blow: thursday, 1993

Înainte de a pleca spre ceea ce era, încă (în august 1993), Iugoslavia, eu și tovarășa mea de drum ne-am documentat cum am putut. Cu două zile înainte de a pleca, îmi trecuse prin fața ochilor știrea că foarte recenta scumpire a pîinii de patru ori scosese, la Belgrad, lumea în stradă. Drept care, primele merinde pe care le-am adăpotit în rucsacul meu de 60 de litri au fost vreo patru pîini. Am adăugat rații de lapte praf, cacao și zahăr (din care ar fi trebuit să iasă o pastă cu care puteam supraviețui și pe Marte), plus niște biscuiți. Ne-am luat și țigări, probabil ca să putem plăti băștinașii cu țigări la bucată. Am omis, însă, firește, faptul că Iugoslavia era, încă, o țară comunistă. Pîinea, așa scumpită de patru ori, încă era la jumătate față de prețul din România.