Să reiau un pic, așadar: ZorileStore.ro a pus la cale o campanie care te îmbie să cumperi orice produs de pe site pînă pe 21 august - caz în care intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei cîștigători care vor ajunge la mare, în Vama Veche, cu încă șapte prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (3+3x7, da?) au camparea, în paturi precum cele din fotografia de mai jos, în Cortul celor Șapte Simțuri de la Sandalandala, din Vama Veche, plus micul dejun asigurate, în perioada 26-29 august.
26-29 august pică, normal, într-un week-end - ceea ce, și zic asta de ani buni, NU e perioada ideală din săptămînă pentru a te afla în Vama Veche. Pe de altă parte, însă, e final de sezon, iar Sandalandala e o Vamă în Vamă, cu micro-climatul ei propriu - deci e mai mult decît posibil să fie ok.
În Vamă, în general, și în week-end-ul respectiv în special, n-ai nevoie de cort. Au alții corturi și, vrînd-nevrînd, le vor împărți cu tine, în cele din urmă (am scris alaltăieri cam cum funcționează asta) - în caz că, prin absurd, nu vei face parte dintre cei 3+3x7. Asta e bine, pentru că numai corturi n-au de vînzare cei de la ZorileStore.ro.
Au, însă, multe alte chestii fără de care n-aș pleca vara asta la mare, dar cea mai recentă expediție pe site-ul lor m-a dus la mai multe tipuri de pantofi casual fabuloși. Pentru că magazinul ăsta online comercializează încălțăminte Clarks.
La testele de brand loyalty îmi ies, de regulă, scoruri destul de echilibrate - dar n-am cuvinte să-mi descriu cu suficientă acuratețe loialitatea indestructibilă față de pantofii pentru... pentru Zburători pe care îi face Clarks. I-am descoperit tîrziu, în decembrie 2008, cu ocazia unei expediții în Liverpool (cînd, profitînd de debutul crizei, mi-am luat, cred, trei perechi) - și, din acel moment, nu m-am mai despărțit de Clarks. De fapt, că știți cum sînt bărbații ăștia, prima pereche din cele trei am purtat-o zi de zi pînă în primăvara 2011, cînd s-a flendurit complet și mi-am și luat alte două perechi din Manchester. Și tot așa...
Și gata, am terminat cu îndemnurile de a da o tură pe ZorileStore.ro, inclusiv de dragul unui sejur la Sandalandala. Dar vă încurajez insistent s-o faceți - nu de alta, dar cu puțină baftă, poate ne vedem pe-acolo pe 26-29 august.
Deci, încă o dată, deci: dacă vrei să fii singur cu marea, să faci bine să cîștigi la loto și cu banii să-ți cumperi un iaht cît de micuț, dar cu care să te poți refugia pe o insulă. Pustie.
Însă reputația Vămii Vechi a crescut pe seama experienței de socializare. Vama e un loc în care te duci cu prietenii și în care îți faci și unii noi. Iar cortul pe plajă și terasa pe plajă vă țin împreună de dimineață pînă dimineață - pentru că, pe litoralul românesc, nu există o experiență similară nopților de petrecere în jurul totemului de la Stuf și, cu siguranță, nici cea a trezirii cu Vivaldi sau cu Haciaturian, la ora răsăritului, a über-consumatorilor de bere adormiți pe plajă.
Prieteniile, relațiile cimentate în Vamă sînt, deja, legendare. După ce trupa cu același nume a pus în circulație primul 'manual de comportament în Vama Veche', camuflat în textele pieselor lor, numeroși comentatori au interpretat și completat prevederile acestuia. Dar, după aproape 20 de ani de Vamă, vă zic cu mîna pe inimă că nu există nici-o rețetă garantată de împrietenire în Vamă.
Cîteodată nu trebuie să faci absolut nimic: dacă ai un cort, al tău, pe plajă, e suficient - și, în fiecare dimineață, te poți trezi cu cortul plin de inși (sau inse) care, în tăria nopții, nu și l-au mai găsit pe al lor sau cărora, pur si simplu, le-a fost lene să-l mai caute. Alteori poți să te dai artist de dimineața pînă dimineața și degeaba - în Vamă, ÎNTOTDEAUNA, vor exista mai mulți artiști pe metru pătrat decît în orice alt loc de pe litoralul românesc :>
Poate că e nevoie doar de un fashion statement bine calibrat. Ce element de fashion credeți că ar putea 'face diferența' într-un loc în care, prin definiție, în cea mai mare parte a timpului, îmbrăcămintea implicată în participarea la actul de socializare presupune doar o bucată (și, cîteodată, două) de material textil ? Ați ghicit :)
N-aș putea ajunge în Vamă fără o pereche de ochelari de soare. Pînă acum am ignorat, de regulă, beneficiile unui astfel de accesoriu. O singură dată în viață mi-am cumpărat, cu mîna mea, o pereche de ochelari de soare (în Atena, în 2004) - și, bineînțeles că, ani în șir, mă ciocneam de ei cu regularitate din octombrie pînă în iunie, după care aceștia deveneau de negăsit fix pe perioada verii. Deci, neapărat unii noi și cu upgrade la nivelul anului 2016 - minunățiile de la Sandalandala (unde plănuiesc să poposesc o noapte, poate două) trebuie privite cu precauție, să nu se învețe retina cu foarte binele.
