Soarele s-a topit şi a curs pe pămînt.
N-am ținut minte multe versuri *clasice* 'la viața mea', pentru că n-am prea avut nevoie de mai mult de dacă ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea, de teamă să nu-mi strivești sărutul? - dar ăsta mi-a rămas în minte.
Mai ales că exact asta se întîmplă zilele astea. Aerul e un fel de kefir uitat trei zile în portbagaj. Solul e o alee a celebrităților acoperită cu un fel de lavă gri, în care nu-ți imprimi mîna, ca la Hollywood sau Cannes, ci genunchii și fruntea. Păsările nu zboară. Peștii s-au ascuns. Trolii (cei ai lui Pratchett, nu cei de pe Facebook) au redevenit niște bolovani informi acoperiți de licheni pîrjoliți și nu mai știu să numere nici măcar pînă la doi.
Ceea ce mă face să stau la umbră (28,8 grade, în acest moment) și să bingiuiesc cele șapte sezoane ale Star Trek: The Next Generation (a naibii coincidență: chiar acum sînt la un episod din sezonul 4 în care Picard, Wesley Crusher și încă unul traversează un deșert, fără rezerve de apă; și pe Paramount Channel rulează Star Trek Into Darkness). În ideea că numai contactul omenirii cu niște extratereștri, ACUM, urgent, ne mai poate salva. Clarke a explicat cel mai bine asta, în Childhood's End...
Alături de un (de fapt, niște) gelato Siviero Maria. Pistacchio. Un alt tip de salvare...
N-am ținut minte multe versuri *clasice* 'la viața mea', pentru că n-am prea avut nevoie de mai mult de dacă ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea, de teamă să nu-mi strivești sărutul? - dar ăsta mi-a rămas în minte.
Mai ales că exact asta se întîmplă zilele astea. Aerul e un fel de kefir uitat trei zile în portbagaj. Solul e o alee a celebrităților acoperită cu un fel de lavă gri, în care nu-ți imprimi mîna, ca la Hollywood sau Cannes, ci genunchii și fruntea. Păsările nu zboară. Peștii s-au ascuns. Trolii (cei ai lui Pratchett, nu cei de pe Facebook) au redevenit niște bolovani informi acoperiți de licheni pîrjoliți și nu mai știu să numere nici măcar pînă la doi.
Ceea ce mă face să stau la umbră (28,8 grade, în acest moment) și să bingiuiesc cele șapte sezoane ale Star Trek: The Next Generation (a naibii coincidență: chiar acum sînt la un episod din sezonul 4 în care Picard, Wesley Crusher și încă unul traversează un deșert, fără rezerve de apă; și pe Paramount Channel rulează Star Trek Into Darkness). În ideea că numai contactul omenirii cu niște extratereștri, ACUM, urgent, ne mai poate salva. Clarke a explicat cel mai bine asta, în Childhood's End...
Alături de un (de fapt, niște) gelato Siviero Maria. Pistacchio. Un alt tip de salvare...
Nu cred că trebuie să mai explic ce e acela un gelato - deși poate nu știați că acesta conține un procent de grăsime mai mic decît cel al unei înghețate (circa 7%) și vreți, chiar vreți să vă reamintiți că gelato este mai cremos și mai aerat în comparație cu înghețata, ceea ce îl face să poată fi mîncat imediat ce a fost scos din congelator.
No comments :
Post a Comment