summer in the

În septembrie 1995 m-am instalat, pentru mai bine de un an, în Praga. Și unul din primele motive de șoc cultural pe-acolo a fost faptul că, în metroul praghez, am întâlnit lume care zâmbea și chiar lume care râdea ! În metrou !! Oh, the humanity !!! Până să ajung acolo n-aș fi crezut, în ruptul capului, că există așa ceva...

blot: friday

Cristian mi-a atras atenția, pe Facebook, că, aparent, toți cei care am călcat prin Boemia părem a ne fi virusat cu ska :) Chiar dacă, foarte probabil, 'toți' = eu plus încă o persoană, mă aventurez să presupun că prima explicație ține de noutate, de nota exotică :) Ska n-a prea făcut purici prin Europa, cu excepția UK, Germania și, iată, Cehia - dar chiar dacă ar fi făcut, valul (al treilea, conform experților de pe Wikipedia) era pe sfîrșite în anii '90, cînd am început, și noi, să mișunăm prin vecini. Pentru a doua explicație, trebuia să treci prin experiența unui un concert, nu era suficient să asculți - și, odată ajuns acolo, erai cucerit, pentru că nu există concert ska la care să nu danseze toată lumea. Firește, 'dans' era un cuvînt foarte meschin ]n acel context...

eu vara nu scriu (3)

Ieri am povestit unde e de scris (vara) în Londra. De fapt, am exagerat puțin - deși ai acolo statuie a lui Shakespeare și alți 200 de piețași care te supraveghează într-un spațiu destul de comprimat, n-ai nici-o masă. Dacă nu poți să scrii stînd în fund, pe iarbă, sau direct pe smartphone, nu e fun.

Așa că, după ce am analizat toate opțiunile posibile, m-aș muta într-un loc unde se stă jos. Cu bere. Și la o temperatură optimă ! Praga, anyone...?

Praga - oriunde. Cînd am călcat prima oară acolo, în 1995, pub-urile erau ticsite cu tineri americani, de regulă singuri la o masă pe care se aflau o mașină de scris (sau chiar un bunic al laptop-ului) și invariabilul pahar de absint (da, era legal!), trebăluind la viitorul lor luminos de 'următorul Hemingway'. Lucrurile s-au mai schimbat de-atunci, dar berea pe care o beau toți ceilalți, ne-americanii, adică, nu s-a schimbat deloc: e la fel de fabuloasă. Nu vă lăsați păcăliți de Staropramenul produs în România, care e o glumă foarte nesărată - Staropramen e divină ! 

Dacă fugiți de turiști, care stau chiorchine doar în centrul vechi și pe traseul dintre acesta și Hrad, e bine să știți că fiecare crîșmă locală administrează, de regulă, cîte o singură marcă de bere. În 1995, cînd te așezai la masă într-una din astea, chelnerul nici nu venea să-ți ia comanda - cînd apărea prima oară lîngă tine venea din start cu a) cîte o bere pentru fiecare dintre cei prezenți și b) cu un dreptunghi de hîrtie (care urma să rămînă pe masă) pe care erau marcate, prin bețișoare, numărul berilor livrate. Într-un colțișor al hîrtiei, normal, ca să fie loc pentru toate bețișoarele ce ar fi urmat.    

Cît despre vreme, pe căldurile astea, vă zic doar atît: în Praga există, de regulă, doar cam o săptămînă de vară pe an - și nu știi niciodată cînd pică.

Să tot scrii, ce să zic... Dar, poate mă repet, nu în Piatra Neamț.   

resurse storytelling: pulp fiction

Astăzi se împlinesc 20 de ani și două săptămîni de la ieșirea în lume a lui Pulp Fiction, fabuloșenia lui Tarantino. 

