xilofon, înțeleptul

Rafturi. Primele mele trei locuințe din București erau atît de mici, că am putut acoperi cîte un perete întreg cu rafturi făcute de mine. A patra locuință știam că e provizorie, deci singurele mobile le-am asamblat din cutii.
Și a venit locuința a cincea, una adevărată, pe termen lung - și cu un perete uriaș pentru care mai aveam nevoie de cineva ca să-l acopăr de rafturi, din podea pînă în tavan. Trei oameni ne-am chinuit vreo șase ore pentru ca un morman de șipci de brad, ca niște clape (doar) bej de xilofon, să se transforme într-o bibliotecă modulară senzațională. 

Șase ani m-am bucurat de ea - dar, cînd m-am mutat, a trebuit s-o las acolo, nu mă vedeam înconjurat, iarăși, de clape de xilofon. Și, de-atunci, am tot așteptat... 
Acum cică există, din nou, un loc în care poți construi orice obiect de mobilier dorești - iar tot ce ai de făcut pentru asta e să prezinți un desen alături de dimensiunile preferate. Cu acest lucru se ocupă cei de la MAM Bricolaj, care te ajută să transformi în realitate orice dorință ai avea în materie de mobilier. Practic acolo vei găsi, pe lângă o gamă complexă de produse gata asamblate, o echipă de experți care te ajută să îți creezi orice obiect de mobilier dorești, în culoarea, forma și dimensiunile preferate. Sistemul e destul de simplu: le spui ce obiect vrei să faci și care sunt dimensiunile, iar ei îți pregătesc toate materialele necesare, apoi ți le trimit acasă (sau, dacă vrei, mergi la ei la sediu și le ridici singur), urmând să ți le asamblezi acasă.

Uite, cam așa:

Rafturi, deci - căci chiar am mare nevoie de ele acum. Sau doar un xilofon ?

there's nothing wrong with the merlot

Ați mai văzut fotografiile astea, nu ? 
Le-am găsit aici (unde aveți și explicații) și le-am mai preluat, pe blog, cu cîteva luni în urmă. 

Acum, alături de această poză. 

There's nothing wrong with the Merlot, Miles ! Și totuși, atunci cînd am de ales, merg pe Pinot Noir (acum, de la Beciul Domnesc) pentru că se asortează mai bine cu lumina lumînărilor. Așa cum am învățat pe o plajă, cîndva, la mijlocul anilor '80.

Pentru că merităm, știți bine...

aproape vară = tabărăăă

După cum știți (?), de azi pînă vineri sîntem la nuntă. Cum care nuntă ?! Nunta Cosmică, adică perioada cea mai încărcată de energie din an, cînd Soarele și Luna sînt in echilibru, se manifestă la maxim în același timp. Un moment de o încărcătură energetică excepțională - zice prietena mea de pe Facebook, Dora Dinu. 

Mai zice: fii Alchimistul vieții tale. Mă rog, mai exact, dacă ți-a trecut vreodată prin minte să fii Alchimistul vieții tale, zilele astea e momentul ! Nici nu mă mai mir că tocmai azi a început numărătoarea inversă pentru Brexit, iar foaia de parcurs a negocierilor urmează să fie definitivată în următoarele două zile. 
Pe de altă parte, însă, mai în interiorul uneia din bulele în care baletez în acest moment, invidiez școlile care au avut inspirația să programeze Săptămîna altfel exact în săptămîna asta. Cum e să ai elevi la ore fix în niște zile în care ai parte de o "încărcătură energetică excepțională" ? :) Holy wedding :))
   .  
De fapt, la Săptămîna altfel voiam să ajung. De cîteva luni mă străduiesc (fără succes) să conving o profesoară de română și un profesor de muzică (diriginți la o clasă a șaptea și, respectiv, a opta) ce bine le-ar prinde elevilor lor 'din mediul rural' să iasă într-o excursie - dar nu doar la vreun obiectiv turistic învecinat, și nici măcar în capitala județului, ci într-un loc în care să vadă și altceva decît oi, cai și săteni cunoscuți în drum spre sau întorcîndu-se de la biserică sau birt. Și anume un mediu și niște pietoni (sau bicicliști) care seamănă mai puțin cu ceea ce ar putea vedea oricînd, în orice zi pe-acasă sau într-o după-amiază de shopping la Kaufland-ul din capitala de județ.
Mi se spune că ar fi periculos pentru noi (nu întrebați!) și obositor pentru ei. Mă rog, cu amendamentul că, pe măsură ce 'excursia' devine mai obositoare pentru ei, devine din ce în ce mai puțin periculoasă pentru noi. 
În mod evident, excursia' este obositoare pentru că, deși elevii vor doar la mall, iar profesorii vor doar la obiective culturale majore, cei din urmă cîștigă întotdeauna. Însă rațiunea ieșirii din comunitatea ta pentru a vedea și altceva decît vezi prin preajma casei (un mediu și niște pietoni - sau bicicliști), mai ales cînd e vorba de elevi, e să încerci nițică imersiune, nu să te comporți ca un turist. Cu atît mai mult cu cît unul din obiectivele acestor 'excursii' ar putea fi să-i faci pe elevii cu pricina să privească spre oportunități de orice fel dincolo de comunitatea lor restrînsă - și, deci, să-i motiveze să... mă rog, să facă lucruri.
Ca atare, recomandarea mea de anti-turist (= de tip care, cel puțin prima oară într-un oraș sau țară străine, ocolește deliberat muzeele și alte alea, și umblă, pur și simplu, pe străzi sau stă la terase în piețele principale) ar fi fost să-i ducă pe elevii ăia la universitate, apoi într-un loc public frecventat de studenți (eventual chiar în campus) - apoi, firește, în mall, că altfel nu te mai înțelegi cu ei :)

