E prima oară, în cei peste doi ani de Brînzoaice cu gem, cînd nu postez nimic timp de... nu una, nu două, ci treisprezece zile... 13 e un număr care îmi este prieten, pauza auto-impusă post-#paris nu putea dura șase sau unsprezece zile, ci neapărat treisprezece (de data asta). Și, între timp, a venit și textul Adinei despre Orașe sub asediu.
Am mai spus: 9/11 m-a prins în Marsilia. Deși ud leoarcă la întoarcerea dintr-o expediție scurtă, dimineața, pe Île Ratonneau, am campat într-un internet café înainte de a mă întoarce la hotel. Întîi am văzut, în e-mail, o ciurdă de depeșe Mediafax pe temă. Apoi, cineva a comutat un televizor pe un canal de știri și am privit imagini filmate din New York în compania cîtorva franțuzoaice care urmăreau totul cu mîna la gură, ca băbuțele din cartier.
Însă nici după ce am ieșit pe stradă, în Marsilia, nici a doua zi și în zilele următoare, la Strasbourg, Franța-de-după nu a fost diferită. Lumea era diferită, se schimbase fundamental - dar nu și Franța. Nici în gară, nici în TGV, nici la instituțiile europene din Strasbourg 9/11 nu păruseră să se fi activat cineștiece măsuri speciale de securitate; poate existau, dar erau foarte discrete. Doar șase zile mai tîrziu, în Paris, am simțit diferența: aparent, ca parte a măsurilor de securitate moștenite de pe timpul atentatelor GIA din 1995, coșurile de gunoi (metalice) se sigilau; în consecință, kilometrul de Paris pe care l-am parcurs între Gare de l'Est și Gare du Nord a fost o expediție printre gunoaie și, deci, mirosuri de nedescris...
Parisul nu s-ar fi schimbat, însă, nici acum: atunci cînd sînt 'sub asediu', parizienii ies din casă, se cațără pe metereze, țipă la agresori și aruncă în ei cu legume. Parisul mai doarme, dar asta nu înseamnă că trebuie să stea în casă cu una, cu două...
Prin contrast, Bruxelles-ul, plasat artificial (zic eu) într-o reală stare de asediu, ar fi stat în casă - ca de obicei ! Zice Adina: "În 2005, la prima mea ieșire tîrzie în Occidentul „adevărat“, am avut un șoc cultural." În 2005 locuiam în Bruxelles. Încă de pe-atunci povesteam vizitatorilor mei, exagerînd doar un picuț, că în week-end, în Brussel-ul flamand, dacă nu te oploșești pe lîngă o biserică sau un supermarket, poți să dormi liniștit în stradă, că nu te deranjează nimeni pînă luni dimineața.
Dar lucrurile nu stăteau cu mult altfel în Bruxelles-ul valon. Practic, capitala Europei are doar trei zone în care e lume la mai toate orele: centrul (turiști), arealul universitar din sud-vest (studenți) și o zonă cu preponderență africană, la 'începutul' Chaussée de Wavre (artiști; acolo locuiam și eu). În rest, multă liniște, oricînd...
Lecția numărul 1 de tratat cu teroriștii a rămas, deci, aceeași: nu renunța la nimic din ceea ce faci, fă totul ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic, dacă îți modifici stilul de viață înseamnă că au cîștigat. Ieși pe stradă. Stai în casă. Eat Pray Love.
Showing posts with label trip advisor. Show all posts
Showing posts with label trip advisor. Show all posts
Sunday, November 29, 2015
Friday, October 30, 2015
momentul acela
Mi se spune că 'momentul acela' e ca o pelerină (pătură?) în care te înfășori atunci cînd te cuprind frisoanele unui prezent neplăcut. Dar această pelerină nu poate fi atît de mititică, trebuie să aibă un oarece volum, cît să te încapă cum se cuvine. Un complex de momente, înșiruite. Un sac de dormit - cu glugă, cu fermoar, tot tacîmul...
