cum a fost cu teatrul labirint - (4) copilul rătăcit în muzeu

Toamna 2008, deci.
După ce Anca, Adina, Adi și cu mine ne-am întors din Portugalia sau, mai exact, după ce ne-am dezmeticit de Portugalia, ne-a lovit panica. Descinderea la București urma să aibă loc în ultima săptămână din noiembrie, ceea ce limita sever opțiunile de spațiu (și cu interior și cu exterior) în care să punem la cale un labirint. Mai degrabă din motive de evitare a confuziei cu privire la termenul de 'teatru', dar și ca să evităm cineștiece atitudine condescendentă, nici n-am luat în calcul vreun teatru public, iar teatrele independente nu aveau spații prea generoase în 2008. De un spațiu abandonat, o casă sau un spațiu fost industrial, nici nu putea fi vorba din cauză de noiembrie. Așa că, până la urmă, după ce am tot tăiat denumiri de pe o listă de altfel foarte scurtă, ne-am încercat norocul cu Muzeul Țăranului Român. Adina a pus la cale o întâlnire cu Vintilă Mihăilescu (director al muzeului la momentul respectiv) și, după un pitch de vreo juma' de oră, Adina și cu mine am ieșit din biroul lui cu garanția primului nostru performance în România !