blow: sunday, 1996

Pe 4 ianuarie 1996 dimineața, după doar o noapte de călătorit dinspre București, nu doar că am călcat pe solul Ungariei, dar am așezat pe el și niște bagaje, în fața (nu doar în perimetrul) gării Keleti. Pentru că mă descurcam cu hărțile și planurile, odată ce descoperisem că Kerepesi út se termină chiar lîngă gară, mă decisesem să merg pe jos pînă la numărul 87, cît de rău poate fi ? O oră, trei stații de metro și trei stații de autobuz mai tîrziu, ajungeam înțepenit de frig... nu de frig, de fapt, ci de vînt, la căminul CEU din Budapesta. Era vîntul acela pe care ni-l imaginăm atunci cînd un ne-iubitor de unguri rostește, tăios, sintagma 'pusta maghiară'. Relația mea politicoasă, dar rece, cu Budapesta, a fost marcată pentru totdeauna de dimineața aceea de ianuarie 1996.

blow: saturday, 1995

Se termina vara lui 1995, se apropia vertiginos momentul plecării la Praga, la Central European University - și începusem să-mi dau seama ce prostie era posibil să fi făcut: aveam foarte multe de lăsat în urmă (sau on hold) într-un moment discutabil. Dar cînd e momentul potrivit pentru ceva, orice...? Așa că, inclusiv voit, eram în întîrziere cu prima versiune a viitoarei Cărți Albastre a Democrației (o producție Pro Democrația) și am anunțat la CEU că întîrzii vreo săptămînă. Chiar și așa, în ziua dinaintea plecării, m-am trezit (ca de obicei) pe la 9, am lucrat toată ziua și toată noaptea la paginare și selecție de fotografii, și ne-am oprit, de nevoie (nu terminasem), deabia pe la 4 dimineața, pentru că la 6 mă urcam în tren. A urmat un drum de 24 de ore în care n-am reușit să ațipesc măcar o secundă, astfel încît, atunci cînd am coborît pe peronul Hlavní Nádraží, eram nedormit de 45 de ore. Dar nu păream obosit deloc atunci cînd am tras adînc în piept mirosul de cale ferată, familiar din copilărie, și am zîmbit: eram acasă !