Principiul e absolut același la un cu totul alt nivel: ai ajuns pînă în liceu suficient de motivat (și suficient de finanțat) cît să te gîndești la o facultate în străinătate - însă nu ești sigur dacă te descurci ? Încearcă o tabără (educațională) întîi ! Sau, mă rog, copiii tăi... 

Vă propun, deci, edutabere.ro. EduTaberele sunt o variantă excelentă pentru tinerii care vor să-și continue studiile în străinătate (98% dintre aceste tabere sunt organizate în campusurile liceelor și universităților de elită din străinătate), pentru a se obișnui cu sistemul de învățămînt, cu atmosfera internațională de studiu - și, în fine, cu viața departe de casă, înconjurat de fete și băieți cu care poți vorbi doar în limba străină preferată.
Peste 300 de destinații de tabere educaționale, pe toate continentele. Și, deși mi-ar fi surîs mie însumi una prin Australia, deși găsiți lesne tabere în Oxford și Cambridge, mie mi-a surîs asta, în sudul Portugaliei (unde încă n-am ajuns, deabia am făcut cîțiva pași la sud de Lisabona). Uf, ce bine-i să fii licean în 2017...  

vinerea, ziua aceea minunată pentru peștele-banană

Vinerea e ziua ideală ca să fii fericit. Mirosul de primăvară. Norii. O cafea Starbucks băută în mașină, în parcare. Zîmbetul unei trecătoare. Faptul că, în ziua următoare, nu te mai trezești la 5.30, ca de obicei.

Așa să știți: că Centrul Comercial Vitantis a început un concurs pe Facebook în care își provoacă fanii să identifice lucrurile mici care le fac viața mai frumoasă, să-și facă un #happyselfie și să-l publice pe pagina concursului, putînd cîștiga premiul cel mare de 1000 de euro.

Firește, comentariul respectiv trebuie să fie 'public' pentru a putea fi vizibil în momentul extragerii. Și ca să afle toată lumea :)

pizza roulette

Deci, ce e Pizza Roulette, deci ? E o campanie lansată recent de oliviera.ro care sună cam așa: tu strângi o gașcă de prieteni la tine, apoi comanzi pizza de pe pagina specială a campaniei. Pizza aia care va ajunge la tine va avea ceva special: una dintre felii va fi foarte, foarte iute. Tot ceea ce trebuie să faci este să-ți provoci prietenii să se strîngă în jurul unei pizza, să învîrți acea pizza, apoi să vezi reacția celui care nimerește felia iute. 
De fapt, nu doar să o vezi, ci și s-o consemnezi, normal: dacă faci fotografii sau clipuri video și le plasezi pe Facebook sau Instagram cu hashtag-ul #PizzaPartyOliviera, ai ocazia de a cîștiga premii iuți și interesante. Dacă vrei să vezi cum se joacă Pizza Roulette, uită-te la clipul de mai jos:

Parcă mă văd la o #PizzaPartyOliviera cu echipa de la Blogal Initiative. De ce ? Pentru că merită :) Pentru că mi-e dor de ei. Și pentru că pizza iute cere, mai insistent decît pizza ne-iute, bere. Or bere rimează întotdeauna cu Blogal Initiative...

Nu vreau să fiu înțeles greșit, n-am absolut nimic împotrivă să trag eu felia iute. Sînt un tip călit cu quesadilla (făcută cu jalapeño veritabil, importat din Mexic) la Jo's Bar (Praga, 1995 și după). Sînt cel care cere extra jalapeño - și i se aduce nu unul întreg, ci trei rondeluțe, deoarece cehoaicei care servește la masă nu-i vine să creadă că există cineva care ar mînca un jalapeño întreg. 

hai baftă, blogal initiative :)

Nota asta ar fi trebuit să apară ieri, de Ziua Îndrăgostiților - încă o scrijelitură Lucian + Blogal Initiative = love !

Căci Blogal Initiative împlinește în curînd șase ani, dar a împlinit deja 200.000 de euro - valoarea premiilor oferite bloggerilor participanți la campaniile facilitate de această echipă fabuloasă și platforma lor zburătoare.

Să recapitulez un pic, deci. Am scris primele litere pe blogul ăsta pe 1 ianuarie 2007. Patru ani și o lună mai tîrziu, celor cîteva litere din 2007, rămase singurele, li s-au adăugat cîteva articole. Dar lucrurile nu s-au urnit nici de data asta. Deabia în toamna lui 2013 am început să scriu (de fapt, să public) zilnic - ceea ce am și făcut pînă în ziua de azi (cu excepția unei pauze majore, imediat după #Colectiv). Iar pasul acela din toamna lui 2013 l-am făcut încurajat de simplitatea și robustețea Blogal Initiative, cea mai șmecheră platformă dedicată bloggerilor. Ar fi, deci, corect să spun că, fără Blogal Initiative și fără comunitatea de bloggeri pe care a energizat-o aceasta, cineștiecum ar fi arătat, acum, Brînzoaicele cu gem.

