brînzoaice cu gem

Wednesday, November 7, 2018

bohemian rhapsody

Bohemian Rhapsody. Am constatat un clivaj de gen în receptarea filmului

Primul val de impresii de spectator a venit, încă din week-end, de la fete. Receptare entuziastă. Laude necondiționate pentru jocul actoricesc al lui Rami Malek. Recomandări ferme de must-see.
Cam ieri, așaa, au început să apară și băieții cu recenziile. Mai informați cu privire la biografia trupei, deci mai intoleranți cu privire la distorsionarea realității de dragul scenariului. Normal, toată lumea a apreciat muzica.
Am ajuns și eu aseară. Și, din solidaritate, votez cu băieții

Imaginea și montajul sunt super-cool (cuplul director of photography - editor din The Usual Suspects, Newton Thomas Sigel și John Ottman). Din păcate, cel puțin prima parte a poveștii (before they became famous) e scutcircuitată sever. Votez și cu fetele: jocul lui Rami Malek e muncit. Și, firește, muzica

Later edit: Uitasem să menționez, dar cred că am descoperit motivul pentru care voturile fetelor au fost, aproape în unanimitate, elogioase. Vă imaginați de ce?
Dap, pisicile

Friday, November 2, 2018

cum a fost cu teatrul labirint - (3) debuturile

În vara anului 2008, lucrurile stăteau cam așa: aveam în derulare proiectul internațional TIKTIKA, de care am pomenit; aveam în derulare, dar încă blocat pe linia de start, proiectul Povestind Bucureștiul; se afla încă în evaluare, în curs de aprobare, primul nostru proiect internațional 'mare' - pe o temă de media literacy, fără legătură directă cu teatrul labirint, dar cu un focus pe media digitale care urma să injecteze resurse și în aventurile noastre performative; aveam deja câștigat și urma să demareze în septembrie un proiect 'mijlociu' de media literacy, tot internațional, care urma să facă joncțiunea cu proiectul 'mare' la un moment dat, în 2009; și, în fine, ne pregăteam să depunem, la 1 septembrie, o cerere de finanțare pentru ceea ce avea să fie Cui îi este frică de Minotaur, un proiect în care urma să rătăcim în labirint niște elevi din Focșani. Direcțiile erau, deci, clare: educație media (digitale) și teatru labirint. Și exista o bază de sustenabilitate care se extindea până în 2010. Era momentul să ne înmulțim.

Pe lângă toate cele de mai sus, Iwan ne mai invitase să fim parteneri într-un proiect de tineret, unul punctual, în care susținea un workshop de teatru labirint (urmat, firesc, de spectacol) la sfârșitul lunii septembrie, în Milano. Am decis, deci, să lansăm, în plină vară, o selecție publică pentru cei patru participanți care urmau să ajungă acolo, vizând studenți sau, oricum, tineri, cărora urma să le plătim noi tot (da, era proiect de tineret, cu transportul decontat, dar exista o taxă de participare). Și care, la întoarcere, urmau să aibă statut de voluntari și să lucreze cu noi cât o fi să fie. Mai am și acum un folder cu CV-uri și scrisori de intenție (deși nu s-au păstrat toate, au fost 34) - din care i-am extras pe Ștefana Popa (studentă la Regie), Lavinia Cârcu (Politehnică în București și Psihologie în Cluj), Sonia Balogh (Sociologie) și Bogdan Nechifor (Actorie). I-am invitat la o întâlnire în Cișmigiu înaintea plecării, la început de septembrie 2008, ca să le spunem că teatrul labirint nu poate fi descris și că vorbim noi la întoarcere :) De fapt, ne protejam - pentru că workshop-ul lor avea loc la sfârșitul lunii.

Între timp, noi înșine urma să trecem prin prima noastră experiență mai elaborată (dar fără Iwan), la mijlocul lui septembrie, în Portugalia, unde avea loc o nouă întâlnire de proiect TIKTIKA. Noi, adică Anca Rotescu, Adina Popescu, Adrian Ciglenean și cu mine.