povestind bucureștiul

Planul inițial al întregului proiect Povestind Bucureștiul, derulat de Asociația Epsilon III în 2008-2009, era

· să lanseze un apel public solicitînd povestiri (în format text, foto și video) focalizate asupra unor experiențe specifice Bucureștiului; apoi

· să evalueze povestirile colectate, selectînd un număr de povestitori iscusiți, cu care

· să lucrăm de-a lungul unei serii de ateliere, adaptînd povestirile astfel încît acestea să genereze

· un spectacol de teatru labirint

· și o expoziție (inclusă în itinerariul de teatru labirint, cel mai probabil în finalul acesteia),

· precum și o publicație care să include cele mai remarcabile povestiri. 

Cu toate acestea, solicitarea noastră de povestiri a avut un succes excesiv (în special după ce am pierdut controlul asupra promovării via Facebook, iar proiectul a fost prezentat, printre multe altele, și la MTV România), ceea ce a impus modificarea planului: ne-am extins aria selecției și, în loc să încercăm să-i strîngem laolaltă pe toți povestitorii în seria de ateliere (cu o agendă foarte strînsă) pe care o aveam în cap, i-am intervievat individual sau în grupuri mici și, cu sugestiile lor, echipa proiectului a construit un scenariu-cadru pentru spectacol. În consecință, numai unii dintre povestitori s-au implicat personal (adică nu numai prin povestirile lor) în spectacolul din 23 și 24 mai 2009, iar alții au parcurs itinerariul ca spect-actori - dar fiecare și-a asamblat propriul spațiu în expoziție.

Spectacolul, deci:
Spect-actorul soarbe o ceașcă de ceai pe terasa ceainăriei Serendipity când, brusc, este grăbit să se urce într-un taxi care ar trebui să-l/s-o ducă la o întîlnire importantă cu domnul Bucur (numele concide cu acela al presupusul fondator al orașului București). Șoferul de taxi conduce încet, plîngîndu-se cu privire la modul în care a ajuns să arate acest oraș și povestindu-și viața. După un timp, la una din opririle la un semafor, în mașină se urcă trei tineri, aparent băuți, care vor să deturneze taxiul către un anumit club la modă. Negociază cu toții ce anume ar trebui să se întîmple, iar spect-actorul este debarcat la prima intersecție, unde este abordat/ă de o străină care îl/o conduce într-o curte interioară veche și, acolo, în interiorul unui Trabant abandonat, vechi de 30 de ani. Spect-actorul continuă, apoi, către o plajă falsă, răspunde la un apel făcut la un telefon public, este condus în Grădina Icoanei unde lansează bărcuțe de hîrtie și întîlnește multă lume (inclusiv un grup hippie, elevi de liceu care chiulesc de la ora de mate și o ghicitoare țigancă); apoi se îndreaptă către expoziție (găzduită de filiala București a Ordinului Arhitecților), nu înainte de a fi solicita/ă să sugereze cum ar putea să arate o statuie a ciobanului Bucur, presupusul fondator al orașului București.

Am rezumat mai sus un scenariu orientativ de șapte pagini pe baza căruia am lucrat, care descria firul narativ general, precum și contextul și rațiunea fiecărui ‘moment’ din spectacol, fără a indica un dialog obligatoriu - sau orice altceva obligatoriu. Rezultatul, chiar dacă nu a fost un spectacol 'tipic' de teatru labirint (nu a existat nici un segment în care spectatorul să fie legat la ochi, printre altele), dar pigmentat cu o doză rezonabilă de quest urban, a dezvoltat o serie de povestiri bazate pe prezentul și trecutul Bucureștiului și cele ale unora din locuitorii săi.  

* Acest brief este inclus, ca studiu de caz, în It’s All About Games: A Labyrintheme Handbook for Trainees (BIVEDA: Sofia, 2012)

Cît despre cărticica Povestind Bucureștiul (Epsilon Press: București, 2009) - încă mai am exemplare tipărite, așa să știți :)

oarecum inegalabila românie - povestind bucureștiul

Cînd am demarat, în toamna 2008, Povestind Bucureștiul, nu aveam în cap cineștiece planuri de a promova explicit Inegalabila Românie şi nici măcar vreun plan secret de a lăuda capitala. Ne interesau, în primul rînd, povestitorii și povestirile lor - orașul, fie el un conglomerat urban fabulos ca Bucureștiul, era doar un pretext. Însă a ieșit mult mai mult.  

Planul inițial al întregului proiect era să lanseze un apel public pentru povestiri (în format text, foto și video) focalizate asupra unor experiențe specifice spațiului urban al Bucureștiului; apoi să evalueze povestirile colectate, selectînd un număr de povestitori iscusiți, cu care să lucrăm de-a lungul unei serii de ateliere, adaptând povestirile astfel încât acestea să genereze un spectacol de teatru labirint și o expoziție (inclusă în itinerariul labirintului, cel mai probabil la finalul acestuia), precum și o publicație care să include cele mai remarcabile povestiri. 