În acești trei ani și jumătate de campanii Blogal Initiative am cîștigat, de trei ori consecutiv (edițiile 5-7), așa-numitul Campionat Național de Blogging, probabil de patru ori Campionatul de Blogging București - iar în Campionatul de Blogging Iași nu m-a mai urnit nimeni de pe primul loc din 2014...:)
În materie de premii, am început spectaculos - cu un iPad, cîștigat în cadrul unui concurs organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, la mai puțin de trei luni de la debutul Brînzoaicelor cu gem în această formă. După acel iPad (pe care nu-l mai am) am tot cîștigat lucrușoare - de la legume bio și iaurturi Danone, pînă la cărți, DVD-uri și invitații la evenimente. 
N-am cîștigat niciodată un premiu în bani într-o campanie Blogal Initiative.
N-am cîștigat niciodată locul I într-o campanie Blogal Initiative.
Dar am cîștigat un locșor într-o comunitate în care sînt constant activi peste 1000 de bloggeri.

Hai baftă, Blogal Initiative :)  

facerea de bine - acum, repede...

Repede, pînă nu se risipește energia...
De-acum știți: o protestatară de la Cotroceni, intervievată, la o televiziune, pe 5 februarie, a scos-o pe aia cu "Sigur sunt plătiți la Piața Victoriei ! Cine îți dă gratis, în ziua de azi, o banană sau cazare la hotel ?" Adăugați la asta nedumiririle constante ale manifestanților din fața Cotrocenilor cu privire la identitatea celor care LE DAU alora din Victoriei ceai, afișe, căini, telefoane cu lumină colorată și elefanți pitici - și avem un tablou foarte trist. 

Să fie clar, 'Soros' nu le poate da pe toate :> E și rîndul altora.

În acest context, voiam să vă pomenesc, pe scurt, de Bursa Binelui - singura platformă online unde donațiile sunt necomisionate, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru o cauză. Toate plățile sunt 100% securizate și intră sub incidența legilor transferurilor bancare, platforma stimulînd astfel plățile cu cardul. Bursa Binelui este dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro.

Campionatul de Bine, care se desfășoară în perioada 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017, este o competiție pentru atragerea de donații adresată ONG-urilor din România, găzduită, organizată și implementată de Bursa Binelui. Premiile constau în dublarea sumelor atrase din donații de către organizațiile participante în Campionat, în limita a 5000 de euro, fiind recompensate primele trei proiecte care reușesc să adune cele mai multe donații individuale x numar de donatori unici. 
Prin intermediul Campionatului de Bine, Bursa Binelui încurajează organizațiile neguvernamentale să stabilească o relaţie constantă, pe termen lung, cu publicul larg, donaţiile individuale reprezentând în acest moment instrumentul de fundraising social cu cel mai mare potenţial de creştere în România.

Recent au fost aleși finaliștii Campionatului de Bine, în număr total de 42 de proiecte. Fiecare finalist luptă acum pentru a strânge donații și a se situa, pînă pe 15 februarie 2017 inclusiv, pe una dintre primele trei poziții. Mai multe detalii despre Bursa Binelui găsiți aici, iar lista finaliștilor este aici.

Nu vreau, firește, să vă influențez, dar propunerea mea ar fi Asociația Lindenfeld care, prin programul Ajungem mari, mobilizează voluntari care lucrează cu copii institutionalizați și din medii defavorizate. Nu, n-am fost suficient de norocos să lucrez cu ei - dar cine știe... 

clasic sau ultra smart protection - neapărat

În ultimele două săptămâni, telefoanele au devenit o veritabilă armă de stressat guverne. Întîi, folosite (normal!) pentru comunicare promptă în preambulul adunării la locul de protest. Apoi, pentru comunicare în perimetrul protestului, chiar în absența semnalului (cu utilizarea FireChat). Fotografiind fabuloasa dezlănțuire de energie și creativitate din Piața Victoriei din București și din ce în ce mai multele piețe din țară pentru a convinge un întreg mapamond că, în România, se petrece ceva nemaivăzut. Și, nu în ultimul rînd, prin folosirea lanternelor din dotare, astfel încît chestia asta nemaivăzută să poată fi vizibilă și din spațiu :)

retro-smart fridge, yeeey :)

Antena 3 (și, probabil, RTV) încearcă să mă convingă că este în desfășurare o lovitură de stat - dar eu sînt presat să-mi imaginez electrocasnicul viitorului. Mai exact, electrocasnicul Daewoo al viitorului.
Problema e că, oricît m-aș chinui, îmi imaginez tot ceva retro.
Știe multă lume că televizorul meu Daewoo, cu diagonală mică, a funcționat fără oprire timp de cinci ani - l-am închis doar cînd m-am mutat [de acolo unde stăteam cînd l-am cumpărat], dar a continuat să-și facă treaba mult timp după aceea. De prima mea (hm!) mașină, un Daewoo Tico, nu mă leagă amintiri foarte tandre - dar, ce să zic: în decembrie 2009, la reîntoarcerea din Vilnius într-un București cu zăpadă de un metru, am muncit vreo oră să-l deszăpezim și să-l pornim pe Suzuki SX4, mai mult de jumătate de oră am trudit la Kia Picanto, dar numai Daewoo Tico a plecat din prima, ca un Gulliver, cu muntele de pitici de zăpadă încă pe el...

