Showing posts with label românia. Show all posts
Showing posts with label românia. Show all posts
Thursday, May 4, 2017
Monday, July 4, 2016
fotbal ? să nu exagerăm...
Acum c-a trecut și spectacolul ăsta fabulos [de ieri] pot să vă spun: nu, nu m-am mai dus, pe 19 iunie, să văd meciul de fotbal România - Albania în piața publică. Am stat acasă și m-am uitat singur la meci - firește, cu coada ochiului (drept), în timp ce făceam altceva. Pînă și berea pe care o păstram pentru acest meci se volatlizase cu o seară în urmă.
Căci ziceam că mă uit la meciuri de fotbal în principal ca să văd a) spectacol de balet și b) spectatorii (ca parte a poveștii).
De balet e clar că nici nu putea fi vorba. Iar spectatorii... Ei, bine, mi-am dat seama că n-aș fi suportat atîta revărsare colectivă de ipocrizie. Să fie clar: timp de 90 de minute, îmbrăcați (de fapt, 'înveșmîntați', în acest context) în steaguri și în ii și pictați cu trei culori pe față, am fi zbierat la jucători și la mama antrenorului știind nu numai că această echipă nu joacă nimic și nu poate să joace nimic, dar nici n-a făcut asta vreodată. Naționala României juca exact la fel și cu o lună în urmă, și cu un an în urmă și cu patru ani în urmă - ba, culmea culmilor, juca exact la fel și cu șase și cu opt ani în urmă... Nici nu contează ce antrenor român îi administrează pe cei 11 funcționari publici în așteptarea pauzei de masă - aceștia rămîn tot un grup de băieți care se apără 90 de minute, degajînd, din cînd în cînd, mingea undeva, în față, în speranța că vreun adversar tocmai și-a luat pauza de cafea. Băieți, dacă n-ați uitat meciurile de la Europenele din 2008, în care echipa României a prins și Italia și Franța în zile foarte proaste (și nu le-a bătut), apoi rezervele Olandei, țară deja calificată, care pur și simplu s-au plictisit de moarte în prima repriză și și-au scos pîrleala în cea de-a doua, știți despre ce vorbesc.
De ce acum ?
În primul rînd, pentru că Franța - Islanda 5-2. Trebuia să văd meciul ăsta - și l-am văzut și am căpătat exact ce mă așteptam. Să vorbească alții, la bere, de atitudinea exemplară a jucătorilor islandezi - eu o s-o țin pe-a mea: a fost un spectacol de balet încapsulat într-un spectacol de operă.
În al doilea rînd, pentru că am tot auzit, în ultimele două zile, diverși oameni de fotbal plîngîndu-se că un antrenor străin, ne-român verde, n-ar fi bun pentru că n-ar cunoaște 'specificul' jucătorilor români. Asta nici nu e de comentat, pentru că nu poți comenta în timp ce rîzi cu lacrimi.
Și, în fine, pentru că tocmai l-am auzit pe Pătraru vorbind de dezastrul de la Bac ca fiind un eveniment calendaristic - pentru că e un buzdugan lansat în urmă cu 12 ani despre care știm exact cînd și unde o să cadă și în ce poziție...
Căci așa e și cu fotbalul românesc: știi că, în școala primară, s-a umplut de note de 2 la geometrie ca mîța de purici, știi că în gimnazială a fost dat afară, în mod repetat, de la ora de fizică, știi că tot liceul a fost dat afară din cluburi la ore mici - și totuși, dat fiind că horoscopista de la cutare post de televiziune te-a asigurat că totul o să fie bine, speri că, dincolo de etapa grupelor, în loc să vezi fotbal adevărat, o să te mai poți delecta, măcar o dată, cu miuța de plajă, lipsită de absolut orice grație, prestată de niște tipi care înjură în aceeași limbă cu tine. Ete, na...
Căci ziceam că mă uit la meciuri de fotbal în principal ca să văd a) spectacol de balet și b) spectatorii (ca parte a poveștii).
