Saturday, September 14, 2019

FTPN 2019: secțiunea internațională

Ediția de anul acesta a Festivalului de Teatru Piatra Neamț plusează serios față de cea din 2018 în ceea ce privește invitații străini: participă nu mai puțin de șapte trupe din străinătate (Spania, Germania, Franța, Turcia, Moldova, Polonia, Slovacia). 
Sigur, vor fi cârcotași care o să bombăne că, uite, într-un spectacol e un român, în altul nu doar un român, ci și o româncă, iar în altul sunt mulți moldoveni :) Dar tot șapte trupe străine rămân, cu spectacole notabile - care, în turele pe care le dau prin Europa, au debarcat, iată, și pe câte un aeroport din România.

Cele două recomandări ale mele, pentru această secțiune, vizează spectacole pentru un public amator de un teatru, ca să zic așa, ceva mai 'clasic', și în formă și în conținut. Două spectacole pe teme actuale. Și, nu în ultimul rând, două comedii.  

În ordinea prezenței pe scenă, primul dintre ele este Vodka & chrome - un spectacol al GUnaGU (Bratislava, Slovacia), cu două spectacole sâmbătă 28 septembrie, de la ora 17 și de la ora 20. Vodka & chrome surprinde atmosfera dintr-un spital cehoslovac timp de câteva zile dinainte de și în timpul Revoluției de catifea din 1989. O atmoferă în care respiră medici, asistente plus o scriitoare, o disidentă, a cărei internare în spital produce oarece panică în rândul personalului sanitar. Și un urs... Dar să nu anticipăm - așa cum ziceam, e o comedie, și nu se face să vă divulg vreo poantă. În fine, fiind o comedie, singurul eventual motiv de tristețe intervine atunci când constați că comunismul cehoslovac de la 1989 nu prea semăna cu comunismul românesc de la 1989, ci, mai degrabă, are destule puncte comune cu România de pe la, să zicem, 2019.  


Duminică 29 septembrie, de la ora 18, e rândul polonezilor de la Teatr im. Jana Kochanowskiego w Opolu, cu Český díplom. Ca să vă dați seama despre ce e vorba în acest spectacol, vă rog să vă imaginați cum ar arăta o piesă despre personalități și evenimente relevante pentru istoria mai recentă a României scrisă de un... nu de un ungur, că ar ieși, probabil, o dramă... de un bulgar, de pildă. Adică de purtătorul de cuvânt al unor vecini cu care ne înțelegem, de regulă, bine, dar cu care ne-am ciondănit destul de serios, de câteva ori, în trecut, și de care facem mișto periodic - și, ei, bine, de data asta e rândul lui. Uite-așa e și spectacolul ăsta polonez despre cehi - o suită de scenete vizând celebrități, atât nobile, cât și infame, din istoria recentă a Cehiei. Ce să zic, savuros - și inspirațional. 


Thursday, September 12, 2019

se pregătește festivalul de teatru piatra neamț

Miercurea viitoare începe Festivalul de Teatru Piatra Neamț. La 60 de ani de la prima sa ediție, cel mai longeviv festival de profil din România are în meniu 29 de spectacole și 44 de evenimente, invitați din (alte) 7 țări, timp de 15 zile. Așa că, anul ăsta, în următoarele zile, o să îndrăznesc să vă fac câteva recomandări - din fiecare categorie de spectacole, ca să zic așa.
Nu-i panică, ultima mea cronică de teatru am semnat-o fix în 1992. Doar câte două-trei vorbe, pe bune...