Thursday, August 6, 2015

bucurești 2021 - plus potul

Acum, că a trecut Untold Festival, și jumătate din Capitala Europeană a Tineretului 2015 recuperează din orele de somn, iar cealaltă jumătate își revine din mahmureală, vă întreb: aveați habar că Bucureștiul candidează pentru postura de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ?  


Ei, bine, așa e ! Mai discret pînă acum circa trei săptămîni și mult mai vizibil de la Robbie Williams încoace :) operațiunea Memoria - Explorarea - Imaginarea orașului a intrat în faza de imaginare. Știți voi, partea aia în care s-au depășit etapele contemplative și se trece la remodelarea Bucureștiului - pas cu pas.

În perioada următoare (chiar pînă în octombrie), chiar în cazul în care nu ți-ai făcut curaj să intervii cultural asupra Bucureștiului într-un mod personal și radical, tot poți să dai o mînă sau două de ajutor: fie candidînd pentru un rol de voluntar în evenimentele deja puse la cale, fie punînd în circulație, oriunde vă trece prin cap, a unor fotografii cu Bucureștiul vostru însoțite de hashtag-ul #bucuresti2021. 

Cît despre mine - profit de ocazie ca să reiau cîteva din fotografiile care au făcut oarece carieră în cadrul proiectului Povestind Bucureștiul. Mda, etapa 2009...