Pe 4 ianuarie 1996 dimineața, după doar o noapte de călătorit dinspre București, nu doar că am călcat pe solul Ungariei, dar am așezat pe el și niște bagaje, în fața (nu doar în perimetrul) gării Keleti. Pentru că mă descurcam cu hărțile și planurile, odată ce descoperisem că Kerepesi út se termină chiar lîngă gară, mă decisesem să merg pe jos pînă la numărul 87, cît de rău poate fi ? O oră, trei stații de metro și trei stații de autobuz mai tîrziu, ajungeam înțepenit de frig... nu de frig, de fapt, ci de vînt, la căminul CEU din Budapesta. Era vîntul acela pe care ni-l imaginăm atunci cînd un ne-iubitor de unguri rostește, tăios, sintagma 'pusta maghiară'. Relația mea politicoasă, dar rece, cu Budapesta, a fost marcată pentru totdeauna de dimineața aceea de ianuarie 1996.