Ochelarii de soare ar fi ideal de achiziționat de la ZorileStore.ro - pentru că aceștia au pus la cale o campanie cel puțin atrăgătoare: cică, în cazul în care cumperi orice produs de pe site pînă pe 21 august, intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei cîștigători care vor ajunge la mare, în Vama Veche, cu încă șapte prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (trei cîștigători cu cîte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri de la Sandalandala și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 august. Ei...?
N-am fost niciodată ipocrit cu privire la Vama Veche. N-am pretins că hălăduiam pe acolo atunci cînd pe plajă întîlneai doar nisip și clujeni, iar berea trebuia adusă din Mangalia. Am stat prima oară în Vamă deabia în 1997. Pe atunci, acolo existau doar patru (4) stabilimente: Bibi, Mitocanu, Stuful și încă o chestie pe străduța secundară de lîngă Bibi, a unui tip pe care nu l-am mai văzut în anul următor (deși e posibil să fi revenit ulterior). Între Bibi și plaja propriu-zisă se afla un pîlc de ciulini. Între ciulini și orice altceva și mare - cîteva zeci de inși. Nu cred, deci, că am ratat 'adevărata Vamă': patru crîșme în buza plajei erau absolut ok.
Cinci-șase ani mai tîrziu, cu mult mai multe crîșme și mult mai mulți inși, încă lucrurile erau ok. În definitiv, în anii aceia, Vama devenise mai puțin un loc în care faci plajă, faci baie și privești răsăritul într-o poziție de yoga, cît o locație favorizată întru socializarea unor inși speciali care nu se duc, 'la mare', nici la Mamaia, nici la Eforie Nord. Și cum ['cercetătorii britanici' au descoperit că] există o grămadă de tipologii de inși care nu se duc, 'la mare', nici la Mamaia, nici la Eforie Nord, modificarea peisajului demografic a dus inevitabil la atomizarea Vămii. De mulți ani, există mai multe Vămi Vechi, foarte mici.
Dacă reușesc cumva să ajung anul ăsta, fie și măcar pentru două dimineți, plănuiesc o escală la micro-Vama din Sandalandala. Am făcut un tur pe-acolo acum doi ani - și de atunci îi tot dau tîrcoale, fără să fi îndrăznit.
Nici n-are sens să încerc să descriu în cuvinte cît de cool e. Și, oricum, sigur apare cîte-o chestie nouă în fiecare săptămînă, deci aș fi perpetuu în urmă cu orice descriere. Sper, doar, că, odată ce a apărut ceva nou, nu dispare nimic 'vechi'- de pildă mașinile alea de spălat, despre care cred că sînt o prezență genială într-un camping. Prietenii știu, firește, de ce - de ce anume exact acum, adică.
Să ne echipăm, așadar.
N-aș putea pleca spre Sandalandala fără un rucsac - ori, mă rog, ghiozdan, sau cum l-or numi anul ăsta copiii sub 30 de ani. Rucsacul e esențial, pentru că îl poți păstra gata echipat pentru orice expediție - și pentru cinci zile la Barcelona și pentru două zile în Vamă. Eu, cel puțin, așa fac: singurul obiect pe care îl scot de acolo cînd nu mă deplasez e laptopul. Ok, și tricoul-pijama - ca să-l spăl, din cînd în cînd. Și poate încărcătorul de telefon. Of, și probabil ar trebui să nu mai car chiar peste tot punguțele cu monezi (euro-cenți, stotinki, pennies) - căci, de cînd n-am mai apucat să cheltuiesc din ele (dar s-au tot adunat), au ajuns să cîntărească aproape cît laptopul. Na, c-am deschis rucsacul Pandorei...
Rucsacul de mare (Mediterana sau Neagră) ar fi ideal de achiziționat de la ZorileStore.ro - pentru că aceștia au pus la cale o campanie cel puțin atrăgătoare: cică, în cazul în care cumperi orice produs de pe site pînă pe 21 august, intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei cîștigători care vor ajunge la mare, în Vama Veche, cu încă șapte prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (trei cîștigători cu cîte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri de la Sandalandala și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 august. Ei...?