OK, asta a fost o șmecherie, pentru că pe 12 mai 2014 eram cu capul într-un dulap și n-am observat că e 12 mai. Și pe 12 mai 1994, cînd Pulp Fiction făcea senzație la Cannes, eram cu capul într-o sacoșă - între experimentul ratat Ultimul Cuvânt și primul interviu de angajare din viața mea, la Asociația Pro Democrația. Deabia mai mult de un an mai tîrziu mi s-a propus, în București, o vizionare - dar era o copie proastă (casetă, filmele încă nu circulau  în format digital!), cu un sonor deficitar, și l-am abandonat după primele 10 minute.
În vara lui 1996, însă, eram în Praga, la Europa Liberă. Tocmai ne venise un coleg nou, care să se ocupe de buletinul de știri de la 9 seara - mă rog, nou pentru mine, pentru că acesta lucrase la München, se cunoștea cu majoritatea celor din radio: încă de la început se saluta cu Ioji (Iosif Klein-Medeșan) cu au reservoir, dogs ! :) Și cum 'la birou' aveam internet (atenție, eram în vara lui 1996, în România încă nu se punea problema), cam din a treia seară a instalării sale la Praga, după ce ne predam știrile pentru ultimul jurnal al zilei, ne mai lungeam vreo oră la computere, doar eu și cu el. Eu descărcam cărți și lucrări de doctorat în relații internaționale. El descărca și scotea la imprimantă scenarii. Așa am aflat de Reservoir Dogs și, imediat, de Pulp Fiction. L-am și văzut, în aceeași săptămînă, la cinematograf - noroc că, în Praga, aveau proiecții și cu subtitrare, căci, altfel, ei cu dubbing-ul...  

Trimițînd spectatorul down a rabbit hole (conform unei cronicare 'a vremii'), Pulp Fiction a schimbat multe în cinematografie. Cu atît mai mult cu cît, vorba Lindei Aronson, Pulp Fiction should not work.

Oh, but it did. Iată scenariul.

afk?! wtf... (probabil 1)

Am povestit aici cum că m-am întîlnit cu Internetul (da, pe vremea aceea, cu I!) ceva mai devreme decît alții, și anume în toamna-iarna lui 1995. Eram în Praga, student la Central European University, la IRES (master-ul de International Relations & European Studies) și, simultan, 'zilier' la Radio Europa Liberă (pentru care lucram, deja, în București, din 1994). În toamna lui 1995, însă, CEU a fost nevoită să-și lichideze operațiunile din Praga, iar IRES s-a mutat la Budapesta începînd cu ianuarie 1996.
M-am mutat și eu, alternînd bombăneala cu tăcerea sugrumată. Ernest Gellner suferise un atac de cord chiar în clădirea care ne servea amîndorura de 'cămin' și murise - și, odată cu el, șansa mea din ce în ce mai materială la un doctorat cu un gigant intelectual. William Wallace (care era, deja, îndrumătorul meu de dizertație), proaspăt baron, urma să se alăture Camerei Lorzilor din partea Liberal-Democraților și, deci, urma să părăsească, și el, CEU. Apoi, Praga era și este un oraș fabulos - iar Budapesta, în 1996, era un oraș trist și gri-cenușiu, într-o țară trecînd dureros prin prima sa criză severă de după 1989. În Budapesta urma să locuim în căminul CEU din Kerepesi út, la mare distanță de centru și, deci, de universitate și de orice altceva. Biblioteca facultății din Praga urma să ne ajungă în Budapesta pe la mijlocul lui februarie. Pierdeam bani prin diminuarea severă a bursei lunare primite. Și pierdeam și mai mulți bani prin faptul că nu mai puteam lucra la Radio Europa Liberă cîteva zile pe săptămînă. Singura decizie posibilă n-a fost greu de luat: mi-am masat toate orele de marți pînă joi și, pînă la abandonarea CEU, am făcut, în fiecare săptămînă, naveta Budapesta - Praga: joi seara mă urcam în tren în Budapesta, ajungeam dimineața în Praga, lucram acolo de vineri pînă luni, iar luni seara mă reîmbarcam pentru Budapesta - unde, marți dimineața, o luam direct către universitate, că aveam curs de la 8.00 (ȘI de făcut cîte o mică prezentare de 500 de cuvinte, în cursul ăla de la 8.00, în fiecare marți)...