Asta vedeam în 'momentul acela' - care erau, de fapt, multe momente: Porto, văzut de pe celălalt mal al estuarului, unde am tot stat, vreme de mai mult de o săptămînă, în fiecare seară, la o terasă de pe malui lui Douro, cu Anca, Adina, Adi și caipirinha :)
De mic am fost un fan declarat al mașinii timpului. Inițial, în copilărie - normal, din curiozitate. Apoi, pe măsură ce am făcut greșeli din ce în ce mai gogonate, sperînd că, dacă inventează cineva o mașină a timpului, aș putea să mă întorc undeva, în timp, să corectez tot felul de gafe - și, eventual, să rămîn pe-acolo. Firește, avînd notate în palmă, un set (unul singur!) de numere cîștigătoare la loto...
M-am tot gîndit, în ultimul an. Să mă întorc, în timp, în perioada liceului ? În perioada facultății - și dacă da, unde anume, la Iași sau la București ? Înainte de '90 ? Cînd anume după '89 ? Grea alegere, full-time job, nu alta, să te decizi din ce punct anume să te apuci să repari lucruri de nereparat...
Așa că, mai bine nu repari nimic. Alegi momentul cu caipirinha. Ok, și cu Anca, Adina și Adi. Cică am fost la Porto (a doua oară în Portugalia pentru mine), dar asta scria doar în hîrtii. De fapt, locuiam la nord de Porto, în São Mamede de Infesta. Iar terasa era, cum ziceam, peste rîu, în São Pedro da Afurada, pe Porto doar îl traversam zilnic - între sangria și caipirinha, între joc și joacă. Era septembrie 2008 și acolo am trecut prin primul meu workshop extins (și, apoi, spectacol) de teatru labirint. Aveam trei proiecte mijlocii în derulare și urma să mai vină, în mai puțin de două luni, unul mare. Aveam planuri...
Aveți un astfel de moment, extins sau nu ? Danone (de care am mai scris!), via Cremosso, ne provoacă să ne gîndim la un astfel de moment și să-l salvăm undeva, ca să ne amintim mereu de el. Mai exact, în formularul Momentul tău, în care fiecare poate să-și înscrie momentul pe care l-ar repeta mereu. Ca în Groundhog Day, dadaa :) Și, drept mulțumire, îți oferă șansa la una dintre micile bucurii pe care ți le dorești.
Deci, hai cu Momentul tău, deci... Pînă pe 13 noiembrie !
Asta vedeam în 'momentul acela' - care erau, de fapt, multe momente: Porto, văzut de pe celălalt mal al estuarului, unde am tot stat, vreme de mai mult de o săptămînă, în fiecare seară, la o terasă de pe malui lui Douro, cu Anca, Adina, Adi și caipirinha :)
De mic am fost un fan declarat al mașinii timpului. Inițial, în copilărie - normal, din curiozitate. Apoi, pe măsură ce am făcut greșeli din ce în ce mai gogonate, sperînd că, dacă inventează cineva o mașină a timpului, aș putea să mă întorc undeva, în timp, să corectez tot felul de gafe - și, eventual, să rămîn pe-acolo. Firește, avînd notate în palmă, un set (unul singur!) de numere cîștigătoare la loto...
M-am tot gîndit, în ultimul an. Să mă întorc, în timp, în perioada liceului ? În perioada facultății - și dacă da, unde anume, la Iași sau la București ? Înainte de '90 ? Cînd anume după '89 ? Grea alegere, full-time job, nu alta, să te decizi din ce punct anume să te apuci să repari lucruri de nereparat...
Așa că, mai bine nu repari nimic. Alegi momentul cu caipirinha. Ok, și cu Anca, Adina și Adi. Cică am fost la Porto (a doua oară în Portugalia pentru mine), dar asta scria doar în hîrtii. De fapt, locuiam la nord de Porto, în São Mamede de Infesta. Iar terasa era, cum ziceam, peste rîu, în São Pedro da Afurada, pe Porto doar îl traversam zilnic - între sangria și caipirinha, între joc și joacă. Era septembrie 2008 și acolo am trecut prin primul meu workshop extins (și, apoi, spectacol) de teatru labirint. Aveam trei proiecte mijlocii în derulare și urma să mai vină, în mai puțin de două luni, unul mare. Aveam planuri...