De balet e clar că nici nu putea fi vorba. Iar spectatorii... Ei, bine, mi-am dat seama că n-aș fi suportat atîta revărsare colectivă de ipocrizie. Să fie clar: timp de 90 de minute, îmbrăcați (de fapt, 'înveșmîntați', în acest context) în steaguri și în ii și pictați cu trei culori pe față, am fi zbierat la jucători și la mama antrenorului știind nu numai că această echipă nu joacă nimic și nu poate să joace nimic, dar nici n-a făcut asta vreodată. Naționala României juca exact la fel și cu o lună în urmă, și cu un an în urmă și cu patru ani în urmă - ba, culmea culmilor, juca exact la fel și cu șase și cu opt ani în urmă... Nici nu contează ce antrenor român îi administrează pe cei 11 funcționari publici în așteptarea pauzei de masă - aceștia rămîn tot un grup de băieți care se apără 90 de minute, degajînd, din cînd în cînd, mingea undeva, în față, în speranța că vreun adversar tocmai și-a luat pauza de cafea. Băieți, dacă n-ați uitat meciurile de la Europenele din 2008, în care echipa României a prins și Italia și Franța în zile foarte proaste (și nu le-a bătut), apoi rezervele Olandei, țară deja calificată, care pur și simplu s-au plictisit de moarte în prima repriză și și-au scos pîrleala în cea de-a doua, știți despre ce vorbesc.
De ce acum ?
În primul rînd, pentru că Franța - Islanda 5-2. Trebuia să văd meciul ăsta - și l-am văzut și am căpătat exact ce mă așteptam. Să vorbească alții, la bere, de atitudinea exemplară a jucătorilor islandezi - eu o s-o țin pe-a mea: a fost un spectacol de balet încapsulat într-un spectacol de operă.
În al doilea rînd, pentru că am tot auzit, în ultimele două zile, diverși oameni de fotbal plîngîndu-se că un antrenor străin, ne-român verde, n-ar fi bun pentru că n-ar cunoaște 'specificul' jucătorilor români. Asta nici nu e de comentat, pentru că nu poți comenta în timp ce rîzi cu lacrimi.
Și, în fine, pentru că tocmai l-am auzit pe Pătraru vorbind de dezastrul de la Bac ca fiind un eveniment calendaristic - pentru că e un buzdugan lansat în urmă cu 12 ani despre care știm exact cînd și unde o să cadă și în ce poziție...
Căci așa e și cu fotbalul românesc: știi că, în școala primară, s-a umplut de note de 2 la geometrie ca mîța de purici, știi că în gimnazială a fost dat afară, în mod repetat, de la ora de fizică, știi că tot liceul a fost dat afară din cluburi la ore mici - și totuși, dat fiind că horoscopista de la cutare post de televiziune te-a asigurat că totul o să fie bine, speri că, dincolo de etapa grupelor, în loc să vezi fotbal adevărat, o să te mai poți delecta, măcar o dată, cu miuța de plajă, lipsită de absolut orice grație, prestată de niște tipi care înjură în aceeași limbă cu tine. Ete, na...
Thursday, June 16, 2016
de ce am urmărit, minut cu minut, meciul de fotbal dintre barcelona și juventus...
...și nu prea m-am uitat la România vs. Irlanda de Nord - de care am și uitat, pînă după începutul reprizei a doua, cufundat fiind într-o conversație online despre Povestesc Piatra Neamțul...
M-am uitat, deci, la meci [Barcelona - Juventus, da?]. De fotbal. Din cauză de balet și de poveste.
Eu nu prea am jucat fotbal cînd eram mic. Pentru că făceam parte din categoria celor care erau, mai degrabă, trimiși să stea în poartă, am devenit doar un fundaș-mijlocaș dreapta rezonabil. Mi-am dezvoltat o precizie bunicică în execuția unor centrări din faze fixe și mi-am perfecționat o lovitură interesantă cu ristul exterior (deci, cu efect). N-a fost așa rău, zău că n-am suferit că nu dădeam eu cele mai multe goluri - și că, după gol, nu eram eu, de regulă, cel responsabil de expedierea, către fetele din tribune, a unor grimase victorioase...
Dar, nefiind chiar o fire contemplativă, am zis întotdeauna că prefer să joc [fotbal] decît să privesc.
