După ce Anca, Adina, Adi și cu mine ne-am întors din Portugalia sau, mai exact, după ce ne-am dezmeticit de Portugalia, ne-a lovit panica. Descinderea la București urma să aibă loc în ultima săptămână din noiembrie, ceea ce limita sever opțiunile de spațiu (și cu interior și cu exterior) în care să punem la cale un labirint. Mai degrabă din motive de evitare a confuziei cu privire la termenul de 'teatru', dar și ca să evităm cineștiece atitudine condescendentă, nici n-am luat în calcul vreun teatru public, iar teatrele independente nu aveau spații prea generoase în 2008. De un spațiu abandonat, o casă sau un spațiu fost industrial, nici nu putea fi vorba din cauză de noiembrie. Așa că, până la urmă, după ce am tot tăiat denumiri de pe o listă de altfel foarte scurtă, ne-am încercat norocul cu Muzeul Țăranului Român. Adina a pus la cale o întâlnire cu Vintilă Mihăilescu (director al muzeului la momentul respectiv) și, după un pitch de vreo juma' de oră, Adina și cu mine am ieșit din biroul lui cu garanția primului nostru performance în România !
Nucleul de labirintiști ai Epsilon III beneficia, deci, acum, de aportul noilor veniți și electrizați la Milano de către însuși Iwan: Lavinia Cârcu, Ștefana Popa, Sonia Balogh și Bogdan Nechifor. Bogdan i-a mai adus pe colegii săi de la Actorie: Anca Tudorache (care candidase și ea pentru Milano), Răzvan Ropotan, Ștefan Huluba și Mihai Băcăran.
ENTER Eliza Donescu, absolventă de Geografie, fostă studentă a Danielei, ce urma să mi se alăture în echipa de management - care a adus-o și pe Diana Dobre, tot geografă.
Răzvan Supuran a fost nu doar guest star, ci, în primul rând, guest host, pentru că tabăra noastră permanentă din MȚR, dar și patru momente esențiale din labirint au fost găzduite de atelierul lui de manufacturat hârtie din subsolul muzeului.
Și, off-stage, Iulian Manuel Ghervas.
Iar vioaiei echipe românești li s-au alăturat, într-un final friguros, dar însorit, de noiembrie: Ana Luisa Pereira și Antonio Menino (Portugalia), Jane Fox și Sian Alwen Jones (Țara Galilor), Ioana Violet Ghenciulescu și Nathalie Mandic). Cu toții, cu excepția lui Sian, cunoscuți din labirintul din septembrie, din Portugalia.
După acest prim spectacol n-au rămas fotografii, nici măcar una. Iulian Manuel Ghervas a filmat zi de zi și există undeva, până în ziua de astăzi, aproape opt ore de shooting de care n-am mai îndrăznit să ne apropiem - inițial din lipsă de timp, apoi de teamă să nu ne bușească nostalgia. În cele opt ore se află, în principal, filmări din etapa de construcție a labirintului, scurte interviuri cu actori și participanți, dar și singura filmare efectivă ever a unui traseu împreună cu un participant: mai exact, Iulian a invitat în labirint o actriță, Miruna Sfetcu, pe care a urmărit-o, apoi, pas cu pas, pe traseu - sacrificându-i, deci, experiența din performance (motiv pentru care nu s-a mai intrat niciodată în labirint cu camera 'la vedere' - dar am mai filmat, doar o dată, strict în segmentul în care participanții erau legați la ochi). Numai Adrian a avut nervii mai tari - și, cam un an mai târziu, într-o noapte, a asamblat filmulețul de mai sus...
