Planul inițial al întregului proiect Povestind Bucureștiul, derulat de Asociația Epsilon III în 2008-2009, era
· să lanseze
un apel public solicitînd povestiri (în format text, foto și video) focalizate
asupra unor experiențe specifice Bucureștiului; apoi
· să
evalueze povestirile colectate, selectînd un număr de povestitori iscusiți, cu
care
· să
lucrăm de-a lungul unei serii de ateliere, adaptînd povestirile astfel încît
acestea să genereze
· un
spectacol de teatru labirint
· și
o expoziție (inclusă în itinerariul de teatru labirint, cel mai probabil în
finalul acesteia),
· precum
și o publicație care să include cele mai remarcabile povestiri.
Cu toate acestea, solicitarea noastră de povestiri a avut un succes
excesiv (în special după ce
am pierdut controlul asupra promovării via Facebook, iar proiectul a
fost prezentat, printre multe altele, și la MTV
România), ceea ce a
impus modificarea planului:
ne-am extins aria selecției și, în loc să încercăm să-i strîngem laolaltă
pe toți povestitorii în seria de ateliere (cu o agendă foarte strînsă) pe care o
aveam în cap, i-am
intervievat individual sau în
grupuri mici și, cu sugestiile lor, echipa proiectului a construit un scenariu-cadru pentru spectacol. În consecință, numai unii dintre povestitori s-au implicat
personal (adică nu numai prin povestirile lor) în spectacolul din 23 și 24 mai 2009, iar alții au parcurs
itinerariul ca spect-actori - dar fiecare și-a
asamblat propriul spațiu în expoziție.
Spectacolul, deci:
Spect-actorul soarbe
o ceașcă de ceai pe terasa ceainăriei Serendipity când, brusc, este grăbit să se urce într-un taxi care ar trebui
să-l/s-o ducă la o întîlnire importantă cu
domnul Bucur (numele
concide cu acela al presupusul fondator al orașului București). Șoferul de taxi
conduce încet, plîngîndu-se cu privire la modul în care a ajuns să arate acest
oraș și povestindu-și viața. După un timp, la una din opririle la un semafor,
în mașină se urcă trei tineri, aparent băuți, care vor să deturneze taxiul
către un anumit club la modă. Negociază cu toții ce anume ar trebui să se
întîmple, iar spect-actorul este
debarcat la prima intersecție, unde este abordat/ă de o străină care îl/o
conduce într-o curte interioară veche și, acolo, în interiorul unui
Trabant abandonat, vechi de 30 de ani. Spect-actorul
continuă, apoi, către o plajă falsă, răspunde la un apel făcut la un telefon
public, este condus în Grădina Icoanei unde
lansează bărcuțe de hîrtie și întîlnește multă lume (inclusiv un grup hippie, elevi de liceu
care chiulesc de la ora de mate și o ghicitoare țigancă); apoi se îndreaptă
către expoziție (găzduită
de filiala București a Ordinului Arhitecților), nu înainte de a fi
solicita/ă să sugereze cum ar putea să arate o statuie a ciobanului Bucur, presupusul
fondator al orașului București.
Am rezumat mai sus un scenariu orientativ de șapte pagini pe baza căruia am lucrat, care descria firul narativ general, precum și contextul și rațiunea
fiecărui ‘moment’
din spectacol, fără a indica un dialog obligatoriu - sau orice altceva
obligatoriu. Rezultatul, chiar dacă nu a fost un spectacol 'tipic' de teatru
labirint (nu a
existat nici un segment în care spectatorul să fie legat la ochi, printre
altele), dar
pigmentat cu o doză rezonabilă de quest
urban, a dezvoltat o serie de povestiri bazate pe prezentul și trecutul
Bucureștiului și cele ale unora din locuitorii săi.
* Acest brief este inclus, ca studiu de caz, în It’s All About Games: A Labyrintheme Handbook for Trainees (BIVEDA: Sofia, 2012)
Cît despre cărticica Povestind Bucureștiul (Epsilon Press: București, 2009) - încă mai am exemplare tipărite, așa să știți :)