Ok, sau să citesc... Pentru că am învățat foarte mult despre Anglia și englezi din Fever Pitch al lui Nick Hornby. Și foarte multe despre pămînteni din Unseen Academicals al lui Terry Pratchett. Cum să zic, Fever Pitch, un jurnal în care diversele capitole sînt 'subtitrate', datate cu meciuri și rezultate, mi-a explicat în detaliu ce înseamnă fotbalul pentru englezi, ce loc privilegiat în viața lor socială ocupă stadionul (și prin lor înțeleg englezi de toate sexele și toate vîrstele) și cum se împacă viața de suporter cu universul. Iar Unseen Academicals - cred că sîntem de acord că, orice temă ar avea un roman de-al lui Pratchett, aceasta e, întotdeauna, doar un pretext.
Dar să revenim... Mă uit rar 'la meci' - nu prea îmi ies mie reuniunile cu bere și semințe, în ciuda oricărui interes 'antropologic'. Dar mă uit, ocazional, 'de drag', din două motive: ca să văd balet și ca să 'văd' poveste.
Balet. Mai țineți minte golul lui Rakitic de acum un an (și un pic) ? Cu siguranță că nu, pentru că, în universul ăla (și, hmmm, atunci cînd nu e vorba de Messi), nu a contat atît golul propriu-zis, cît cum anume s-a ajuns la el.
Revenind, acum, la fotbalul românesc... Are povești pe săturate, nimic de spus. Dar balance? poise? elegance? Orice meci al unei echipe românești mi se pare o miuță dezarticulată, o busculadă în care jucătorii se găsesc rareori unul pe celălalt, și în nici-un caz conform vreunei scheme de joc - prevăzute sau intuite ad-hoc. Nu știu cine mi-a explicat odată că, în fotbal, atunci cînd primești mingea trebuie să știi deja ce se va întîmpla cu ea în secunda imediat următoare. Cu siguranță că vorba asta era ori o prostie, ori vreo invenție decadentă occidentală, pentru că n-am văzut-o aplicată în vreun meci al unei echipe românești. Nu de la prima repriză a meciului Dinamo Kiev - Steaua (scor 1-4, în 2006) încoace, în orice caz...
Am văzut prima repriză a meciului cu Franța în ploaie, la un ecran amplasat 'în piața publică' și a doua repriză acasă. M-am uitat și la meciul cu Elveția în timp ce. Și o să mă uit și la cel cu Albania - tot în timp ce (sigur, dacă Albania mai rezista vreo 6-7 minute în meciul cu Franța ar fi fost ceva mai interesant). Fără nici-o miză.
Și-acum întrebați-mă din nou: cum te pregătești înaintea meciurilor României de la Campionatul European ? Poate ar trebui să zic: cumpărînd de la Penny Market ingrediente pentru cîte un picnic nocturn în cîte o intersecție majoră din oraș. Pentru că, în timpul meciurilor naționalei României, orașul (ăsta) e pustiu, pe străzi nu e nici țipenie de om - deci poți juca șotron în perimetrul oricărui sens giratoriu, iar grafferii pot picta absolut orice clădire din oraș. Păcat, însă, că n-avem grafferi pe-aici - deci.
Exact acum un an scriam chestia asta - care a rămas în drafts. Cui ar fi putut să-i pese de ce am urmărit, minut cu minut, meciul de fotbal dintre Barcelona și Juventus...? Și ce să caute pe blogul ăsta un text despre fotbal...? :> Are, firește, ce să caute. Cu atît mai mult cu cît putea să apară și acum un an, acum o lună, sau ieri (înaintea meciului cu Elveția, adică). Așa că apare acum - că așa era replanificat. Deabia după ce luasem decizia de replanificare, am descoperit că, în el, aș putea să explic și cum mă pregătesc eu înaintea meciurilor României de la Campionatul European [de fotbal] de dragul Penny Market, suporterul oficial al echipei naționale.Deși, dacă mă limitam la asta, articolul ar fi fost foarte scurt: cum adică cum mă pregătesc ? cu un stoc solid de antinevralgice, normal !***
M-am uitat, deci, la meci [Barcelona - Juventus, da?]. De fotbal. Din cauză de balet și de poveste.
