Tuesday, December 31, 2019

vagonul 13. până când am știut

Am scotocit prin arhivă și am descoperit că, din 2013 încoace, de când am înviorat acest loc, am avut New Year resolutions, le-am reportat, le-am storcit complet, le-am înlocuit cu insulte la adresa anului care se încheia și, în fine, din decembrie 2017, am renunțat complet la ele. În consecință (?), atât 2018, cât și 2019 mi-au adus câte o experiență nouă, fabuloasă și absolut inimaginabilă. Pe bune / realmente, n-aș fi putut anticipa vreuna dintre ele, nici să fi vrut s-o fac.

Așa că, în întâmpinarea anului z0z0, nu-mi doresc, mie, absolut nimic care să înceapă să se rostogolească de mâine încolo - ci, în primul rând, lor, persoanelor care le-au făcut posibile (se știu ele!), și tuturor celorlalți care văd acest mesaj într-o sticlă. Pentru mine, e absolut EXCLUS să-mi imaginez ceva, speriind și zbârlind realitatea. Aceasta NU este o postare de această natură. Titlul ei e unul cu care m-am trezit în cap după un vis din care nu mi-am amintit nimic altceva. Iar mai jos, aveți un cadó din cadó din cadó.

Happy z0z0, gals & guys :)


1 comment :