Deci, foarte tare a fost perioada aia, deci :) Cît timp am stat în Praga eram într-o super-priză, pentru că aveam de lucru pe bandă rulantă și nici Praga însăși nu te lăsa deloc să stai cu ochii-n ecran toată ziulica - dar în perioada de Budapesta, cînd între școala comprimată în trei zile și cămin era de traversat jumătate de oraș fără nici-un city appeal, i-am dedicat junelui Yahoo multe zeci de ore. Aproape fără excepție, marțea și miercurea eram scos din clădirea universității, respectiv din fața computerului, cu mătura și mopul, atunci cînd nu mi se stingea, direct, lumina, ca să fie aluzia clară. Am stat aproape patru luni în Budapesta dar, în afară de niște interioare de autobuze și de metrou, cred că singura mea imagine solidă despre acest oraș datează din scurta perioadă în care o zonă din imediata vecinătate a universității s-a transformat în Buenos Aires (și dacă nu credeți că Budapesta era traumatizantă în 1996, poate o credeți pe Madonna). Ok, și primul meu IKEA - dar numai pentru că era plasat între cămin și universitate, destul de aproape de cămin...

Dar povestim altă dată despre Praga și Budapesta, pentru că m-am întors în România într-un octombrie 1996 cică 'eliberat' de Ion Iliescu, dar într-un peisaj informațional lunar de-a dreptul - după un an de bîntuit online zi de zi, Bucureștiul era absolut imposibil. Calvarul a durat mai bine de o lună, cît mi-a luat să-mi identific o garsonieră în zona Rosetti și să-mi instalez acolo o conexiune dial-up de la Kappa. Iar coșmarul vitezei penibile a conexiunii a continuat în că niște luni bune, pînă ce m-am mutat în Banu Manta.
Cînd am ajuns acolo eram, deja, organizat. Am stat într-o garsonieră cu geamurile în spatele blocului, și anume spre Titulescu. Aveam un prieten unixist etc. care lucra cu Kappa - și căruia, atunci cînd a văzut că geamurile mele se aflau, practic, la circa o sută de metri în linie dreaptă de antena Kappa din Titulescu, i-a venit ideea de a-și declara un punct de lucru 'la mine', drept care au venit băieții Kappa și au pus un cablu. 

E de neimaginat, astăzi, ce însemna ca un 'civil', ne-programator și ne-tehnician IT, să aibă net 'pe cablu' în 1997. Atunci cînd se răspîndea fulgerător comunicarea prin IRC (eu, care n-am învățat niciodată să programez, am descoperit repede vIRC, care avea o interfață mai prietenoasă, n-am pierdut mult timp cu mIRC) și apărea ICQ. Ce mai încolo și-ncoace, I took it for granted (again!). Am ratat, nespectaculos, ocazia să lucrez eu însumi pentru Ovidiu Crișan, făcînd o emisiune de, să-i spunem internet review, care să ruleze pe televizoarele cablate la Kappa. Și, vreun an și ceva mai tîrziu (cînd router-ul meu s-a fript, a trebuit înlocuit (iar oamenii de la Kappa care l-au schimbat s-au prins că, în Banu Manta, nu era nici-un punct de lucru), m-am reîntors la dial-up. La dramă !
Digipedia.ro nu exista încă. Dar ajungem și acolo...:)     

unde fugim de-acasă: top 3, de început de iarnă !

O să încep să scriu, curînd, despre multe orașe în care aș vrea să mă aflu iarna asta, numai să nu mă tot chinui cu zăpada din București - mutată, succesiv, de pe stradă pe trotuar și, apoi, înapoi pe stradă. Deocamdată doar cîteva vorbe, cît să vă conving să dati o tură pe e-avion, să vedeți ce vă așteaptă (numai vești bune, zău!) atunci cînd începeți să vă planificați decembrie și revelionul.    