Eu nu prea am jucat fotbal cînd eram mic. Pentru că făceam parte din categoria celor care erau, mai degrabă, trimiși să stea în poartă, am devenit doar un fundaș-mijlocaș dreapta rezonabil. Mi-am dezvoltat o precizie bunicică în execuția unor centrări din faze fixe și mi-am perfecționat o lovitură interesantă cu ristul exterior (deci, cu efect). N-a fost așa rău, zău că n-am suferit că nu dădeam eu cele mai multe goluri - și că, după gol, nu eram eu, de regulă, cel responsabil de expedierea, către fetele din tribune, a unor grimase victorioase...
Dar, nefiind chiar o fire contemplativă, am zis întotdeauna că prefer să joc [fotbal] decît să privesc.
Ok, sau să citesc... Pentru că am învățat foarte mult despre Anglia și englezi din Fever Pitch al lui Nick Hornby. Și foarte multe despre pămînteni din Unseen Academicals al lui Terry Pratchett. Cum să zic, Fever Pitch, un jurnal în care diversele capitole sînt 'subtitrate', datate cu meciuri și rezultate, mi-a explicat în detaliu ce înseamnă fotbalul pentru englezi, ce loc privilegiat în viața lor socială ocupă stadionul (și prin lor înțeleg englezi de toate sexele și toate vîrstele) și cum se împacă viața de suporter cu universul. Iar Unseen Academicals - cred că sîntem de acord că, orice temă ar avea un roman de-al lui Pratchett, aceasta e, întotdeauna, doar un pretext.
Dar să revenim... Mă uit rar 'la meci' - nu prea îmi ies mie reuniunile cu bere și semințe, în ciuda oricărui interes 'antropologic'. Dar mă uit, ocazional, 'de drag', din două motive: ca să văd balet și ca să 'văd' poveste.
Balet. Mai țineți minte golul lui Rakitic de acum un an (și un pic) ? Cu siguranță că nu, pentru că, în universul ăla (și, hmmm, atunci cînd nu e vorba de Messi), nu a contat atît golul propriu-zis, cît cum anume s-a ajuns la el.
Sigur că nimeni (în afară de mine?) nu se uită la fotbal să vadă așa ceva. Dar odată ce-ai văzut așa ceva, odată ce ai perceput posibil minunata geometrie a unui meci de fotbal, vrei mai mult. Antrenorul echipei de fotbal a Unseen University din Ankh-Morpork, Discworld, știe asta.Rakitic's goal #FCBLive #UCLfinal pic.twitter.com/YK0hV6d3Ks— FC Barcelona (@FCBarcelona) June 6, 2015
‘Just had a look in at the Hall,’ said Ridcully.‘Poveste. Orice meci de fotbal are o poveste - un context, un fundal temporal, niște personaje, din astea. Meciul e important pentru povestea din spatele lui, e ca un episod într-un serial. Firește, fiecare își alege povestea care îl interesează - binging is selective :) Nu sînt multe de explicat aici.
Yes, Archchancellor?’
‘Our lads were all doing ballet.’
‘Yes, Archchancellor.’
‘And there were some girls from the Opera House with those short dresses.’
‘Yes, Archchancellor. They’re helping the team.’
Ridcully leaned over and put huge knuckles either side of the paper Ponder was working on.
‘Why?’
‘Mister Nutt’s idea, Archchancellor. Apparently they must learn balance, poise and elegance.’
‘Have you ever seen Bledlow Nobbs try to stand on one leg? Let me tell you, it’s an immediate cure for melancholy.’
‘I can imagine,’ said Ponder, not looking up.
‘I thought the idea was to learn how to kick the ball into the goal.’
‘Ah, yes, but Mister Nutt has a philosophy.’
Revenind, acum, la fotbalul românesc... Are povești pe săturate, nimic de spus. Dar balance? poise? elegance? Orice meci al unei echipe românești mi se pare o miuță dezarticulată, o busculadă în care jucătorii se găsesc rareori unul pe celălalt, și în nici-un caz conform vreunei scheme de joc - prevăzute sau intuite ad-hoc. Nu știu cine mi-a explicat odată că, în fotbal, atunci cînd primești mingea trebuie să știi deja ce se va întîmpla cu ea în secunda imediat următoare. Cu siguranță că vorba asta era ori o prostie, ori vreo invenție decadentă occidentală, pentru că n-am văzut-o aplicată în vreun meci al unei echipe românești. Nu de la prima repriză a meciului Dinamo Kiev - Steaua (scor 1-4, în 2006) încoace, în orice caz...