Daewoo, deci. Și anume frigidere, că sînt de sezon. Ia priviți-l pe unul din ele !

Vișina asta paralelipipedică se cheamă frigider Daewoo Retro FN-102PRQ, 79 l, Clasa A+, H 71. Roșu. Cu o ușă. 

Întîi de toate, îmi aduce aminte de Fram-ul meu din copilărie, cu care m-am înțeles foarte bine. Culoarea e superbă, o iubesc foarte tare. Spațiul de depozitare foarte bine proporționat - numai IKEA ar mai fi putut produce unul mai șmecher. Și design Top Table, ceea ce permite plasarea, deasupra, inclusiv a unui cuptor cu microunde - tot Daewoo, normal.

Bun, acuma c-am stabilit că frigiderul viitorului nu poate avea [pentru mine] decît o față retro, să vedem ce-am putea să-i facem ca să-l aducem în viitor. 

În primul rînd, o telecomandă ? Și/sau interfață tactilă ? Ca la smartphone, ca la smart watch, ca la carte.

Apoi: un timer ? Ca la aragaz sau cuptor - care să-mi semnaleze multe, de la ora mesei, pînă la expirarea iminentă a termenului de garanție a cîte unui aliment. 

În fine: m-am gîndit deseori ce tare ar fi ca, în frigider, să am compartimente cu temperaturi diferite, reglabile manual.

Alte idei ?

et puis je fume

Mama lui Andrei a avut întotdeauna o reticență față de centralele termice. Cînd au vîndut apartamentul lui unchiu' Gelu și, și-a spus Andrei, niciodată, în viața noastră, n-o să mai avem atîția bani dintr-o dată, au purtat, pe tema asta, o discuție mai energică - dar degeaba ! Că centrala o să duduie tot timpul și n-o s-o lase să doarmă. Că o să fie scump gazul și, la pensia ei, n-o să facă față. Că o centrală termică e complicată și n-o să învețe, la vîrsta ei, s-o manevreze. Că, atunci cînd ți-o instalează, meșterii o să întoarcă toată casa pe dos. În fine, că, dacă se defectează brusc, n-are pe cine să cheme s-o repună în funcțiune - și, oricum, în orașul ăsta, meșterii vin în ritmul lor, de parcă, atunci cînd sînt chemați la o intervenție, ar trebui să-și abandoneze, brusc, lucrările din Milano sau Torino și să ia avionul pînă aici. Și cum cel mai apropiat aeroport e la mai mult de o oră distanță...
Asta cam așa era, oftase Andrei. Cam cu un an înainte, se refugiase acasă, în capitala lui de județ de munte, preț de cîteva zile, ca să termine, printre cuci și conifere, un raport de peste o sută de pagini care trebuia să ia, urgent, calea Bruxelles-ului. Și fix în ultima noapte, înaintea celui de-al n-șpelea termen limită ultimativ, rămăseseră fără lumină, la 1 dimineața. După vreo oră de crize de
isterie în compania telefonică a unor tantii de la EON evident proaspăt trezite din somn, se urcase în mașină, cu laptop și ditamai cutia cu documentație, și se instalase, pînă dimineața tărziu, în singura benzinărie OMV din oraș - măcar aveau o cafea ok.

let it be

Cînd am ajuns pentru prima oară în Costinești era seara tîrziu, se înnoptase deja. Pe vremea aia (înainte de 1990) Costineștiul era polul absolut al distracției studențești de vară - un fel de Vamă Veche, mai puțin camparea, dormitul și alte alea noaptea pe plajă. Așa că eu și Cristi, încă necunoscători ai locului, am explorat sumar împrejurimile, dar am instalat sacii de dormit într-un crîng, pe undeva pe lîngă școala din sat. Pe vremea aceea încă nu sforăiam, deci am adormit cu fața la stele.
M-am trezit pe la 4 dimineața. Am deschis ochii și am descoperit, pe pieptul meu, un arici adormit.
L-am privit insistent, fără să mă mișc. S-a trezit și s-a foit un pic. Apoi am adormit amîndoi la loc.   
Scurta noastră relație s-a bazat pe empatie și, implicit, toleranță: mă lași să dorm - te las să dormi. 


Cam așa merg lucrurile și cu ocazia alegerilor. Oricăror alegeri. 
Din iunie încoace era să scriu de mai multe ori post-ul ăsta. [Apoi, l-am tot amînat, de luni 12 decembrie încoace, pentru că tot apăreau date noi - dar iată că nu mai am răbdare și îmi asum riscul.] 
Ca să anunț că, în sfîrșit, în 2017 s-ar putea configura contextul în care aș putea intra, pentru prima oară în viață, într-un partid politic: PNL.
Din păcate, însă, dezastrul de zilele trecute n-a fost suficient: PNL, cu toate bubele la el, tot a adunat 20% :(
Să mă explic: cu niște ani în urmă, le-am spus unor amici liberali (cu funcții) că bineînțeles că în PNL o să mă înscriu atunci cînd o fi cazul, doar votez tot liberali din 1990 încoace. DAR numai atunci cînd PNL va ajunge la 5% - căci numai atunci (ziceam eu) vor fi dispărut din PNL oportuniștii aberanți... Știți voi, am văzut și eu, mi-ați povestit și voi - deci, 10% nu mi se pare suficient, deabia 5% mi se pare un scor care să confere această siguranță.
Și prin octombrie, cînd Raluca Turcan a anunțat voioasă că CpF ncsf, am sperat că a venit momentul...

