find: tuesday

find: monday

lay: sunday

lay: saturday

lay: friday

lay: thursday

lay: wednesday

aer, pur și simplu

Haideți că mi-am amintit de un loc 'în natură' în care aș uita, o vreme, de Daikin.
Într-o vacanță de vară, poate după clasa a unșpea, poate după a douășpea, poate chiar după armată, am dat cu flit Ceahlăului, după doar o zi sau două, și am plecat, cu Liviu, spre Rarău. Așa ne-a venit, probabil ne plictisiserăm de Ceahlău - care, oricum, devenise, deja, un fel de stațiune. Drept care am luat-o spre Vatra Dornei (DN 17B) plănuind să ne oprim undeva, la baza Rarăului, și să-l traversăm, a doua zi, pînă la Cîmpulung Moldovenesc. 
Ei, bine, ne-am oprit la Zugreni - o cabană așezată pe o insulă (!) în mijlocul Bistriței. Cînd am plecat încolo, habar n-aveam că e vorba de o insulă, deci ni s-a părut foarte tare. Am pus cortul, am făcut turul insulei, am socializat cu familia de turiști străini din cortul de alături, am respirat aer curat, l-am diluat (=am fumat). Apoi, deoarece familia cu pricina includea două fete adolescente, am încercat să le învățăm cum se vînează păstrăvi ca indienii, cu sulițe, și ne-am făcut, firește, de rîs (și, probabil, am căzut în apă in the process, partea asta mi s-a șters din memorie). N-am găsit broaște țestoase uriașe, ca pe Galapagos. Ne-am culcat, ne-am trezit în plină furtună, ne-am mutat pe prispa cabanei încă de la primele ore ale dimineții, am mai respirat niște aer (acum, mult mai) curat, ne-am uscat, am plecat pe Rarău. 

lay: tuesday

lay: monday

claim: sunday

aer tare ca piatra

M-am trezit azi dimineață pe la ora la care era programat van Bureen să intre în scenă la Untold - în speranța (deșartă) că transmite cineva live pe Facebook. Și trebuie să știți că noaptea, prin locurile astea, ești mult mai 'conectat cu natura' decît ziua. Cine s-a rătăcit vreodată noaptea, prin pădure, sau cine s-a pomenit căutînd cazare, tot noaptea, într-un oraș din Germania (altul decît Berlin sau, poate, Frankfurt) știe la ce mă refer...
Aerul a început să se miște un pic, deci mirosul de brad traversează și el orașul, de la nord-vest la sud-est, că poate are și el treabă la mare. Aer curat. Ca 'pe vremuri', odată ajuns la prima cabană de pe muntele 'local' (1220 m), mi-am spus aerul tare al înălțimilor e cam prea tare aici, trebuie diluat puțin - și mi-am aprins o țigară pe balcon. Liniștea era asurzitoare, pînă și cîinii vagabonzi au luat calea codrului, iar păsărelele... ei, bine, păsărelele probabil și-au reevaluat, de mult, conceptul de 'țări calde', nu le-am auzit nici pe cele cîteva care se agitau în preajma răsăritului; ar trebui întrebate pisicile din zonă de cînd nu le-au mai văzut... Asta pentru că afară erau tot peste 20 de grade. În casă - 28.

Un alt moment în care îți venea să te gîndești la Daikin. 

claim: saturday

aer ușor, de vară

Nu prea am încredere în natură. Pentru copilul născut și crescut în oraș, 'natură' e pietonul care traversează nepăsător porțiunea de alee pe care joci fotbal și de care se lovește mingea. Pentru adultul trăitor în oraș, 'natură' e o locație distinctă și diferită de mediul imediat înconjurător - una în care *trebuie* neapărat să ajungi în concediu și chiar în week-end (în funcție de mărimea și compoziția familiei din care faci parte). 
'Natura' e suma chestiilor în care calci din greșeală pe cineștiece cărare, a căpușelor, furnicilor și urechelnițelor care au, ca și tine, chef de campare în locații inedite. 
Codrul o mai fi frate cu românul, dar e fratele ăla ciudat care s-a făcut geolog sau meteorolog și care n-are semnal la telefon timp de șapte luni pe an. Mă rog, asta zice el - de fapt, n-are telefon [mobil], că nu e 'ecologic', doar împrumută unul atunci cînd coboară la civilizație să-și cumpere un cort nou.

claim: friday

în meniu: alieni cu gelato

Soarele s-a topit şi a curs pe pămînt.
N-am ținut minte multe versuri *clasice* 'la viața mea', pentru că n-am prea avut nevoie de mai mult de dacă ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea, de teamă să nu-mi strivești sărutul? - dar ăsta mi-a rămas în minte. 

Mai ales că exact asta se întîmplă zilele astea. Aerul e un fel de kefir uitat trei zile în portbagaj. Solul e o alee a celebrităților acoperită cu un fel de lavă gri, în care nu-ți imprimi mîna, ca la Hollywood sau Cannes, ci genunchii și fruntea. Păsările nu zboară. Peștii s-au ascuns. Trolii (cei ai lui Pratchett, nu cei de pe Facebook) au redevenit niște bolovani informi acoperiți de licheni pîrjoliți și nu mai știu să numere nici măcar pînă la doi.

Ceea ce mă face să stau la umbră (28,8 grade, în acest moment) și să bingiuiesc cele șapte sezoane ale Star Trek: The Next Generation (a naibii coincidență: chiar acum sînt la un episod din sezonul 4 în care Picard, Wesley Crusher și încă unul traversează un deșert, fără rezerve de apă; și pe Paramount Channel rulează Star Trek Into Darkness). În ideea că numai contactul omenirii cu niște extratereștri, ACUM, urgent, ne mai poate salva. Clarke a explicat cel mai bine asta, în Childhood's End...  

Alături de un (de fapt, niște) gelato Siviero Maria. Pistacchio. Un alt tip de salvare...

Nu cred că trebuie să mai explic ce e acela un gelato - deși poate nu știați că acesta conține un procent de grăsime mai mic decît cel al unei înghețate (circa 7%) și vreți, chiar vreți să vă reamintiți că gelato este mai cremos și mai aerat în comparație cu înghețata, ceea ce îl face să poată fi mîncat imediat ce a fost scos din congelator.

Aici și acum, deci, Siviero Maria - since 1958. 

claim: thursday

claim: wednesday

claim: tuesday

claim: monday