Tuesday, January 21, 2014

șocul prezentului :>


Îl mai țineți minte pe Alvin Toffler ? :) Șocul viitorului a fost tradus în română la trei ani după apariția ediției originale, dar Al treilea val a apărut în română după doar doi ani (și anume în 1983). Unul din miturile anului 1990 era că revoluția română din 1989 a fost facilitată de 'securiști de bine' care citiseră Al treilea val și se înfricoșaseră de ritmul din ce în ce mai accelerat în care se mărea distanța între România și țările occidentale - asta nu că, în epocă, distanța față de vecini cum ar fi Ungaria și Serbia n-ar fi fost, și ele, îngrijorătoare.

Serialul Dallas a avut, firește, o altă funcție, înainte de 1990. Dar au trecut anii (da, ca norii lungi pe șesuri), am fost cuminți și am căpătat televiziuni comerciale - drept care am început să căpătăm tot felul de idei ciudate din serialele americane cu privire la modul în care ar trebui sau ar putea să funcționeze justiția, poliția, administrația locală și alte servicii publice, dar și presa, de pildă. Astfel de idei ciudate au rămas, însă, exact asta: idei ciudate. Pentru că ideile ciudate apar și se transmit cu o viteză din ce în ce mai mare: în 2013, România se afla pe locul 3 în lume (iar Timișoara, ca oraș, pe primul loc, tot în lume) în ceea ce privește viteza de descărcare pe internet. Însă ele se descarcă numai în sectorul foarte privat și rămîn, de regulă, acolo chiar și atunci cînd sînt returnate în spațiul online - or fi 'publice' jelaniile de pe Facebook sau nenumăratele petiții, dar transferul lor în spațiul public offline românesc e scurtcircuitat. Nici n-ar avea haz, zău așa, cînd 'ciclul standard' presupune descărcarea (tot de regulă) a și mai multe filme, deci acumularea a și mai multe idei ciudate, care se îngrămădesc tot în online, fără absolut nici-o aplicabilitate în practica românească. 

Uite la asta mă gîndeam ieri, cînd cu accidentul de avion și supraviețuitorii găsiți după șase ore de către pădurari. Nu, nu la Lost (binge-watched în 2013), nici neapărat la NCIS (binge-watched tot în 2013 - and ongoing), ci la oricare din filmele alea polițiste din ultimii 5-6 ani în care apelul telefonic al unor răpitori e localizat în 20-30 de secunde. Cică în România un apel la 112 ar fi putut fi localizat în 5 secunde. Au și oamenii ăia dreptate, că e nevoie de triangulație - dar tot ar fi bineveniți niște actori americani care să coroboreze locația aproximativă a apelului telefonic cu traseul aproximativ al avionului (cu atît mai mult cu cît existase un apel din partea pilotului prin care se solicita permisiunea de a coborî la o altitudine adecvată degivrării).

Urmăriți 
NCIS, ce să zic... E un serial cool. Firește, ușor tezist, dar cool. E și ficțiune - știți, nu ?