez nimic timp de... nu una, nu două, ci treisprezece zile... 13 e un număr care îmi este prieten, pauza auto-impusă post-#paris nu putea dura șase sau unsprezece zile, ci neapărat treisprezece (de data asta). Și, între timp, a venit și textul Adinei despre Orașe sub asediu

Am mai spus: 9/11 m-a prins în Marsilia. Deși ud leoarcă la întoarcerea dintr-o expediție scurtă, dimineața, pe Île Ratonneau, am campat într-un internet café înainte de a mă întoarce la hotel. Întîi am văzut, în e-mail, o ciurdă de depeșe Mediafax pe temă. Apoi, cineva a comutat un televizor pe un canal de știri și am privit imagini filmate din New York în compania cîtorva franțuzoaice care urmăreau totul cu mîna la gură, ca băbuțele din cartier. 
Însă nici după ce am ieșit pe stradă, în Marsilia, nici a doua zi și în zilele următoare, la Strasbourg, Franța-de-după nu a fost diferită. Lumea era diferită, se schimbase fundamental - dar nu și Franța. Nici în gară, nici în TGV, nici la instituțiile europene din Strasbourg 9/11 nu păruseră să se fi activat cineștiece măsuri speciale de securitate; poate existau, dar erau foarte discrete. Doar șase zile mai tîrziu, în Paris, am simțit diferența: aparent, ca parte a măsurilor de securitate moștenite de pe timpul atentatelor GIA din 1995, coșurile de gunoi (metalice) se sigilau; în consecință, kilometrul de Paris pe care l-am parcurs între Gare de l'Est și Gare du Nord a fost o expediție printre gunoaie și, deci, mirosuri de nedescris...
Parisul nu s-ar fi schimbat, însă, nici acum: atunci cînd sînt 'sub asediu', parizienii ies din casă, se cațără pe metereze, țipă la agresori și aruncă în ei cu legume. Parisul mai doarme, dar asta nu înseamnă că trebuie să stea în casă cu una, cu două...

Prin contrast, Bruxelles-ul, plasat artificial (zic eu) într-o reală stare de asediu, ar fi stat în casă - ca de obicei ! Zice Adina: "În 2005, la prima mea ieșire tîrzie în Occidentul „adevărat“, am avut un șoc cultural." În 2005 locuiam în Bruxelles. Încă de pe-atunci povesteam vizitatorilor mei, exagerînd doar un picuț, că în week-end, în Brussel-ul flamand, dacă nu te oploșești pe lîngă o biserică sau un supermarket, poți să dormi liniștit în stradă, că nu te deranjează nimeni pînă luni dimineața.    
Dar lucrurile nu stăteau cu mult altfel în Bruxelles-ul valon. Practic, capitala Europei are doar trei zone în care e lume la mai toate orele: centrul (turiști), arealul universitar din sud-vest (studenți) și o zonă cu preponderență africană, la 'începutul' Chaussée de Wavre (artiști; acolo locuiam și eu). În rest, multă liniște, oricînd...

Lecția numărul 1 de tratat cu teroriștii a rămas, deci, aceeași: nu renunța la nimic din ceea ce faci, fă totul ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic, dacă îți modifici stilul de viață înseamnă că au cîștigat. Ieși pe stradă. Stai în casă. Eat Pray Love.