N-a fost să fie. Cu toate mutările halucinante pe care le-a făcut PNL numai din primăvară încoace, tot au strîns, duminică, de 20%. Și chiar dacă, în următoarele luni, parlamentarii PNL vor migra, rînd pe rînd, către ALDE sau PMP, chiar în cazul în care scenariul unei lumi fără PNL, pictat chiar azi de Barbu Mateescu, capătă consistență, tot mai durează ce conducerea noului PNL se va regăsi, pe o băncuță din Cișmigiu, cu conducerea noului PNȚcd, pentru campionatul ăla de table. 

Cred că o să-l las să doarmă. Iar, dimineața, pe mahmureală electorală (sau nu), la finalul unei relații mai mult (sau mai puțin) abuzive, ne vom vedea fiecare de drum.

Poate după un mic dejun comandat de la cattitude.ro, magazinul online premium de accesorii și măncare pentru animalele de companie - susținut de Creative Wings.
Căci am omis să vă spun: în ziua următoare n-am rămas în Costinești. Am dat niște ture prin 'stațiune' - dar n-am găsit lume cunoscută, drept care ne-am recuperat rucsacii rămași camuflați în crîngul de lîngă școală și am tăiat-o spre Saturn, unde se prăjea la soare (împreună cu părinții, deh) iubita mea de atunci. I l-am dus pe arici, care se atașase de sacul meu de dormit. 
Normal că, a doua zi dimineața, era de negăsit.

later edit: 1 decembrie

Ziceam ieri că n-am sărbătorit niciodată 1 Decembrie așa cum se cuvine, 'ca pe o sărbătoare'. Dar a existat un moment, fix acum 20 de ani, care s-a apropiat foarte tare de acest statut.
Voiam să pomenesc ieri de el, la un moment dat, dar am abandonat versiunea cu pricina. Apoi am citit azi o postare (de ieri) a lui Călin Hera și m-am gîndit să revin asupra ei.  

M-a prins 1 decembrie 1996 în ProTV.

Tocmai mă întorsesem de la Praga, după 13 luni intensive de Radio Europa Liberă, dar în România nu mă mai așteptau nici iubită, nici casă, nici computer. Și nici slujbă, de fapt, pentru că aveam treabă doar punctual cu biroul radioului din București. Ce slujbă să fie, deci, era o întrebare dificilă: pe de o parte, lipsisem mai bine de un an din țară și făcusem eroarea să nu continui să scriu pe undeva, pe-acasă, în perioada asta; pe de altă parte, veneam, pasămite, de la Europa Liberă, deci 'jucam în altă ligă', nu mă puteam duce decît la cei mai buni :) 

airsoft me

- Deci, ne-am înțeles, da ? E important să faci în fiecare zi ceva nou, ceva ce n-ai mai făcut niciodată.
- Poftim ?! În Piatra Neamț ?!?
- În fiecare săptămînă măcar...?
- ...?!? 
- Ok, pentru că e vorba de Piatra Neamț, ai voie să compensezi zilele apatice cu mai multe chestii noi făcute în aceeași zi.

Zis și făcut. N-am sărbătorit niciodată 1 Decembrie. N-am fost niciodată la o deschidere de magazin sau la un start de Black Friday - un eveniment din ăla la care se sparg geamuri și se calcă lumea în picioare. N-am cumpărat niciodată ceva într-un KFC în Piatra Neamț. N-am văzut niciodată 'de aproape' un obiect produs cu o imprimantă 3D - și, de fapt, chiar o imprimantă 3D. N-am cerut niciodată un balon de la cineva care împarte baloane gratuite. N-am purtat niciodată în mînă un balon mov. Și sigur mai sînt cîteva...

Nu, n-am reușit să ajung la deschiderea Shopping City Piatra Neamț la 8 dimineața, deci am ratat îmbrînceala inițială. Dar eram acolo la 8.10. Parcarea era, deja plină - respectiv cele două treimi funcționale. Niște lume cu baloane în mîini părea să plece deja - dar erau doar întorși din drum de la intrarea principală către cea secundară care deservea doar hypermarket-ul Carrefour (numai acesta a avut deschiderea la 8 dimineața, în restul spațiului lumea s-a îmbrîncit după ora 10). All in all, n-a fost așa rău la prima oră, deși mi-a luat vreo 10 minute ca să ies din parcare. După ora 10, însă, cînd m-am întors ca să văd restul și să cumpăr, din Carrefour, ceva de 3,19 lei, era deja iadul pe pămînt... 

le cheamă roșu

There's nothing wrong with the Merlot, Miles !

Acum, după ce e destul de probabil că ați ajuns la GoodWine, știți și voi asta. Dar dacă, aflați acolo, ați făcut o escală și la standul Vincon, știți și că atît pe Merlot-ul, cît și pe Pinot Noir-ul din gamele lor, Comoara Pivniței și Oenoteca, le cheamă roșu, sînt maturate în recipienți de stejar și învechite în sticlă niște ani buni.