Barcelona e destinația mea numărul 1 de ceva vreme, fie iarna, fie vara. Iarna sigur e mai bine, pentru că acolo e toamnă. Sau primăvară. E adevărat că atunci cînd am ajuns eu prima oară în Barcelona, era (tot) noiembrie. Am aterizat miercuri seara la 19 grade - vreme de tricou, fără discuție. Joi am fost toată ziua într-o conferință - stors de căldură în sacou. Vineri am fost toată dimineața și un pic după prînz în aceeași conferință. Spre cinci după-amiaza eram pregătit să-mi scot din nou tricoul pe-afară, la joacă, dar a început să ningă ! Și pentru că, în Barcelona, nu mai ninsese de (parcă) 35 de ani, orașul acela cît Bucureștiul a fost răpus de o pană de curent care a ținut o oră. Apoi a venit curentul vreo 15 minute, dar a picat din nou încă vreo 40. Fabuloasă experiență - de care o să povestesc altă dată, pentru că iar n-o să ningă, acolo, alte cîteva zeci de ani, deci puteți să luați liniștiți, iarna, calea Barcelonei :) Neapărat: nu-i luați în serios pe gomoșii care vă spun să ocoliți La Rambla că e aglomerată și kitsch - convingeți-vă singuri dacă e adevărată chestia asta și, în caz că e adevărată, dacă vă pasă suficient ! 

Praga era destinația mea numărul 1 înainte să pășesc în Barcelona. Eu am un stră-străbunic ceh și eram îndrăgostit de filmele cehești pentru copii (cu multe-multe fetițe foarte blonde) care circulau, în România, cu ceva timp înainte de Arabella - deci am pășit, prima oară, în Praga, cu reverență, nu alta ! E drept că aveam ochii foarte mici de la cele circa 42 de ore nedormite care precedaseră descinderea mea acolo, dar tot reverență aș numi-o. Iar 13 luni mai tîrziu, cînd am plecat înapoi, cu cățel, purcel și familiile lor, sărea cămeșa de pe mine, nu alta... Dar dacă nu locuiam acolo mai bine de un an nu știam să vă spun că, aproximativ între octombrie și aprilie, Praga este înfiorătoare (că orașul ăsta nu e pe malul Mediteranei, ca altele) - cu o excepție: perioada sărbătorilor - ceea ce vă doresc și vouă, și anume în Staroměstská, piața mare cu primărie și ceas cu figurine și vin fiert și multe alte alea ! Și în hectarele de oraș vechi din jurul ei...  

Lisabona e o descoperire de dată mai recentă - deși am pășit acolo cu zece ani în urmă (și am fentat un hoț de buzunare încă din autobuzul cu care veneam de la aeroport) și deși în Lisabona am cunoscut-o pe caipirinha, deabia după ce m-am întîlnit și cu Porto am început s-o apreciez cum se cuvine. Datorită unor parteneri (de proiect) prietenoși și dragi - ceea ce, de asemenea, vă doresc și vouă, fie într-una din tavernele sau cluburile din Baixa, fie pe malul estuarului lui Tejo (că Lisabona nu e chiar pe malul Atlanticului - ceea ce e foarte bine, pentru că nu vă bate vîntul). 

Dacă te-am convins (pînă acum am tot vorbit 'la plural' pentru că nici în Barcelona, nici în Praga, nici în Lisabona nu e de mers de unul singur, mai ales iarna!), devino și fan-ul paginii E-avion și descoperă super-oferte de Black Friday. Dar numai dacă ai mai puțin de 5000 de prieteni pe Facebook - că ți-i faci acolo pe restul, garantez :)

cu degetul în priză

Sînt absolvent de Filologie / Litere - dar, așa cum ziceam și aici, am atins un Mac încă de la sfîrșitul anului 1990 și un PC încă din 1994 – deci părea inevitabil să mă întîlnesc cu Internetul (da, pe vremea aceea, cu I mare!) ceva mai devreme decît alții: în toamna-iarna lui 1995. Cu precizarea că, la momentul respectiv, nu eram în țară - trebăluiam prin Praga (Radio Europa Liberă, Universitatea Central Europeană) și Budapesta (Universitatea Central Europeană).
M-am întors în România într-un octombrie 1996 cică 'eliberat' de Ion Iliescu, dar într-un peisaj informațional lunar de-a dreptul - cel puțin pentru un ziarist obișnuit să-și culeagă și să-și verifice informațiile online. Deabia dupa vreo săptămînă, întrebînd în stînga și-n dreapta, am descoperit niște computere branșate la net (pe Unix!) la Palatul Pionierilor – cred că era o operațiune pusă la cale de Mihai Bătrîneanu (PC-NET). Acuma, ce să zic, nici în Praga sau Budapesta viteza nu era halucinantă - mă aflam în două rețele instituționale în care mișunau sute de persoane aflate exact în situația mea: o majoritate zdrobitoare de inși din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică confruntați cu a opta minune a lumii... Chiar dacă nu toti rămîneau noaptea, 'după program', în radio, ca să-și descarce (și să-și imprime) scenariul lui Pulp Fiction (de pildă!), tot era vorba de o viteză modică. Dar odată reîntors în București, viteza aceea modică devenise de neatins. Dramă majoră, ce să vă mai povestesc...