Chiar dacă am fi avut poze, măcar în ziua spectacolului, în ele n-ar fi apărut cineștiece personalități culturale ale momentului. N-am invitat oameni sau critici de teatru ci fiecare dintre noi a invitat, mai degrabă, prieteni (inclusiv jurnaliști, inclusiv angajați ai finanțatorului proiectului), și cel mai 'titrat' participant a fost, până la urmă, Cezar Paul-Bădescu (la acel moment, redactorul șef al Adevărului literar și artistic). Mai important, din punctul nostru de vedere, a fost faptul că printre participanți s-a aflat poate cea mai 'veche' și constantă prietenă a mea, Carmen ion - directoare adjunctă la Liceul Pedagogic Spiru Haret din Focșani, adică acolo unde urma să nu ne fie teamă de Minotaur, împreună cu mulți elevi de-ai ei (și, ulterior, al multor altora), începând din februarie 2009. Și nu singură, ci cu însoțitori, inclusiv elevi, cu care urma să lucrăm mult mult timp după aceea.
Punctul de plecare pe traseu s-a aflat, până la urmă, în barul de la parterul Muzeului Național de Geologie, și am resimțit lipsa unui plan B pentru segmentele de exterior atunci când, după o săptămână de soare cu dinți, a început să plouă fix în momentul în care primul spectator a ieșit afară. Apoi am abandonat regretele legate de lipsa unui plan B pentru că, din fericire (?), singurele care au alergat în următoarele aproape patru ore prin ploaia de noiembrie au fost geografele (care, nu-i așa? erau obișnuite cu munca afară, în mediul înconjurător) și galezele (obișnuite cu ploaia). Bine, nu e ca și cum spect-actorii ar fi dus-o mai bine: au fost răpiți cu mașina, au mers cu șareta (legați la ochi fiind), au petrecut ceva timp în subsolul muzeului, au ajuns într-o toaletă, n-au avut voie, în buna tradiție a muzeelor, să se joace cu exponatele 'pe bune' din MȚR (dar au avut acces la exponate pregătite special pentru ei), au urcat și au coborât scări fără număr - și, în general, au trecut prin multe. Ploaia a încetat, firesc, atunci când ultimul spect-actor și-a început traseul prin interiorul muzeului.
Performance-ul nostru de debut, coordonat de Adrian Ciglenean, a fost, până la urmă, spectaculos pentru toată lumea prezentă, cel puțin prin noutate. Ca la orice debut, e posibil să fi fost ușor nesiguri pe ceea ce urma să iasă - cu o echipă mixtă de actori și non-actori, cu oameni care se întâlniseră deja cu teatrul labirint și alții care doar ascultaseră relatările entuziaste ale primilor... Poate de asta n-am invitat-o pe Cristina Modreanu (care participase la Se-ducere Bucarest, din 2007), de pildă. Dar ne-am lămurit cumva cam ce-am putea face la Focșani, începând din februarie. Și, din nou, în București, pe la sfârșitul primăverii.
În momentul de final, la un moment dat, numele fiecărui spect-actor ajungea pe câte o pietricică - pe care Ioana se jura că o va depune în câte un loc faimos din Paris (în care spect-actorul își dorea să ajungă) și va trimite, ulterior, acestuia/acesteia un filmuleț sau o fotografie consemnând îndeplinirea acestei misiuni. La sfârșit, a oferit acest moment, cu serviciile asociate, și unor membri ai echipei care nu mai aveau spect-actor. Eu am refuzat, nu m-am dat niciodată în vânt după Paris.
Last minute edit: Ieri s-au anunțat câștigătorii primei runde de finanțări AFCN pentru 2019. Penultima pe listă, la aria Artele Spectacolului - Teatru, Asociația Tandem cu un proiect denumit chiar așa: Teatru Labirint. Habar n-aveam cine e Asociația Tandem până ce nu le-am găsit site-ul și nu recunosc niciun nume din componența echipei lor. Așa funcționează labirintul și circulația inițiativelor artistice prin el: dacă te plictisești de o chestie pe care o faci bine și pentru care ai mereu un public super-entuziast, mai devreme sau mai târziu cineva se va ocupa de publicul acela - chiar dacă o ia de la zero...
No comments :
Post a Comment