Aveți un astfel de moment, extins sau nu ? Danone (de care am mai scris!), via Cremosso, ne provoacă să ne gîndim la un astfel de moment și să-l salvăm undeva, ca să ne amintim mereu de el. Mai exact, în formularul Momentul tău, în care fiecare poate să-și înscrie momentul pe care l-ar repeta mereu. Ca în Groundhog Day, dadaa :) Și, drept mulțumire, îți oferă șansa la una dintre micile bucurii pe care ți le dorești.
Deci, hai cu Momentul tău, deci... Pînă pe 13 noiembrie !
Wednesday, October 21, 2015
Tuesday, October 20, 2015
Monday, October 12, 2015
Sunday, October 11, 2015
Wednesday, October 7, 2015
Monday, October 5, 2015
Saturday, October 3, 2015
Friday, October 2, 2015
Thursday, July 30, 2015
eu vara nu scriu (3)
Ieri am povestit unde e de scris (vara) în Londra. De fapt, am exagerat puțin - deși ai acolo statuie a lui Shakespeare și alți 200 de piețași care te supraveghează într-un spațiu destul de comprimat, n-ai nici-o masă. Dacă nu poți să scrii stînd în fund, pe iarbă, sau direct pe smartphone, nu e fun.
Așa că, după ce am analizat toate opțiunile posibile, m-aș muta într-un loc unde se stă jos. Cu bere. Și la o temperatură optimă ! Praga, anyone...?
Așa că, după ce am analizat toate opțiunile posibile, m-aș muta într-un loc unde se stă jos. Cu bere. Și la o temperatură optimă ! Praga, anyone...?
Praga - oriunde. Cînd am călcat prima oară acolo, în 1995, pub-urile erau ticsite cu tineri americani, de regulă singuri la o masă pe care se aflau o mașină de scris (sau chiar un bunic al laptop-ului) și invariabilul pahar de absint (da, era legal!), trebăluind la viitorul lor luminos de 'următorul Hemingway'. Lucrurile s-au mai schimbat de-atunci, dar berea pe care o beau toți ceilalți, ne-americanii, adică, nu s-a schimbat deloc: e la fel de fabuloasă. Nu vă lăsați păcăliți de Staropramenul produs în România, care e o glumă foarte nesărată - Staropramen e divină !
Dacă fugiți de turiști, care stau chiorchine doar în centrul vechi și pe traseul dintre acesta și Hrad, e bine să știți că fiecare crîșmă locală administrează, de regulă, cîte o singură marcă de bere. În 1995, cînd te așezai la masă într-una din astea, chelnerul nici nu venea să-ți ia comanda - cînd apărea prima oară lîngă tine venea din start cu a) cîte o bere pentru fiecare dintre cei prezenți și b) cu un dreptunghi de hîrtie (care urma să rămînă pe masă) pe care erau marcate, prin bețișoare, numărul berilor livrate. Într-un colțișor al hîrtiei, normal, ca să fie loc pentru toate bețișoarele ce ar fi urmat.
Cît despre vreme, pe căldurile astea, vă zic doar atît: în Praga există, de regulă, doar cam o săptămînă de vară pe an - și nu știi niciodată cînd pică.
Să tot scrii, ce să zic... Dar, poate mă repet, nu în Piatra Neamț.
Wednesday, July 29, 2015
eu vara nu scriu (2)
Da, cînd am scris ieri telegrama aia despre ce bine mi-ar fi acum în Plaça del Pi, știam deja de atacul armat din Barcelona. Însă, zău, un oraș ca ăsta nu merită boicotat pentru un incident cu adevărat izolat.