Nu s-ar putea spune, însă, că nu eram oarecum prevenit :) La un moment dat, în 1996, încă în Praga, jurnalistul de mine constatase că guvernul românesc tocmai își trăsese domeniul gov.ro. Surfez, oftez, surfez. Și, tot la un moment dat, constat ca gov.ro își ia tălpășița în offline în fiecare vineri, pe la 2-3 după-amiaza - și se reîntoarce luni dimineața :) N-aveți idee cîte inside jokes am dezvoltat acolo, la Praga (și NU numai în interiorul Romanian Service) pe tema net-ului românesc care pleacă de la 'serviciu' vinerea și zace beat mangă într-un șanț sau e sechestrat de soacră pînă lunea... 
Deabia în 1999, cînd am ajuns sa supervizez un proiect la un departament din Camera Deputatilor [din Bucuresti], mi s-a confirmat adevăratul motiv - pur și simplu, vinerea, la închiderea programului, cetățenii care lucrau acolo aveau instrucțiuni să scoată absolut totul din prize pînă luni (pe motiv de regulamente PSI). Nu mi-aș fi imaginat nici chiar în 1996 (și, în 1999, cu atît mai puțin) că se scoate din priză și serverul...

Mi s-a 'confirmat' pentru că, tot atunci, prin vara lui 1996, îmi trecuse prin față, la radio, o știre lugubră, dar la lectura căreia te pufnea rîsul instantaneu - pe care n-am păstrat-o și n-am mai putut-o recupera ulterior, nici măcar în formă tipărită. Se făcea că, la un spital din [auto-cenzurat - dar era o țară vest-europeană foarte onorabilă!], rata de mortalitate creștea brusc, peste week-end, fix în salonul de reanimare. Mister mare ! Ancheta declanșată a relevat. însă, după o vreme, că de vină era o femeie de serviciu care, în fiecare vineri noaptea, intra în încăpere și scotea un cablu din priză ca să facă loc aspiratorului pe care îl folosea, în salonul respectiv, timp de circa jumate de oră :> În 2013, poate vă pare o producție Times New Roman - dar a fost pe bune :)  


Primele două paragrafe din textul ăsta le-am 'exersat' comentînd pe blogul lui Victor Kapra (căruia îi mulțumesc și pe această cale!) - ceea mi-a adus o invitație, sîmbăta trecută după prînz, la un brunch cu el, o sumedenie rezonabilă de bloggeri și o echipă de la UPC - în cursul căreia ne-am jucat cu conexiunea pe care o oferă aceștia în cadrul ofertei Fiber Power de 200 de mega. O plăcere, zău, să intri pe YouTube sau să urmărești transmisia live a oricărei televiziuni la viteza asta. 
Și o soluție foarte bună pentru o idee mai veche, niciodată pusă funcțional în practică, de a angrena două transmisii live în două spectacole simultane [de teatru labirint] care să se desfășoare în București și, respectiv, Focșani sau Slatina sau Cluj, de pildă. S-a notat ! Cu atît mai mult cu cît m-am despărțit fără voie de UPC în luna martie și deabia aștept să mă mut (foarte curînd) și, deci, să-mi reiau cablarea (cu TV cu tot) de la ei. Și tot cu atît mai mult cu cît 'strămoșul' lor, Kappa, m-a salvat, în 1997, de la emigrare urgentă din motive de traume induse de viteza de net din România. Dar asta e o altă poveste...