Cu toate acestea, ‘apelul nostru pentru povestiri’ a avut un succes mult peste așteptări (în special după ce am pierdut total controlul asupra promovării via Facebook, iar proiectul a fost prezentat la MTV România), ceea ce a impus modificarea destul de radicală a planului: ne-am extins aria selecției și, în loc să încercăm să-i strîngem laolaltă pe toți povestitorii în seria de ateliere cu o agendă foarte compactă pe care o aveam în cap, i-am intervievat individual sau în grupuri mici și, cu sugestiile lor, echipa proiectului a construit un scenariu pentru spectacol. În consecință, numai unii dintre povestitori s-au implicat personal (nu numai prin povestirile lor) în spectacolul din 23 și 24 mai 2009, iar alții au parcurs itinerariul ca spect-actori (dar fiecare și-a asamblat propriul spațiu în expoziție).

Spect-actorul soarbe o ceașcă de ceai pe terasa ceainăriei Serendipity cînd, brusc, este grăbit să se urce într-un taxi care ar trebui să-l/s-o ducă la o întâlnire importantă cu domnul Bucur (numele concide cu acela al presupusul fondator al orașului București). Șoferul de taxi conduce încet, plîngîndu-se cu privire la modul în care a ajuns să arate acest oraș și povestindu-și viața. După un timp, la una din opririle la un semafor, în mașină se urcă trei tineri, aparent băuți, care vor să deturneze taxiul către un anumit club la modă. Negociază cu toții ce anume ar trebui să se întâmple, iar spect-actorul este debarcat la prima intersecție, unde este abordat/ă de o străină care îl/o conduce într-o curte interioară veche și, acolo, în în interiorul unui Trabant abandonat, vechi de 30 de ani. Spect-actorul continuă, apoi, către o plajă falsă, răspunde la un apel făcut la un telefon public, este condus în Grădina Icoanei unde lansează bărcuțe de hârtie și întîlnește multă lume (inclusiv un grup hippie, elevi de liceu care chiulesc de la ora de mate și o ghicitoare); apoi se îndreaptă către expoziție (găzduită de filiala București a Ordinului Arhitecților), nu înainte de a fi solicita/ă să sugereze cum ar putea să arate o statuie a ciobanului Bucur, presupusul fondator al orașului București.

Am rezumat mai sus un script de șapte pagini care descria firul narativ general, precum și contextul și rațiunea fiecărui ‘moment’ din spectacol, fără a indica vreun dialog obligatoriu - sau orice altceva obligatoriu. Rezultatul, chiar dacă nu a fost un spectacol ‘tipic’ de teatru labirint (printre altele, nu a existat nici un segment în care spectatorul să fie legat la ochi, de pildă), dar pigmentat cu o doză rezonabilă de quest urban, a dezvoltat o serie de povestiri bazate pe prezentul și pe trecutul Bucureștiului și pe a unora din locuitorii săi.  

În date 'tehnice':

Locație: București, România – itinerariu dezvoltat într-o zonă din centrul Bucureștiului, delimitată de Piața Romană, Parcul Ioanid și Grădina Icoanei.   

Tempo și durată: 23 și 24 mai 2009; lungimea spectacolului – circa 60 minute (pentru fiecare participant)

Finanțare: Povestind Bucureștiul a fost co-finanțat de Comisia Europeană, prin Programul Tineret în Acțiune (Acțiunea 1.2: Inițiative ale Tinerilor).

Manager proiect: Lucian Branea

Coordonare artistică: Ștefana Popa, Adina Popescu

Coordonare tehnică și logistică: Lavinia Cârcu, Lucian Branea

Participanți: Peste 400 de tineri de 18-30 ani participanți la etapa inițială, de povestire a Bucureștiului pe site-ul proiectului, peste 30 de tineri de 18-30 ani implicați în furnizarea povestirilor care au stat la baza scenariului, au construit spectacolul însuși și expoziția finală (în care se finaliza itinerariul de teatru labirint); tineri de 16-66 ani ca spect-actori și vizitatori.

'Pe teren', Povestind Bucureștiul a mai emigrat și în Vama Veche (timp de patru zile în august 2009) cu o expoziție în format nou și cu unele exponate noi, și s-a întors, pentru o zi, în centrul vechi al Bucureștiului (în septembrie 2009). Iar despre publicație o să vă povestesc în altă parte.

Iar acum am pomenit de toate astea doar ca să vă zic, pe scurt, ce chestie faină iese atunci cînd te uiți la orașul tău cu ochi de povestitor. Să vă transmit, 'didactic', să păstrați ce ați văzut și povestit cît mai curat și chipeș. Și să vă îndemn să intrați pe aplicația Inegalabila Românie şi să încărcați fotografii noi din varii locuri din România. Nu e proiectul nostru, ci unul al Bucovina și ECO – ROM AMBALAJE. 

Cît despre mine, o să revin cît de curînd cu chestii despre Povestesc Focșaniul și Povestesc Slatina. Și planuri de reluat operațiunea Povestesc [orașul] în locuri vechi și noi :)