În primul rînd, pentru că e un oraș adevărat. Arată ca un oraș, se comportă ca un oraș, deci e un oraș :) În al doilea rînd, pentru că toți designerii geniali posibili și-au făcut de cap pe străzile și prin clădirile lui - și asta nu numai în centrul centrului, zău ! În al treilea rînd, pentru că, în pauzele de muncă, toți acești creativi nemaipomeniți umblă pe lîngă tine pe stradă, beau cu tine o sangria, stau alăturu de tine pe bordură în Plaça Reial.
Și încă nici n-am pomenit de Razzmatazz :) Eh, cum cine-i Razzmatazz, mai căutați și voi pe Google...
Căci azi - o telegramă desptre Londra. Mai exact, Leicester Square.
În primul rînd, pentru că e un oraș adevărat. Arată ca un oraș, se comportă ca un oraș, deci e un oraș :) În al doilea rînd, pentru că toți designerii geniali posibili și-au făcut de cap pe străzile și prin clădirile lui - și asta nu numai în centrul centrului, zău ! În al treilea rînd, pentru că, în pauzele de muncă, toți acești creativi nemaipomeniți umblă pe lîngă tine pe stradă, beau cu tine o sangria, stau alăturu de tine pe bordură în Plaça Reial.
Și încă nici n-am pomenit de Razzmatazz :) Eh, cum cine-i Razzmatazz, mai căutați și voi pe Google...
Căci azi - o telegramă desptre Londra. Mai exact, Leicester Square.
Nu există să am drum prin Londra, fie și pentru cîteva ore, și să nu ajung în Leicester Square (pînă anul trecut era pe lista scurtă și Waterstones-ul de la Piccadilly Circus, dar uite că s-a întîmplat - a trebuit să aleg între ele și am ales Leicester Square).
Dacă există, în Europa, un templu al filmului, apăi acolo e: Leicester Square e înconjurată de cele mai faimoase săli de cinema de pe continent, iar perimetrul ei (sigur mai puțin de două hectare) a văzut mai multe covoare roșii decît intrarea în sediul guvernului României, de pildă.
Să știți că nu toată lumea stă pe iarbă, sînt și niște băncuțe acolo - dar prea puține. Dar, mă rog, oriunde ai sta în Leicester Square cu un Starbucks în mînă te afli (ok, mă aflu), temporar, în centrul lumii.
Revin și mîine. Alt oraș, nici-o plajă (sîc).
Tuesday, July 28, 2015
eu vara nu scriu (1)
Auzi colo: cică de unde-mi place mai mult să scriu vara ?
NU de aici, asta e clar !
În mod evident, n-am mai scris nici măcar prostii de cînd s-a dezlănțuit vara. Într-un fel, mă simt ușurat - n-o să mai cîștig și ediția curentă (a opta) a Campionatului Național de Blogging al Blogal Initiative. Trei ediții la rînd e suficient...
N-o fi de vină doar orașul - dar combinația cu vara e letală.
Pentru toți cei care trec, turiști, prin Piatra Neamț, orașul este foaaarte frumos ! atîta verdeață, atîta liniște ! și turnul acela...! Pentru oricine stă, în oraș, să zicem mai mult de trei ore, nu e ca și cum frumusețea ar păli în vreun fel, dar ar căpăta niște nuanțe crepusculare.
Twin Peaks, asta îmi vine în cap. Nu, nu 'I've never seen so many trees in my life' Twin Peaks :) Ci 'nothing is what it seems' Twin Peaks. În Piatra Neamț, mall-ul nu este mall. Sensurile giratorii nu sînt sensuri giratorii. Teatrul forum nu e teatru forum. Dar căldura e căldură - o căldură semi-solidă, un cașcaval prin care te scurgi ca un șoarece năuc de la oră la alta.
ACEST șoarece și-ar dori, normal, să fie într-o serie de alte locuri. O s-o iau pe rînd. Dar scurt - căci, așa cum v-am spus, eu vara nu scriu !
Mai întîi și la-nceput: în Barcelona, în jos pe La Rambla, apoi spre stînga-înapoi la Liceu, o găsiți destul de lesne pe Plaça del Pi.
NU de aici, asta e clar !
