Thursday, May 22, 2014

microjoburi - în .ro


Am descoperit microjoburi.ro acum vreun an, administrînd o cerere de servicii pentru altcineva. Am comandat cuiva, online, un serviciu de 50 de RON și, în mai puțin de trei zile, comanda era executată. Nu m-am văzut la față cu prestatorul de servicii, dar totul a mers șnur. Atît de șnur încît mi-am făcut eu însumi cont de executant.



Microjoburi.ro e o platformă pe care se întîlnesc cererea și oferta de servicii de mică anvergură, echivalentul a 50 de lei sau mai mult - pentru că, la serviciul de bază, se pot adăuga servicii adiționale. Ai nevoie de o traducere, de un tutorial, de un ceva care nu presupune neapărat o întîlnire efectivă între client și executant - se rezolvă prompt. 
E o operațiune tipică de crowdsourcingLa momentul respectiv, aveam, deja, cont pe elance, dar nu și pe fiverr (tatăl acestui tip de platforme) - deși știam de el, strict din motive de adecvare a ceea puteam eu oferi pentru 5 USD (că de la cifra asta vine numele de fiverr, normal). Dar cu microjoburi.ro mi-am făcut curaj...

Încercați și voi să vă căutați prestatori de servicii pe microjoburi.ro. Pentru că:
* platforma e simplă și aerisită - și e și strict într-o singură nuanță de albastru senin, care o să te încarce de energie pozitivă :)
* platforma fiind simplă, orice operațiune pe care o pui la cale acolo e super-rapidă - cu thumbs up galore for usability
* 'orice operațiune' se referă atît la crearea contului, cît și la căutarea, după domenii de activitate, a serviciilor pe care le oferă alții
* ai la îndemînă 19 domenii diferite de activitate - care ar putea deveni chiar mai multe pînă îți faci curaj să treci pe-acolo
* în cazul în care, prin absurd, nu găsești ceea ce cauți, poți plasa o cerere de ofertă - care e trimisă, automat, prestatorilor înregistrați pe domeniul de activitate cu pricina
* dacă ți-ai găsit executant, plătești înainte, dar plata rămîne on hold pînă ce confirmi că totul e ok
* ca la orice platformă de acest tip, după ce tranzacția s-a încheiat, îl recomanzi sau îl bombăni (cu steluțe) pe prestator, astfel încît să-l știe și alții...

Să încercați, deci, că funcționează !



*** N-ați uitat, nu ? Am și eu trei oferte pe microjoburi.ro (asta, asta și asta) - nu mare lucru, deocamdată, că n-am avut, prompt, idei pe care să nu le aibă și alții. Dar o să apară și altele în săptămînile următoare :)