Am văzut prima repriză a meciului cu Franța în ploaie, la un ecran amplasat 'în piața publică' și a doua repriză acasă. M-am uitat și la meciul cu Elveția în timp ce. Și o să mă uit și la cel cu Albania - tot în timp ce (sigur, dacă Albania mai rezista vreo 6-7 minute în meciul cu Franța ar fi fost ceva mai interesant). Fără nici-o miză.
Și-acum întrebați-mă din nou: cum te pregătești înaintea meciurilor României de la Campionatul European ? Poate ar trebui să zic: cumpărînd de la Penny Market ingrediente pentru cîte un picnic nocturn în cîte o intersecție majoră din oraș. Pentru că, în timpul meciurilor naționalei României, orașul (ăsta) e pustiu, pe străzi nu e nici țipenie de om - deci poți juca șotron în perimetrul oricărui sens giratoriu, iar grafferii pot picta absolut orice clădire din oraș. Păcat, însă, că n-avem grafferi pe-aici - deci.
Wednesday, January 21, 2015
Wednesday, January 14, 2015
Tuesday, December 16, 2014
ce s-a întîmplat cu românia în 2014 ?
În 2013 România era definită (conform Google Trends) de fainoșag și de curele de slăbire. Hai să vedem ce s-a întîmplat și în 2014...
Alt top de care voiam să pomenesc acum era cel privind căutările de nume de persoane: pentru că dacă nu aveam o Simona Halep, iar aveam o personalitate de pe alte meleaguri în fruntea lui - așa cum se întîmplă cel puțin din 2011 încoace.
Găsiți și altele - aici.
Iar restul lumii - cu ale ei...
Monday, September 22, 2014
romania: timeless home of this thing, dracula, fast horses, fast horse cars and...
În septembrie 2014, Global Index de la netindex continuă să plaseze România pe primul loc în Europa și pe locul trei în lume (după Hong Kong și Singapore) în ceea ce privește viteza medie de conexiune broadband la internet (55,91 Mbps) - însă doar pe locul 19 în lume pentru viteză de conexiune pe mobil (13,12 Mbps).
Și pentru că am continuat să fim cuminți, mam' mare, mamițica și tanti Mița din Australia ne-au selectat pentru a servi australienilor de model într-un spot de promovare a iiNet, un furnizor local de internet :)
Saturday, December 28, 2013
ce s-a întîmplat cu românia în 2013 ?
Oare ce s-a întîmplat cu România în 2013 ? Ce traume majore îi despart pe românii anului 2013 de cei ai anului 2012 ?
Un posibil răspuns ar putea veni (se putea altfel?) via Google.
Pînă la această oră ați văzut, probabil, deja, cum arată Google Trends 2013 pentru România - topul căutărilor celor mai frecvente pe Google. Dacă nu, aveți mai jos cîte ceva - însă m-am oprit la Top 10 pentru doar două categorii relevante: Ce este...? și Cum să...? Ei, bine, în 2013 s-au aflat, sus de tot, în postura de trending (creștere semnificativă față de perioada anterioară), căutările legate de fainoșag și [cură de] slăbire.
Ok, să spunem că n-are cum să fie o surpriză prezența, în fruntea celor două liste, pentru anul 2013, a două subiecte legate de mîncare, ca și legătura cauzală dintre ele :)
Stupoarea se poate instala doar atunci cînd ne uităm la cele două Top 10 rezultate în urma căutărilor pe Google în cursul anului trecut, 2012.
Se pot face multe bancuri pe seama înlocuirii, de la un an la altul, a apetenței pentru căutarea definiției iubirii cu cea pentru investigarea compoziției fainoșagului - ba chiar și a tranziției de la taurină la gazpacho, dacă mă întrebați pe mine.
Aveți, însă, și vreo propunere de analiză serioasă ? Că poate vă plictisiți de sărbători...:)
Subscribe to:
Posts
(
Atom
)