blow: tuesday, 1991

În 1991, în august, am ajuns în Polonia - cît să mă văd, de Sfînta Maria, cu Ioan Paul al II-lea, cu Madona Neagră de la mînăstirea Jasna Góra din Częstochowa și cu alte peste două milioane de persoane care au încercat să facă același lucru, în același loc și în același timp. Tough luck... 

A fost un pelerinaj fabulos, din multe puncte de vedere, sursă de tot atîtea povești. Carmen e frămîntată, pînă în ziua de astăzi, zău!, doar de cea mai banală dintre ele: cum a fost posibil ca eu, care coborîsem, în dimineața plecării, din trenul special cu pelerini, în gara Brașov, ca să-mi iau un suc (îmbrăcat doar în pantaloni scurți și tricou, deci probabil fără pașaport și/sau bani - dar NU desculț, ca un pelerin veritabil), pierzînd respectivul tren special, să reapar, două zile mai tîrziu, noaptea, la poarta casei dintr-un sat aflat la vreo 20 de kilometri de Częstochowa, în care ei (Carmen + other guys) deabia se cazaseră. 

Aveam la mine pașaportul și cele două bancnote de cîte 5 dolari pe care știați că le aveam la plecare, le-am spus. Uite-le! - și le-am scos din buzunar, ca să le arăt.

Normal, faptul că încă aveam respectivele două bancnote n-a rezolvat mare lucru și a alimentat și mai tare legenda. Sper că e de înțeles de ce n-am făcut, vreodată, eforturi supraomenești să o destram. Fiecare cu pelerinajul lui...

Nu aveam la mine nici aparat foto și nici reportofon. Dacă aș fi avut aparat foto aș fi înconjurat globul de opt ori pînă acum cu expoziția pe care aș fi putut s-o pun la cale. Iar dacă aș fi avut reportofon, fondul sonor la chestia asta ar fi fost kilometrul de 'veselie', de cîntece (well, imnuri și altele asemenea) din toată lumea asamblate toată noaptea de 14 august de zeci de grupuri adunate pe spațiul pietonal al Aleja Najświętszej Maryi Panny (pe asta a trebuit, normal, s-o caut, acum, pe Google Maps, e bulevardul care duce spre Jasna Góra), în timp ce, pe carosabilul propriu-zis, de o parte și de alta a spațiului pietonal, dormeau ca o colecție uriașă de omizi, sac de dormit lîngă sac de dormit, patru rînduri de saci de dormit pe fiecare sens de circulație, o mică parte din cei care, a doua zi, aveau să se desfoaie ca niște fluturi sub privirile polonezului Ioan Paul al II-lea.

Dar n-am avut. Aerosmith am ascultat într-un bar mobil, montat într-un autobuz reamenajat - în care nu mai știu ce am băut, dar din care știu că am privit catolici australieni, nigerieni, brazilieni și, well, ceva sud-est-asiatici, pînă mi s-au împăienjenit ochii. Și acum știți și ce s-a întîmplat cu cinci din cei zece dolari ai mei...