aer, pur și simplu

Haideți că mi-am amintit de un loc 'în natură' în care aș uita, o vreme, de Daikin.
Într-o vacanță de vară, poate după clasa a unșpea, poate după a douășpea, poate chiar după armată, am dat cu flit Ceahlăului, după doar o zi sau două, și am plecat, cu Liviu, spre Rarău. Așa ne-a venit, probabil ne plictisiserăm de Ceahlău - care, oricum, devenise, deja, un fel de stațiune. Drept care am luat-o spre Vatra Dornei (DN 17B) plănuind să ne oprim undeva, la baza Rarăului, și să-l traversăm, a doua zi, pînă la Cîmpulung Moldovenesc. 
Ei, bine, ne-am oprit la Zugreni - o cabană așezată pe o insulă (!) în mijlocul Bistriței. Cînd am plecat încolo, habar n-aveam că e vorba de o insulă, deci ni s-a părut foarte tare. Am pus cortul, am făcut turul insulei, am socializat cu familia de turiști străini din cortul de alături, am respirat aer curat, l-am diluat (=am fumat). Apoi, deoarece familia cu pricina includea două fete adolescente, am încercat să le învățăm cum se vînează păstrăvi ca indienii, cu sulițe, și ne-am făcut, firește, de rîs (și, probabil, am căzut în apă in the process, partea asta mi s-a șters din memorie). N-am găsit broaște țestoase uriașe, ca pe Galapagos. Ne-am culcat, ne-am trezit în plină furtună, ne-am mutat pe prispa cabanei încă de la primele ore ale dimineții, am mai respirat niște aer (acum, mult mai) curat, ne-am uscat, am plecat pe Rarău. 

aer tare ca piatra

M-am trezit azi dimineață pe la ora la care era programat van Bureen să intre în scenă la Untold - în speranța (deșartă) că transmite cineva live pe Facebook. Și trebuie să știți că noaptea, prin locurile astea, ești mult mai 'conectat cu natura' decît ziua. Cine s-a rătăcit vreodată noaptea, prin pădure, sau cine s-a pomenit căutînd cazare, tot noaptea, într-un oraș din Germania (altul decît Berlin sau, poate, Frankfurt) știe la ce mă refer...
Aerul a început să se miște un pic, deci mirosul de brad traversează și el orașul, de la nord-vest la sud-est, că poate are și el treabă la mare. Aer curat. Ca 'pe vremuri', odată ajuns la prima cabană de pe muntele 'local' (1220 m), mi-am spus aerul tare al înălțimilor e cam prea tare aici, trebuie diluat puțin - și mi-am aprins o țigară pe balcon. Liniștea era asurzitoare, pînă și cîinii vagabonzi au luat calea codrului, iar păsărelele... ei, bine, păsărelele probabil și-au reevaluat, de mult, conceptul de 'țări calde', nu le-am auzit nici pe cele cîteva care se agitau în preajma răsăritului; ar trebui întrebate pisicile din zonă de cînd nu le-au mai văzut... Asta pentru că afară erau tot peste 20 de grade. În casă - 28.

Un alt moment în care îți venea să te gîndești la Daikin. 

aer ușor, de vară

Nu prea am încredere în natură. Pentru copilul născut și crescut în oraș, 'natură' e pietonul care traversează nepăsător porțiunea de alee pe care joci fotbal și de care se lovește mingea. Pentru adultul trăitor în oraș, 'natură' e o locație distinctă și diferită de mediul imediat înconjurător - una în care *trebuie* neapărat să ajungi în concediu și chiar în week-end (în funcție de mărimea și compoziția familiei din care faci parte). 
'Natura' e suma chestiilor în care calci din greșeală pe cineștiece cărare, a căpușelor, furnicilor și urechelnițelor care au, ca și tine, chef de campare în locații inedite. 
Codrul o mai fi frate cu românul, dar e fratele ăla ciudat care s-a făcut geolog sau meteorolog și care n-are semnal la telefon timp de șapte luni pe an. Mă rog, asta zice el - de fapt, n-are telefon [mobil], că nu e 'ecologic', doar împrumută unul atunci cînd coboară la civilizație să-și cumpere un cort nou.