Am dibuit-o greu, pentru că ajungeam pentru prima oară la NexT în Piatra, drept care am găsit Caravana fix în patrulea și ultimul loc posibil în care se putea afla. Apoi, a trebuit să-l văd întîi pe Prăjitorul de pâine al lui Cristian Pop - doar 16 minute, fără nici-o ciorbă (dar o omletă, cred), însă cu mult dialog, după modelul deja consacrat al noului val de documentare a limbajului contemporan. Niște prim-planuri interesante cu prăjitorul, totuși...
Te mai uiți și la om demarează lent - și chiar dacă personajele principale sînt în drum spre Timișoara, cu mașina, aștepți cu teamă momentul în care vor opri în benzinărie, sau poate la marginea drumului, ca să se așeze la masă. Apare, însă, autostopistul Andrei Ciopec și respiri ușurat: habemus fabula. Mai exact: cît timp acesta rămîne în cadru avem și poveste și energie, dar cum dispare Andrei de acolo avem doar joc teatral îngroșat (sau, mă rog, poate chiar determinat) de către un dialog absolut nefiresc.
Avem, deci, o regie ok a unui scenariu ambițios, fără un logline from hell, dar cu niște curbe de sacrificiu ne-eliminate în montaj (unde mi se pare că s-au și pierdut, din păcate, fo' două cadre esențiale pentru midpoint - dar poate că la re-vizionare, cine știe?). Mai avem o filmare solidă (același DoP din echipa Prăjitorului, hm). Și mai avem un actor de film în întregime în pielea tatuată a personajului, un actor de teatru și o actriță de film care se lasă antrenată în jocul teatral (din cauză de dialog? de spații închise - toaletă și mașină? de personalitatea partenerului? all of the above?). Despre producție n-am ce să zic, normal - aștept alte festivaluri (subtext: și premiile lor) :)
