nu doar o metaforă

Aseară, pentru prima oară de un ciclu zodiacal încoace, n-am mai avut cheie de la mașină în buzunarul din dreapta-spate al pantalonilor. Căci chiar și atunci când am avut permisul suspendat o lună, tot am purtat cheia la mine - pentru că mai aveam lucrușoare în mașină, pentru că mai convingeam pe altcineva să conducă, pentru că mai băgam cheia în contact cât să pornească radioul și fumam în mașină imaginându-mi că.
Nu și de data asta.
După ce am ieșit aseară din casă, am făcut doar câțiva pași și m-am și repezit să stau pe o bancă - doar să văd cum e: să mă așez senin, fără să mă împungă nimic în fund, fără să am temeri că, atunci când mă voi ridica, voi avea o cheie de mașină în formă de cornuleț cu nucă, cu care mai pot deschide doar sticle de bere, fără să fie nevoie să mă ridic imediat ce m-am așezat ca să-mi poziționez cumva cheia în buzunar astfel încât... 

Și toate astea pentru că anul ăsta, de Ziua Europei, n-am sărbătorit prin niciuna din metodele tradiționale. Niciun pelerinaj pe la diverse puncte din București în care ambasade ale unor state din UE s-au dat în bărci ca să intereseze și/sau să hrănească cetățeni. Nicio deschidere a Festivalului Filmului European. Nicio recepție sau altă reuniune asemenea. Zero. Zip. Nimica-nimicuța. Pentru că am avut primul accident auto în trafic. N-am fost eu de vină, firește: mi-a ieșit brusc în față, de pe o stradă laterală, o... o doamnă, care n-a crezut că eu sunt cel care circul pe o arteră cu prioritate, nu ea. Cam nasol, ne-am cam învârtit amândoi pe drum de nu ne-am văzut. Vestea bună: nicio persoană nu a fost avariată semnificativ în acest vals absolut inadecvat. Vestea proastă: nu voi mai putea spune că eu pățesc chestii la volan doar când mă deplasez cu mai puțin de 10 km la oră: patru mașini au fost avariate ca urmare a acestei povești - și a mea a ieșit cel mai prost. Ce mai încolo și-ncoace, dat fiind că Piul meu e din 2005, firma de asigurări a decis că expresia 'daună totală' nu este, în acest caz, doar o metaforă. Iar ieri am primit certificatul de deces...   

Așa că acum sunt în căutare de mașină nouă - de fapt, alta, nu una nou-nouță, căci buget timid (cât credeți că dă un asigurator pe o epavă din 2005 ? nici nu vă mai spun !). Pentru o mașinuță comparabilă cu Piu (Kia Picanto) - ușor de manevrat în traficul din București și, mai ales, ușor de parcat. Și pentru că nu sunt cineștiece cunoscător de mașini, și pentru că nici cu acte de mașini nu prea am mai umblat în răstimpul ciclului zodiacal de care ziceam, nu prea mă văd umblând prin târg, cu sau fără mecanic uns cu toate alifiile după mine. Deci, mașină rulată. Deci, firmă care comercializează mașini rulate. Deci, SIXT SH.

De ce tocmai www.sixtsh.ro ? Păi, în primul rând, pentru că e unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de mașini rulate din România, oferind servicii unice pe-aici, foarte importante atunci când nu e vorba de o mașină nouă: o garanție privind faptul că mașina a avut, anterior, un singur proprietar și, nemaivăzut și rarauzit, doi ani garanție :) Prima mea mașină a fost luată literalmente de pe stradă și nu mi-am pus problema să fi avut un singur proprietar. Nici nu contează ce marcă era. Singurele condiții pe care trebuia să le îndeplinească erau să aibă patru roți și să reziste 9 luni (a rezistat 10, până mi-a calat motorul Adi în drum spre mare, într-o lună în care, da, aveam permisul suspendat). Dar Kia avusese un singur proprietar, și anume unul grijuliu, atunci când am preluat-o eu. E mare lucru, atunci când iei o mașină rulată, să știi cine și ce a făcut cu ea până să ajungă la tine. Cât despre garanția de doi ani, e inutil să comentez cât de bine pică asta. 

Va fi tot o mașină de tranziție, deci n-are rost (și nici n-aș avea bani) să-mi fac intrarea, acum, în clubul 'Și când o să fiu milionar/miliardar, tot Volkswagen o să conduc'. Mi-ar plăcea un Hyundai i10, dar n-au. Au, în schimb, un Opel Corsa rezonabil, ia să-l mai studiez.

Și încotro cu ea ? Sigur pe o autostradă, pentru ceva distanțare socială cu mai multă viteză. Probabil către mare, că miroase a mare în București, de vreo două săptămâni, ceva de speriat...