Mă pregăteam să scriu despre aceste două game ale Vincon pomenind cum mi-aș dori să împărtășesc un pahar de vin cu tradiție în compania Virginiei Madsen (partenera lui Giamatti-Miles în Sideways, remember?) - căreia să-i explic cum că, totuși, culoarea mai... mai densă a Pinot Noir-ului se pretează mai bine decît cea a Merlot-ului la lumina unor lumînări !

Dar tocmai astăzi am dat peste pozele astea:

Pe care le-am reperat aici (unde găsiți și explicații).
Acuma, habar n-am cine e domnișoara - dar, brusc, mi s-ar părea o interlocutoare mult mai adecvată pentru nu unul, ci două-trei pahare de Pinot Noir. Cu un asemenea vin, subiectul discuției e absolut irelevant - orice spui vei fi considerat amuzant. 
Pe cînd, cu Virginia Madsen - cam cît credeți că durează pînă se aduce vorba, într-o conversație, de rolul ei de Prințesă Irulan - iar ăsta e un subiect care poate începe bine, dar devine trist, destul de repede...

Prea repede. Hai că m-am răzgîndit iar. Mai bine cadou (vinuri cu tradiție de la Vincon, din gamele Comoara Pivniței și Oenoteca, da?). Ceea ce vă doresc și vouă !

uber x100... sau, și mai bine, x7

M-am înregistrat pe Uber încă din perioada de 'pre-ofertă' - nu ajunsese încă în București, România, dar se pregătea. Deh, early adopter forever. Mai ales că auzisem prin tîrg că e vorba de o aplicație de teleportare mediată de niște extratereștri prietenoși.
De fapt, normal, la momentul respectiv, voiam să fiu șofer Uber. Vara lui 2013 m-a calificat ca un șofer bunicel - sau, mă rog, foarte norocos, după caz. Însă portbagajul mașinuței mele n-ar fi trecut testul Uber. 
Dacă n-am avut parte de carte, aștept filmul. Deci, direct teleportarea aia - așa cum sper că se va ajunge, în niște ani, din punctul A în punctul B.

Pînă atunci, însă: Uber a lansat recent un concurs pentru utilizatori - cei care aduc 100 de prieteni în aplicație, cîștigă garantat un iPhone 7. Adu, deci, 100 de prieteni în aplicație cu ajutorul codului care ți s-a generat la înregistrare, iar Uber te premiază cu un iPhone 7. Această ofertă e valabilă pentru toți utilizatorii Uber până pe 30 noiembrie ! 
Iar dacă nu ești utilizator, tot ce trebuie să faci este să îți faci cont pe Uber.com/App, să introduci codul promoțional NOIEMBRIE și ai prima cursă gratuită, în limita a 25 de lei. Începe apoi să recomanzi Uber prietenilor tăi și intri automat în cursa pentru iPhone. 

goodwine galore

De opt ani încoace, are loc, la București, Târgul de Vinuri GoodWine - devenit, încetul cu încetul, cel mai important eveniment al vinului organizat în România, dat fiind că atrage cel mai mare număr de expozanți într-un spațiu brut de 3000 metri pătrați de la Romexpo. În acest an, GoodWine are loc între 25 și 27 noiembrie, la Pavilionul C1 de la Romexpo.

Practic, GoodWine e evenimentul de la care pasionații de vin nu au voie să lipsească. În ceea ce mă privește, primul motiv ar fi curiozitatea de principiu față de amploarea unei astfel de operațiuni, multe zeci de expozanți. Apoi, dacă tot vorbim de cantitate, nu cred că putem să ne dăm seama cam cîte sorturi de vinuri (cu degustările lor cu tot) revin la atîția producători - altă curiozitate majoră :) În fine, dimensiunea internațională: n-or fi prezenți producători din Chile și Africa de Sud, dar sigur găsim acolo vinuri (și nu numai) din Italia și Franța, de pildă. 

Mai multe detalii despre - pe pagina event-ului de pe Facebook a GoodWine. 
Tastați cu responsabilitate :)

eclipsa și zorile

ZorileStore.ro se află la ediția cu numărul cinci de Black Friday - intitulată, anul ăsta, Eclipsa de prețuri. Ca orice eclipsă care se respectă și pe care o merităm, campania de Black Friday din acest an începe pe 18 noiembrie și aduce reduceri de pînă la 60% la toate categoriile de produse.

Și e de pomenit (din nou) de ZorileStore.ro pentru că, așa cum ziceam și în august, magazinul lor online comercializează încălțăminte Clarks. Găsiți niște mostre în secțiunea pantofi casual.

Pe Clarks i-am descoperit în decembrie 2008, cu ocazia unei expediții în Liverpool. Am luat mai multe perechi, pentru că UK era deja în criză, și le-am purtat, cu rîndul, pînă s-au făcut zob și/sau pînă le-am înlocuit cu altele luate, în aprilie 2012, din Manchester. Nu știu cum să zic, dar, de pildă, viața mea de șofer ar fi fost cu totul diferită fără pantofii Clarks. Din păcate, nu pot să vă pun nici-o poză, căci script-ul celor de la ZorileStore.ro e mai șmecher, așaa - însă le găsiți pe toate pe-aici. 
Dincolo de pasul în plus pe care trebuie să-l faceți ca să ajungeți la poze, dacă m-ați întîlnit din decembrie 2008 încoace (dar doar pînă în vara anului trecut) nu purtam altceva decît Clarks. Din păcate, acest lucru a fost posibil doar atîta vreme cît puteam avea drumuri prin UK. Pentru că acești Clarks nu sînt, de principiu, chiar ieftini (piele, GORE-TEX, cusături cu ață din păr de unicorn adolescent, din astea), ceea ce presupune că sînt mai accesibili doar la ei acasă, prețul lor la o franciză din România e absolut scandalos. 