În mod evident, n-am mai scris nici măcar prostii de cînd s-a dezlănțuit vara. Într-un fel, mă simt ușurat - n-o să mai cîștig și ediția curentă (a opta) a Campionatului Național de Blogging al Blogal Initiative. Trei ediții la rînd e suficient...
N-o fi de vină doar orașul - dar combinația cu vara e letală.
Pentru toți cei care trec, turiști, prin Piatra Neamț, orașul este foaaarte frumos ! atîta verdeață, atîta liniște ! și turnul acela...! Pentru oricine stă, în oraș, să zicem mai mult de trei ore, nu e ca și cum frumusețea ar păli în vreun fel, dar ar căpăta niște nuanțe crepusculare.
Twin Peaks, asta îmi vine în cap. Nu, nu 'I've never seen so many trees in my life' Twin Peaks :) Ci 'nothing is what it seems' Twin Peaks. În Piatra Neamț, mall-ul nu este mall. Sensurile giratorii nu sînt sensuri giratorii. Teatrul forum nu e teatru forum. Dar căldura e căldură - o căldură semi-solidă, un cașcaval prin care te scurgi ca un șoarece năuc de la oră la alta.
ACEST șoarece și-ar dori, normal, să fie într-o serie de alte locuri. O s-o iau pe rînd. Dar scurt - căci, așa cum v-am spus, eu vara nu scriu !
Mai întîi și la-nceput: în Barcelona, în jos pe La Rambla, apoi spre stînga-înapoi la Liceu, o găsiți destul de lesne pe Plaça del Pi.
Dup[ cum vedeți, sînt de toate acolo: o catedrală (Santa Maria del Pi), o succesiune de piațete în jurul ei, terase, umbră de la portocali... Și, bonus: multă lume care nu discută despre Hala Centrală sau despre Ponta.
O să revin, că tocmai mi-am adus aminte că vara nu scriu, dom'le...
Thursday, June 25, 2015
Wednesday, June 24, 2015
Wednesday, June 17, 2015
Wednesday, June 10, 2015
Tuesday, May 12, 2015
piatra neamț. by nagel.
În ultimii doi ani am lichidat cea mai mare parte a antichităților de prin bibliotecă. Bine, nu e ca și cum aș fi avut vreun volum mai vechi de 1820, dar tot ieșea de un muzeu foarte mic :)
Însă, alături de alte cîteva piese (un Nou Dictionaru Portativu, al lui Emmanuel Protopopescu Pake, din 1870, de exemplu), am păstrat și un ghid turistic privind România, ediția 1967, al elvețienilor de la Nagel Publishers.
Acest ghid n-o fi chiar piesă de muzeu, la doar cei 48 de ani ai lui, dar este un document valid pentru cercetătorii din domeniul geografiei turismului, de pildă. Nu l-am scos din poșetuță pentru proiectul Povestind Bucureștiul (2008-2009), dar acum mi s-a părut un moment bun să pun în circulație pagina (plus planul orașului) privind Piatra Neamțul.
Acuma, o să vedeți că, pe lîngă niște suspecți de serviciu pe care s-a presupus că i-ar putea vîna turiștii pe-aici (biserica și turnul lui Ștefan cel Mare, colecția de ceramică de Cucuteni, dealul Cozla pentru belvedere, ba chiar și casa memorială Calistrat Hogaș), autorii ghidului pomenesc și de
the Caravanserai of Valea Viei and the Cupbearer's House, two interesting specimens of local architectureEu am copilărit și adolescențit în Piatra Neamț, dar n-am auzit nici în 1967, nici în 1987, nici în 2007 de Caravanseraiul din Valea Viei. Mă ajutați să dau de el, vă rog ?
Wednesday, April 29, 2015
bucharest story
* pentru prima oară, la miercurea fără cuvinte, o fotografie care nu este a mea - însă...
[Daniela Iancu: bucharest story - Bucharest, Romania, Dec 2013]
Wednesday, April 22, 2015
Subscribe to:
Posts
(
Atom
)