Și aici intră în joc eclipsa de prețuri de la ZorileStore.ro - ceea ce vă doresc și vouă !     

yo, bucket list

De cînd există 'sistematic' blogul ăsta, pe fiecare 31 decembrie, am postat o listă cu wishlist / new year resolutions. Nu prea am avut, însă, o mînă prea bună la resolutions astea: lista pentru 2015 a semănat, ca două picături de apă, cu cea pentru 2014 (care era, oricum, modestă), iar anul trecut mi-am pierdut răbdarea și am trîntit un 'Pentru 2016 îmi doresc doar ca 2016 să existe !'. Urmat de un 'Hai, 2015, cară-te odată, că m-ai enervat îngrozitor...'

Și a venit 2016, care există bine-mersi, dar pe care îl bănuim că e regizat de Tarantino !
Asta nu-i viață - și nici strategie coerentă de a concepe resolutions. Așa încît profit de faptul că siropurile Yo împlinesc 60 de ani, ca să pun la cale o proiecție pe mai mulți ani: un bucket list. Sigur c-o să semene un pic cu ceea ce plănuiam în decembrie 2013 pe termen scurt - dar cum, fix din 2014, am revenit, temporar, în 'lumea reală', ăsta e un moment bun să reprogramez cu, hmm, realism. 

În consecință, așa să știți că, pînă împlinesc 60 de ani, chiar am de gînd
* să aplic cît mai mult, aproape tot, din ceea ce am învățat în ultimii doi-trei ani, cei de rezidență într-o 'lume reală'
* să reușesc să aplic o fracțiune semnificativă din ceea ce am învățat pînă acum doi-trei ani
* să călătoresc în continuare, nu neapărat în cine știe ce locuri exotice - de pildă, tot n-am ajuns la Tallinn (din cauză de similitudine cu Ankh-Morpork), nici în Albania (no reason, really), nici în Ceuta (no reason for you to know, really); cele de pînă acum erau, deja, pe listă, dar pînă la 60 de ani e timp și de Ucraina, Andorra, San Marino, Lichtenstein, Kosovo, Scoția și Irlanda de Nord, ba chiar și de vreun continent nou, nu ?
* să fac cumva să iasă 'cărțile alea' - în ceea ce privește subiectul ăsta, lista ba se mărește, ba se micșorează, dar e limpede că a cam devenit un scop în sine, căci de la 'debutul' din 2003 nu mi-a mai apărut numele pe vreo copertă (ci numai în interiorul unor volume)
* să ajung să împlinesc 60 de ani - e ok ca asta să apară pe listă ?!
Și, vorba lui Callen din primul episod al sezonului 8 din NCIS: Los Angeles (binging right now): Can we put things on the list that we don't want to do ?

OK, acuma, revenind la pretextul de azi: siropurile Yo or împlini 60 de ani, dar asta nu-i împiedică să fie unul dintre cele mai cool branduri de pe piață - pentru că 60 de ani nu reprezintă un simplu număr, ci o serie de experiențe de viață din care înveți și pe care le aplici în ceea ce faci mai departe: la aniversară, au lansat campania 60 de ani de experiențe. Experiența mea cu ele a început la prima mea ieșire din țară după decembrie '89 (Austria, martie 1990) - și, cum să zic, sigur sună bizar, dar atunci cînd, proaspăt scăpat din lagăr, te întîlnești, în aceeași zi, cu primul tău Big Mac, prima ta Coca Cola și primul tău Yo este o experiență :)

kindergarten week

E nemaipomenit atunci cînd reușești să faci, în fiecare zi, ceva nou. E grozav atunci cînd ți se întîmplă (sau vezi că se întîmplă), în fiecare zi, ceva nou. 
Acolo unde mă aflu eu acum, e dificil să bifezi chiar și săptămînal 'ceva nou'. Dar săptămîna asta am avut parte de premiere în fiecare zi.

Luni a fost o zi plină, din punctul ăsta de vedere: trei premiere, mari și late. Într-o singură zi, de fapt în doar o oră, 1) am participat la prima mea pichetare de prefectură și, deci, 2) la primul meu (și, hmm, ultimul) miting împotriva guvernului Cioloș, pentru că 3) asta se mai întîmplă atunci cînd ești membru de sindicat. În învățămînt. Am avut și steag - pentru că alternativa era să port o vestă. Nu cred că m-a fotografiat sau filmat cineva (deși probabil că o să aflu asta mult mai tîrziu și numai în cazul în care candidez pe undeva, ca să fiu șantajat). În plus, la miting s-au făcut referiri strict la ministrul Educației (pe care nu l-am întîlnit niciodată), nu și la ministrul Muncii, de pildă, deși se vorbea de salarizare - deci n-am avut mustrări de conștiință majore. Am simțit doar, ocazional, niște andrele foarte subțiri prin creier, din cauza playlist-ului. 

Marți am participat la prima mea ședință de comisie metodică. Și am prezentat rezultatele care zbîrlesc părul al unor teste inițiale.

Miercuri am văzut, la volanul unei Dacii vechi, în parcarea de la piață, un tip la vreo cinzeci de ani sau peste, care citea Terry Pratchett. N-am văzut titlul.

Joi mi-am cumpărat pentru prima oară în viață (cu mîna mea, adică) un bilet la un spectacol de teatru la Teatrul Tineretului. Explic altă dată de ce asta e o premieră...

Iar vineri am administrat primul meu Halloween într-o școală. Din mediul rural.
Întors acasă, am revăzut Kindergarten Cop. Deabia de data asta l-am înțeles pe Schwarzenegger...
Clasa a șaptea s-a organizat cel mai bine - și din timp. Decoratori de frunte încă dintr-a cincea, au strîns cîte zece lei și au cumpărat din Lidl toate decorațiunile posibile de Halloween. La ei am intrat de la ora 8 și n-am făcut decît să trec în revistă artefactele, să verific plasamentul lumînărilor și ce bîiguie exact vrăjitoarea lipită pe tablă - deși, dacă aceasta ar fi folosit înjurături cu totul și cu totul inacceptabile, nu e ca și cum vreun profesor (sau mai mult de 3-4 elevi) ar fi înțeles ce zice. Și, firește, să verific nivelul sunetului din boxe, să nu se audă muzica prea tare în afara clasei.
Clasa a șasea, cu care sînt într-un război în care nu se iau prizonieri, au venit doar cu boxele. Nu s-au costumat în children of the night decît pictîndu-se pe față. Dar, sincer, nu era nevoie nici măcar de asta - la ei la oră e Halloween de fiecare dată.
Clasa a opta a ignorat Halloween-ul cu totul.
Clasa a cincea (altă grupare de gherilă - mai mică și, deci, mai eficientă) s-a trezit tîrziu. Veniți nepregătiți și neașteptîndu-se ca Halloween-ul să primească orice fel de ok din partea mea, au cerut doar niște foi de hîrtie albă. Pe care nu, n-au desenat bostani și pălării de vrăjitoare, ci le-au rupt în bucățele și au decorat clasa, preventiv, pentru Crăciun.
A treia și-a patra au venit cu bostanii și nu s-au bătut și nici n-au jucat popice cu ei. Dar s-au costumat - și nu exista minut în care să nu fie nevoie să demontezi aripile de liliac ale cuiva din vreo clanță sau să deznozi pălării de vrăjitoare.
  

Cred că am scăpat foarte-foarte ieftin. Comparativ cu Schwarzenegger, în orice caz.
Așa că, pentru mai multă acțiune, vă recomand să revedeți Kindergarten Cop. Pe TNT.

selfie no more

Nu știu dacă își mai aduce aminte careva de desenatorii de ocazie care-ți făceau portretul 'la minut', de regulă în locuri în care ajungeai în vacanță. Nici fotografii documentare n-am văzut vreodată cu scena asta: un om cu un bloc de desen schițînd, cu cărbune sau poate cu niscaiva creioane speciale, portretul sau caricatura cîte unui turist - ambii pe parapetul de piatră al falezei (sau al unui drum de acces la cutare castel celebru), înconjurați de mulți spectatori. Căci era un spectacol - unde mai vedeai, pe vremile alea, artistul la muncă ? și opera conturîndu-se sub ochii tăi ?
Nu, nici gînd de așa ceva - mai ales de cînd orice copil de trei ani e capabil să-și facă un selfie cu un telefon (de-acum) obișnuit și accesibil. Portretul apare în fața ochilor tăi, dar brusc și dincolo de ei. Nu mai vezi mîna desenatorului baletînd pe hîrtie, nu mai miroși cărbunele. 

Și nu mai ții în mînă coala aia de hărtie, nu-i mai simți rugozitatea.
Dar nici nu-ți vine să pui pe pereți fotografii în rame, selfies or othersies. 

Dar poți să-l cauți pe desenatorul ăla și iarna și primăvara, și la deal și la podiș, nu numai la mare sau la munte.

comandă-caricaturi.ro a luat naștere încă din 2009 din dorința de a oferi lucrări de calitate într-o manieră accesibilă tuturor celor interesați, care n-au astfel de talentați prin preajmă - la momentul respectiv fiind primul site cu acest profil de pe piață. Desenele lor sînt realizate 100% manual, fără ajutorul unor programe de grafică, si pot fi livrate oriunde în țară, fie în format electronic (scan la rezoluție mare), fie în format original, prin curier rapid.

Procedura de comandă este simplă: cei de la comandă-caricaturi.ro au nevoie doar de o descriere a ceea ce doriti să surprindă, precum și poze cu o rezoluție cît mai mare a personajului/-elor. Într-o primă fază veți primi o schiță, pentru a putea sugera eventuale modificări/adăugiri, după care se livrează caricatura în forma ei finală.

Mostre - de pildă, aici si aici; iar răspunsuri la cele mai frecvente întrebări - pe blogul lor. Pe care l-aș fi văzut ca o perpetuă bandă desenată :)